A-Z NEWS
30 iulie. Aniversare ELENA GHEORGHE, cântăreața împlinește 29 de ani

Elena Gheorghe s-a născut la data de 30 iulie 1985 în București, România.
RADAR DE MEDIA îi urează „La mulți ani!”
Elena este jumătate aromană, jumătate ardeleancă, provine dintr-o familie de preot și crede cu tărie ca cel mai important lucru din lume este familia ei. Are o soră, Ana jurnalist, şi un frate, Costin, fotbalist de „Sportul Studențesc”. Mama ei, Mărioara Man Gheorghe, este cântăreață de muzică populară şi a fost cea care i-a inspirat Elenei dragostea pentru muzică.
Elena a debutat pe scenă la vârsta de numai 3 ani, împreună cu mama sa, cu melodia Sus în deal în poieniță. A cantat apoi alături de mama sa la majoritatea evenimentelor de muzică populară.
La 11 ani Elena s-a înscris la Palatul Naţional al Copiilor pentru lecții de canto, iar mai apoi ajunge solista Cercului Armonia, cu care participă la multe concursuri şi turnee prin țară.
În anul 2000 Elena câștigă trofeul festivalului „Ursulețul de aur” din Baia Mare pentru interpretarea cântecului „One Moment in Time” a lui Whitney Houston.
În anul 2001, la numai 16 ani, Elena participă la Festivalul de la Mamaia, unul dintre cele mai importante festivaluri a industriei muzicale românești.
Aici a câştigat o experiență de neuitat și, de asemenea, o prietenă, Adela Popescu, cu care mai târziu formează trupa Viva. Proiectul nu s-a bucurat de succes, iar ambele componente au urmat cariere diferite pe plan independent.
În adolescență, Elena a studiat actoria și a urmat lecții de canto clasic în cadrul Liceul de Muzică „Dinu Lipatti”.
La finele anului 2002, un grup de tineri muzicieni, format din Alex Burcea, Florin Siia, Marius Ciupitu și Cornel Ene au invitat-o pe Elena Gheorghe să devină vocea principală a proiectului lor muzical.
Structura formației s-a definitivat prin cooptarea lui Cătălin Ene la claviatură și pian. Concertând sub numele Mandinga, grupul a căpătat treptat popularitate în România, iar la data de 6 iunie 2003, ei au cântat în deschiderea concertului susținut de Ráfaga.
Fiind nemulțumită de promovarea și clauzele contractului pe care îl avea cu Mandinga, Elena Gheorghe a părăsit formația la data de 15 februarie 2006.
În ianuarie 2006 Gheorghe își deschide propria școală de dans, numită Pasitos.
În primăvara anului 2006 artista începe să organizeze preselecții pentru instrumentiștii care aveau să-i devină colegi.
Cântecul de debut al Elenei, intitulat „Vocea ta”, a beneficiat de un videoclip lansat în mai 2006, și a devenit un hit de calibru mediu în România, câștigând poziția cu numărul douăzeci și patru în clasamentul celor mai difuzare cântece. La scurt timp, primul album din cariera independentă a interpretei, intitulat Vocea ta a început să fie comercializat.
Din punct de vedere stilistic materialul discografic este preponderent latino, asemănător celor lansate cu formația Mandinga, discul conținând și un remix al hitului „Soarele meu”.
În luna august a anului 2006, Gheorghe a cântat în deschiderea concertului formației belgiene Vaya Con Dios, care a avut loc în Mangalia, în ultima zi a Festivalului Callatis.
La finele anului 2006 Elena Gheorghe participă la prima ediție a concursului Dansez pentru tine, unde îl are ca partener pe Cornel Ogrean, alături de care obține locul al treilea în marea finală a concursului, care a avut loc la data de 20 noiembrie.
La finele anului 2008, Elena Gheorghe a înregistrat cântecul „The Balkan Girls”, care a fost compus și produs de Laurențiu Duță. În ianuarie 2009, piesa a fost înscrisă în concursul Selecția Națională a concursului Eurovision și a reușit să câștige prima poziție, obținând din partea juriului și a publicului un total de 22 de puncte.
Cântecul „The Balkan Girls” a fost judecat de jurnaliștii români ca o șansă a României de a obține un loc onorabil la Concursul Muzical Eurovision 2009.
Artista a lansat în mai 2010 videoclipul piesei Disco Romancing, piesă care s-a situat pe primul loc în clasamentul întocmit pe baza numărului de difuzări la radio.
În mai 2011 a lansat videoclipul piesei „Midnight Sun”, regizat de Dragoș Buliga, care a fost lansată pe disc single în noiembrie 2010.
În ianuarie 2011 a interpretat pentru prima dată cântecul Waiting, la emisiunea Neatza cu Răzvan și Dani de pe Antena 1, promovând în martie 2012, la aceeași emisiune, și cântecul Your Captain Tonight.
Pe data de 1 august 2011 s-a căsătorit civil cu trombonistul Cornel Ene, fost membru al formației Mandinga, iar în decembrie 2011 a născut un băiețel, Nicholas Răzvan.
Tot în august au avut loc filmările la videoclipul Hot Girls, la care a colaborat cu Cornel „Doni” Donici.
Elena s-a implicat in campanii umanitare si continua sa faca acest lucru si la ora actuala. Artista a intins o mana de ajutor, si impreuna cu alti oameni cu suflet au adus un zambet, o speranta pe fata copiilor.
Artista a fost gazda mai multor evenimente.
Pentru că iubește moda și îi place să se îmbrace inedit, cântăreața își creează costumațiile de scenă și pentru videoclipuri chiar în propriul atelier de croitorie.
Cel mai recent single al Elenei este „Mamma Mia”.
-
Grila de programeo săptămână ago
Antena 1 modifică grila de programe în day time, din cauza emisiuni Bate Palma de la PRO TV
-
Program TVo săptămână ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 23-29 ianuarie 2023
-
Program TV2 săptămâni ago
Programul ANTENA 1 pentru perioada 20-26 ianuarie 2023
-
Program TV2 săptămâni ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 16-22 ianuarie 2023
-
RECOMANDARI TVo săptămână ago
Program TV azi 22 ianuarie 2023
-
AUDIENȚE TV2 săptămâni ago
Cele mai noi episoade Lia – Soţia soţului meu, lider de piaţă la nivelul întregii ţări
-
ADVERTORIALE4 zile ago
LA MUȚI ANI 2023! De ANUL NOU primești Cadou Advertoriale Seo la dublu!
-
RECOMANDARI TV3 săptămâni ago
Program TV azi 14 ianuarie 2023
-
Seriale3 săptămâni ago
Premiera Lia – Soţia soţului meu, lider de piaţă la nivelul publicului comercial feminin
-
RECOMANDARI TV2 săptămâni ago
Program TV azi 21 ianuarie 2023
-
RECOMANDARI TV3 săptămâni ago
Program TV azi 13 ianuarie 2023
-
Program TVo săptămână ago
Programul TVR 1 pentru săptămâna 23-29 ianuarie 2023
-
RECOMANDARI TV5 zile ago
Program TV azi 28 ianuarie 2023
-
Program TV2 săptămâni ago
Programul KANAL D pentru săptămâna 16-22 ianuarie 2023
-
Reality Show2 săptămâni ago
Duelul reality-show-urilor: „Survivor România“ vs „America Express“ . Pro TV face o mutare-surpriză pentru Antena 1
-
RECOMANDARI TV2 săptămâni ago
Program TV azi 15 ianuarie 2023