Connect with us

A-Z NEWS

4 ACE – partener de comunicare pentru prima ediție a Campionatelor Europene de 3×3

Published

on

4 ACE, agenție de PR și comunicare integrată, a fost partenerul de comunicare al primei ediții a Campionatelor Europene de 3×3, care s-a desfășurat în Piața Universității, în perioada 5-7 septembrie. Activitățile coordonate de 4 ACE au inclus stabilirea strategiei de promovare a evenimentului, parteneriate media de promovare a evenimentului, relații cu media națională și internațională, evenimente de presă, comunicare în social media și gestionarea activărilor brandurilor partenere în cadrul evenimentului.

Campionatele Europene de 3×3, organizate de Federația Română de Baschet, în parteneriat cu Sport Arena, sub egida FIBA Europe au reunit 32 de selecționate naționale, masculin și feminin, din 21 de țări. Nationala masculină a României a cucerit medaliile de aur, iar în competiția feminină România s-a oprit în sferturile de finală.

De asemenea, la competiția populară din cadrul Campionatelor au luat parte peste 600 de jucători de baschet, cu vârste între 8 ani și peste 55 de ani.

Evenimentul a beneficiat de o acoperire media de amploare înainte de desfășurarea sa, prin intermediul parteneriatelor media încheiate (15 ad-uri print, 1,5 milioane afișări online, 100 spoturi radio, 60 de panouri și bannere outdoor).

De asemenea, campania de comunicare a generat peste 300 de apariții în presa, dintre care 100 pe TV, interesul crescut pentru eveniment fiind dovedit și de interacțiunea înregistrată pe pagina de Facebook a Federației Române de Baschet, reach-ul în timpul competiției dublându-se față de săptămână anterioară, datorită postărilor în timp real, cu accent pe conținutul foto. Evenimentul a beneficiat și de acoperirea media prin difuzarea meciurilor din competiția oficială de către partenerul Digi Sport.

Dincolo de campania de comunicare, 4 ACE a coordonat și prezența sponsorilor în cadrul evenimentului, care a reunit în Piața Universității peste 10.000 de bucureșteni în cele 3 zile de competiții oficiale și populare. Sponsorii evenimentului – Atenție, Banca Transilvania, Blue Air, Borsec, Ciuc Radler, Farmec, Fratelli, Hotel Intercontinental, M-Pesa Vodafone, Restart, Ulker, Xerox, Zepter și Digi Sport – au beneficiat de vizibilitate înainte evenimentului prin mediaplanul de promovare, în cadrul evenimentului, atât prin intermediul brandingului, cât și al activărilor de tip tombole, concursuri, sampling etc.

“Coordonarea comunicării și implicarea în prima ediție a Campionatelor Europene de 3×3 ne-au permis să valorificăm toată expertiza cumulată în cei peste 11 ani de activitate, iar interacțiunea cu organizatorii, delegațiile internaționale, reprezentanții FIBA, sponsorii, presa și cu spectatorii ne-a oferit o nouă perspectivă asupra marketingului sportiv. Felicităm încă o dată naționala masculină de 3×3 și vom rămâne în continuare alături de proiecte sportive de amploare, care promovează valorile naționale și performanța. Totodată, mulțumim Federației Române de Baschet pentru încredere și oportunitatea pe care ne-a oferit-o de a intra în familia baschetului românesc.” a declarat Mihaela Mitu, Managing Director 4 ACE.

“Organizarea primei ediții a Campionatelor Europene de 3×3 a reprezentat o provocare prin prisma resurselor implicate, precum și a obiectivului de poziționare a fenomenului 3×3 ca sport reprezentativ pentru România la nivel european. De aceea, am ales, inclusiv pentru strategia de comunicare, parteneri entuziaști, cu experiență, care să aducă această competiție cât mai aproape de publicul larg, prin intermediul unei campanii de promovare care, în final, a arătat încă o dată că baschetul poate crea modele de performanță și fairplay”, a declarat Horia Păun, președintele Federației Române de Baschet.

Mihai Știrbu este Senior Editor și îi poți scrie la mihai.stirbu(a)radardemedia.ro 

Comentarii

comments

Powered by Facebook Comments

Reclame
Advertisement
Click to comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.




MOTOR CAUTARE GOOGLE

ADVERTORIALE

www.creditrapid.ro

motocultor

pentru sufletul tau

Facebook

Advertisement
Advertisement

IN Trending