4 sfaturi pentru o bucătărie modernă

0
453

Bucătăria este pentru mulți dintre noi inima casei. Ea nu este doar locul în care se gătește și se coace mâncare gustoasă, ci zona în care întreaga familie se strânge pentru a petrece timpul împreună cu cei dragi.

Petrecerile din bucătărie se pot dovedi chiar mai distractive decât o nopate de ieșit în club. Cracterul intim și prietenos al acestui spațiu și apropierea față de frigider și zona de gătit, încurajează o atmosferă distractivă și relaxantă. Dacă tocmai v-ați mutat sau visați de mult să vă transformați bucătăria într-una modernă și în același timp stilată și rafinată, Delta Studio vă prezintă 4 pași esențiali în obținerea bucătăriei visurilor Dumneavoastră.

1.   Less is more

Nu este nevoie de mult pentru a fi cu adevărat fericit. Multe persoane care au hotărât să se debaraseze de lucurile inutile, care le aglomerează locuințele și viețile, suțin cu tărie acest lucru. În schimb se orientează către obiectele esențiale, pe care le aleg cu mare atenție. Minimalismul în bucătărie se caracterizează prin piese de mobilier cu siluete curate, linii și forme clare și o suprafață de lucru elegantă, care este păstrată cu rigurozitate curată și liberă.

2.   Materiale de înaltă calitate

Suprafețele de lucru din gresie sunt alegerea numărul unu a specialiștilor în design interior. Sunt foarte  rezistente, deosebit de igienice și ușor de întreținut. Sunt estetice și practice în același timp. Tocmai de aceea au ajuns să domine tendințele din bucătărie. Cu blaturile de bucătărie din gresie, le puteți avea pe toate. Nu este nevoie să alegeți un singur beneficiu, renunțând la celelalte. Avantajul principal este că nu absorb nimic, puteți prepara mâncarea direct pe ele, fără sa fie nevoie de o suprafață intermediară.

Având în vedere că protejarea mediului înconjurător este o problemă care s-a acutizat în ultimii ani, este indicat să ne îndreptăm către materiale ecologice și atunci când alegem mobila de bucătărie. Acestea sunt durabile, reciclabile si au o amprentă ecologică redusă. Pentru un look minimalist și rafinat, puteți opta pentru un blat de bucătărie în nuanțe de pământ și vopsea bazate pe minerale, care se transformă prin presare și ardere într-un material performant, foarte ușor de reciclat. Tonurile metalice presară accente dispersate în amenajarea bucătăriei, în timp ce marmura este o manifestare de stil și eleganță. Pentru cei care prețuiesc mai mult șarmul natural, vă recomandăm să le combinați cu diverse tipuri de lemn.

3. Game cromatică în tonuri întunecate

Negru este noul negru. Tonurile închise, precum antracit, bleumarin, verde olive împreună cu rose, domină trend-urile pentru bucătăriile anului 2019. Așadar, vă recomandăm să folosiți culori prăfuite, negru și rose. În categoria culorilor prăfuite intră culorile mate, nuanțe de verde, albastru sau violet, lipsite de luminozitate, care au fost amestecate cu tonuri de gri.

Bucătăriile negre sunt din nou pe val și sunt binevenite în orice tip de locuință. Acestea sunt amenajate cu piese de mobilier elegante, care surprind prin suprafețe mate și simple. Fronturile negre transformă un design tradițional în unul modern și atemporal.

Fără să pară prea feminine, accentele de Rose, sunt noua nuanță vedetă pentru bucătării. Acestea domolesc tonurile întunecate conferind bucătăriei un aer rafinat și elegant.

4. Bucătărie tip open space

Dacă aveți posibilitatea  de a alege dintre o bucătărie obișnuită și una tip open space, nu ezitați să optați pentru varianta open space cu zonă de dining și living integrat. Într-o astfel de bucătărie pereții și ușile dintre aceste zone sunt eliminate, creând un spațiu fluid și aerisit. Dacă nu va aflați în etapa alegerii sau construirii locuinței, consultați un arhitect pentru a verifica dacă există posibilitatea de a îndepărta pereții, care nu sunt de rezistență.

Spațiile deschise reprezintă o trăsatură distinctă a modernismului, care a revoluționat stilul de viață al oamenilor și domeniul designului interior. Deși nu este separată prin bariere spațiale tradiționale, precum pereți și uși, delimitarea se realizează cu ajutorul mobilei de living.

De asemenea, se poate obține prin integrarea covoarelor în diferitele zone delimitate, conform funcției pe care o îndeplinesc. Mai mult decât atât, covoarele reprezintă o modalitate simplă și practică de a personaliza un spațiu, de a insera o pată de culoare și a crea un mediu prietenos și confortabil. Pentru a crea un spațiu dinamic și nonconformist, optați pentru un covor cu modele geometrice în culori vibrante, cu o formă organică. De asemenea, textura covorului joacă un rol foarte important. Este indicat ca aceasta sa fie complementară cu finisajele aplicate în întreaga locuință, obținându-se astfel o unitate estetică, în care se urmărește un fir rosu. Dacă aveți copii sau animale de companie vor aprecia cu siguranță un covor moale și pufos.

Comentarii