Connect with us

UTILE

4 mituri desființate despre intervențiile estetice la nivelul sânilor

Published

on

Reclame

Intervențiile chirurgicale estetice la nivelul sânilor au fost, de-a lungul timpului, subiectul mai multor controverse și presupuneri eronate. Odată cu progresele din domeniul medicinei și cu creșterea corectitudinii informațiilor medicale, miturile cu privire la intervențiile estetice la nivelul sânilor au devenit mai ușor de demontat, iar perspectiva asupra procedurilor în cauză mai clară. În continuare, demontăm câteva dintre miturile comune cu privire la augmentarea mamară sau alte intervenții chirurgicale estetice mamare.

MIT. Toate intervențiile estetice la nivelul sânilor duc la dimensiuni exagerate ale bustului

Operațiile ce au ca scop marirea sanilor nu își propun obținerea unor mărimi exagerate ale sânilor, ci obținere a unor proporții adecvate între bust și restul corpului. Există numeroase opțiuni disponibile, inclusiv implanturile mamare personalizate, care pot fi adaptate pentru a se potrivi proporțiilor și preferințelor individuale ale pacientei.

MIT. Intervențiile estetice la nivelul sânilor sunt efectuate doar din motive cosmetice

Deși multe femei optează pentru procedurile estetice la nivelul sânilor pentru a îmbunătăți aspectul fizic și pentru a-și crește încrederea în sine, există și alte motive pentru care o femeie ar putea să solicite o astfel de intervenție. Unul dintre motive poate fi corectarea unor probleme medicale sau fizice, cum ar fi asimetria sânilor, malformațiile congenitale sau anomalii ale dezvoltării sânilor, condiții care pot afecta nu numai aspectul fizic al unei persoane, ci și sănătatea lor emoțională și psihologică. De asemenea, intervențiile estetice la nivelul sânilor pot fi utilizate în scopuri reconstructive, de exemplu după o mastectomie (în cazul cancerului de sân).

MIT. Rezultatele procedurilor estetice la nivelul sânilor sunt permanente

Deoarece organismul uman este într-o continuă schimbare, este greșit să se considere că rezultatele procedurilor estetice la nivelul sânilor sunt complet permanente. Procedurile estetice pot oferi îmbunătățiri semnificative și de lungă durată în aspectul fizic al unei persoane, însă este important să se înțeleagă că există factori care pot influența evoluția lor în timp. Odată cu înaintarea în vârstă, elasticitatea pielii poate să scadă, lucru care poate duce la o ușoară slăbire a rezultatelor obținute prin procedurile estetice, mai ales în cazul procedurilor ce presupun ridicarea sanilor sau a liftingului facial.

MIT. Augmentarea mamară afectează capacitatea de alăptare

Majoritatea procedurilor de augmentare mamară nu afectează capacitatea de alăptare, deoarece implanturile sunt plasate sub mușchiul pectoral sau sub țesutul glandular. Există, însă, anumite tehnici folosite în augmentarea mamară care pot afecta capacitatea de a alăpta. Din acest motiv, înainte de o augmentare mamară, este obligatorie discuția între pacientă și medicul chirurg cu privire la planurile de viitor ale pacientei. 

Advertisement
Click to comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ADVERTORIALE


www.creditrapid.ro

SEO

pentru sufletul tau

Advertisement

Facebook

Advertisement
Advertisement

IN Trending