3 sectoare profitabile pentru investiții care îți pot aduce profituri considerabile

Data:

radardemedia.ro
radardemedia.ro
Spread the love

Atunci când vine vorba de investiții, alegerea unui sector profitabil este un aspect cheie pentru a obține profituri considerabile. De aceea, este recomandat să te documentezi din surse sigure pentru a putea lua o decizie potrivită pentru nevoile și obiectivele tale financiare.

Descoperă în cele ce urmează 3 sectoare de activitate profitabile pentru investiții care îți pot aduce randamentele dorite.

Gaze naturale

Industria gazelor naturale rămâne un sector important al economiei globale. Așa că, poți profita de acest lucru pentru a investi în această industrie și pentru a obține un venit suplimentar.

O modalitate de a investi în gaze naturale este de a achiziționa ETF-uri. Un ETF (Exchange Traded Fund) este o colecție diversificată de active care se tranzacționează pe bursă în mod similar cu acțiunile. Dacă îți dorești să tranzacționezi un astfel de instrument financiar, este important să știi cum să analizezi evoluția prețului unui ETF. Pentru a putea face acest lucru, trebuie să iei în considerare evoluția tuturor activelor care compun ETF-ul respectiv, a domeniului de activitate și a cadrului geografic.

O altă modalitate de a investi în gaze naturale este de a achiziționa acțiuni ale companiilor din acest sector. Descoperă care sunt companiile implicate în producția de gaze naturale și cum poți să cumperi acțiuni online.

Energie regenerabilă

Conștientizarea privind schimbările climatice și trecerea către surse de energie sustenabile a stimulat dezvoltarea sectorului energiei regenerabile. De aceea, investițiile în energie solară, eoliană, hidroelectrică și alte surse de energie regenerabilă îți pot aduce profituri considerabile, ca investitor.

Cea mai populară și la îndemână modalitate de a investi în energie regenerabilă este de a cumpăra acțiuni ale companiilor care activează în acest sector. În acest mod, vei putea obține beneficii financiare din creșterea valorii acțiunilor sau din dividende.

Cu toate acestea, nu uita că, spre deosebire de sursele de energie convenționale, cum ar fi cărbunele sau gazul natural, energia regenerabilă este influențată de condițiile naturale, cum ar fi soarele și vântul. Variațiile în intensitatea acestor surse pot afecta producția de energie și stabilitatea investițiilor în acest sector.

Imobiliare

Atunci când vorbim despre investițiile imobiliare, cei mai mulți oameni optează pentru abordarea clasică de a achiziționa un imobil și de a-l închiria pentru a obține un venit suplimentar pasiv, pe termen lung. 

Dacă alegi și tu această opțiune, este bine să știi că poți obține venituri în 2 moduri: fie prin închiriere pe termen lung, fie prin închiriere în regim hotelier. Deși metoda din urmă aduce, de obicei, venituri mai mari decât închirierea pe termen lung, această presupune o mai multă implicare din partea ta. Cu toate acestea, poți să colaborezi cu o companie care se ocupă cu administrarea unor astfel de proprietăți și scapi de griji.

Dacă nu îți dorești să cumperi bunuri imobiliare fizice, poți să investești în fonduri de investiții imobiliare, deținute de REIT-uri (Real Estate Investment Trusts). 

Un REIT este o companie care deține, administrează sau finanțează achiziția de proprietăți imobiliare și, în general, se specializează pe un sector imobiliar specific. 

Dacă îți dorești să investești într-un REIT, ai 2 opțiuni principale: fie cumperi acțiuni ale unui REIT listat la bursă, fie investești în mai multe REIT-uri simultan, prin intermediul unui Fond Mutual sau al unui ETF tip indice.

Indiferent de tipul de investiție pe care îl alegi și de sectorul de activitate spre care te orientezi, este recomandat să te documentezi foarte bine înainte și să investești responsabil. Nu uita că pe lângă oportunitățile de a obține venit, există și riscuri de pierdere, astfel că este bine să investești doar acei bani pe care ești dispus să-i pierzi.

Share

itexclusiv.ro
retetedesanatate
creditrapid

Articole Aseamantoare
Fresh

Batroțile revin în sezonul doi cu noi episoade, în premieră la Cartoonito

Cartoonito aduce publicului noi episoade palpitante din cel de-al...

Cum să alegi cadoul perfect pentru bărbați: 11 idei inspirate 

Alegerea cadoului perfect pentru un bărbat poate fi uneori...

Top 5 scule esențiale pentru orice pasionat de bricolaj

Dacă simți o satisfacție aparte atunci când repari, construiești...

Mașinile de tăiat gresie si plăci ceramice: ce sunt și cum le folosești?

Îți imaginezi că ai în față un proiect de...