UTILE
3+ modalități prin care profesorii pot crește interactivitatea la ore

Abordarea hibridă de învățare a influențat deschiderea cadrelor didactice spre noi instrumente și tehnici de predare. Asta înseamnă, implicit, un pas înainte spre o educație modernă ce înglobează tehnicile învățământului clasic și este completată de un suflu digital nou. Procesul educațional se transformă într-o adevărată experiență de învățare interactivă, apropiată de elevi și eficientă, pentru profesori. Unitățile de învățământ și administrația publică vor juca un rol cheie în îmbunătățirea metodelor tradiționale de predare, prin finanțarea proiectelor școlii de azi.
Elevi atenți și captivați de ore
„Legătura dintre profesor și elev este esențială, iar tehnicile moderne reprezintă o evoluție firească ce nu înlocuiește această conexiune, ci dimpotrivă, o face mai strânsă. Experiența mentorului, apropierea față de copii și vocația sunt aceleași. Doar că acum, oricărui cadru didactic îi vine mai ușor să relaționeze și să își apropie elevii de cunoștințele pe care le predă, reușind să captiveze atât copiii auditivi, cât și pe cei tactili, vizuali sau care preferă să învețe schematic”, a declarat Magdalena Olaru, Manager Divizia educațională Quartz Matrix.
Clasa viitorului nu este doar despre a deține tehnologii noi, ci mai ales despre a le folosi la adevărata valoare. Mijloacele tehnologice ce pot fi utilizate sunt multe, însă cele mai întâlnite în școlile din România sunt tablele interactive sau display-urile interactive și softurile asociate, care ajută la realizarea lecțiilor. Explicăm detaliat diferența între o tablă și un display, fiecare cu avantajele sale, într-un articol amplu aici.
Lista de tehnologii moderne poate fi completată de platforme de învățare, aplicații, social media, mijloace de realitate augmentată, jocuri educative, roboți și codare, dispozitive mobile, laptopuri, site-uri și putem continua. Utilizarea acestora ține de fondurile investite, experiența cadrului didactic și de felul în care aceste mijloace moderne se integrează cu disciplina predată.
Interactivitatea la clasă poate crește chiar de mâine folosind Active Inspire și ClassFlow, softuri gratuite pentru școlile care achiziționează table sau display-uri interactive Promethean sau își fac un cont gratuit direct de pe site-ul oficial Active Inspire.
- Învățarea interactivă prin joc
Tehnologia introduce o multitudine de instrumente care ajută la stimularea interacțiunii profesorilor în timp real cu elevii. Una dintre metodele des folosite era aceea de a-i ajuta pe elevi să descopere noțiuni importante prin obturarea răspunsului la o întrebare cheie pentru lecție, cu ajutorul unei foi de hârtie, pe retroproiector, ca apoi să poată fi dezvăluit într-un mod neașteptat. În ActivInspire, Revealer Tool imită această metodă, permițând profesorilor să ascundă și să dezvăluie informații pe ecran (display sau tablă interactivă).
- Conținut interactiv și evaluări fără dureri de cap…sau de mână
Oare câte table scrie un dascăl într-o zi? Desigur, sunt discipline la care este suficient să fie trecută data și titlul, iar restul depinde de măiestria profesorului. Chiar și așa, orele ar putea deveni mai interactive cu demonstrații, secțiuni ale unor obiecte, video-uri, ce i-ar putea face pe elevi să înțeleagă mai ușor concepte, care la prima vedere ar putea părea abstracte.
Dar sunt și acele discipline la care trebuie scrise demonstrații întregi. Gata cu tablele redactate în avans, înainte de ore. Acum pot fi folosite software-uri precum ActivInspire pentru a crea și a importa lecții existente ce pot fi refolosite de nenumărate ori. Puteți face adnotații sau puteți invita elevii la tablă, pentru a contribui la notițele existente.
Evaluarea elevilor este consumatoare de timp, iar notele primite după 2-3 săptămâni, parcă nu mai au același impact. ClassFlow permite crearea de evaluări, exportarea rezultatelor, punctarea răspunsurilor bune, sau mai puțin bune, în timp real, chiar în momentul învățării. Astfel, este mult facilitată notarea elevilor. În plus, poate fi accesat oricând istoricul fiecărui cursant în parte.
- Alternativă pentru temele de acasă
Aici luăm în considerare un scenariu educațional ușor inversat: acasă elevii accesează materiale suport pentru o anumită tematică, precum o lecție ClassFlow, un link web, un document, un videoclip și o evaluare ClassFlow. Pot fi stabilite chiar sarcini de colaborare. La școală, ei rezolvă exerciții sau îndeplinesc anumite sarcini, cu profesorii la îndemână, pregătiți să le răspundă la orice întrebare.
- Vedete3 săptămâni ago
Nu se mai ascund! Denise Rifai impreună cu un bărbat celebru pe litoral
- Horoscop2 săptămâni ago
Zodiile protejate de Dumnezeu la început de octombrie 2023. Le va merge bine pe toate planurile
- Reality Show2 săptămâni ago
Ce a decis ANTENA 1 cu privire la reality-show-ul pe care îl aşteaptă toată țara
- Vedete2 săptămâni ago
Drama care l-a marcat pe Andrei Ștefănescu. Artistul a fost trădat de oamenii în care avea cea mai mare încredere: „Chinuitor”
- Program TV2 săptămâni ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 18 – 24 septembrie 2023
- Reality Show6 zile ago
Antena 1, amendată de CNA cu o sumă uriașă. Momentele din emisiunea Chefi la Cuțite au fost sesizate de mii de telespectatori
- ENTERTAINMENT3 săptămâni ago
Ce diferență de vârstă este între Denise Rifai și Dan Bittman. Cu câți ani este mai mare celebrul artist, diferența e majoră
- Grila de programe2 săptămâni ago
Premierele și recomandările lunii Octombrie 2023 pentru DIVA
- Program TV2 săptămâni ago
Programul ANTENA 1 pentru perioada 15 – 21 Septembrie 2023
- Horoscop3 săptămâni ago
Zodii care vor primi o veste bună până la sfârșitul lunii. Iese soarele și pe strada acestor nativi!
- Horoscop3 săptămâni ago
Horoscop azi 11 septembrie 2023. Ce zodii sunt avantajate din punt de vedere financiar
- Program TV2 săptămâni ago
Programul HAPPY CHANNEL pentru săptămâna 15 – 21 Septembrie 2023
- Horoscop2 săptămâni ago
Horoscop azi ,13 septembrie. 0 iubire din trecută bate la usa Balanțelor
- Vedeteo săptămână ago
Cu cine se iubește sexy vedeta Kanal D? Denise Rifai a fost surprinspă cu un cântăreț celebru la plaja – extra foto
- Program TV2 săptămâni ago
Programul Kanal D pentru săptămâna 18 – 24 Septembrie 2023
- Reality Show2 zile ago
PRIMA TV lovitură sub centură pentru ANTENA 1! Sâmbăta aceasta are loc marea premieră ,,România Express”