Connect with us

UTILE

4 tematici unice din care te poți inspira pentru petrecerea aniversară a fetiței tale

Published

on

4 tematici unice din care te poți inspira pentru petrecerea aniversară a fetiței tale

Fetițele debordează de imaginație și își pot schimba preferințele de la o zi la alta. Într-o zi pretind că sunt prințese, ca mai apoi să se transforme în super-eroine care salvează omenirea. Culoarea roz poate fi favorita lor, dar nu sunt mai prejos nici nuanțele de verde și albastru care le amintesc de Elsa și Ariel. Cu alte cuvinte, în funcție de cât de expuse au fost la povești, basme, desene animate, jocuri și jucării, fetițele se pot identifica cu tot felul de personaje. În viața de zi cu zi poate fi distractiv să ne privim copiii cum se transformă dintr-un personaj în altul, dar când vine vorba de organizarea petrecerilor aniversare, preferințele lor schimbătoare ne pot da bătăi de cap. Dar, cu puțină inspirație și cu un pic de cooperare din partea copilului, îi puteți organiza o zi de naștere minunată.

Iată 4 teme unice care vă pot inspira să organizați cea mai frumoasă petrecere aniversară pentru copil:

Tematica Unicorn

Tematica Unicorn este potrivită pentru mai multe categorii de vârste, ceea ce o face și mai populară. Iar cu varietatea de culori și unicorni disponibili în prezent sub tot felul de forme, iată că această tematică este foarte accesibilă. De la baloane, decor, prăjituri, torturi, jucării, jocuri, piñate și chiar animatori pentru petreceri de copii deghizați în unicorni, ideile sunt aproape infinite. Cea mai mare problemă ar putea fi să știți când anume să vă opriți cu toate cumpărăturile, astfel încât spațiul să fie decorat rezonabil, iar prezența unicornilor să nu fie exagerată.

Tematica Prințesă

Prințesa este o altă tematică deosebit de populară printre fetițe, și asta pentru că majoritatea fetițelor de 2-3 ani au o prințesă favorită. Ca atare, părinții pot alege să aibă o temă centrată în mod special în jurul acelei prințese sau să o extindă incluzând alte câteva prințese. Din nou, ideile sunt nelimitate. De la posibilitatea de a închiria animatoare îmbrăcate în prințese până la decorațiuni care abundă pe această temă și tot felul de torturi și prăjituri decorate cât mai festiv cu personaje de poveste, această tematică este cât se poate de accesibilă.

Tematica Sirenă

Fie că iubesc apa sau poveștile despre adâncurile mării, fie că mai toate fetițele cred că sirenele sunt creaturi magice, cert este că tematica sirenă devine din ce în ce mai populară pentru petrecerile aniversare. Indiferent dacă veți decide să angajați o animatoare deghizată în sirenă, să folosiți sirene sau doar codițe de sirene ca parte a decorului sau să decorați cu o paletă cromatică oceanică și cu mult sclipici, petrecerea aniversară va avea multă magie. Deoarece sirena devine o tematică din ce în ce mai populară și dorită, nu veți avea obstacole în a găsi tot ceea ce aveți nevoie pentru organizarea petrecerii aniversare.

Tematica personajului preferat

Dacă v-ați observat fetița că adoră un anumit personaj, atunci ar trebui să luați în considerare organizarea unei petreceri aniversare care să graviteze în jurul acelui personaj. Fetițele sunt încurajate să aprecieze atât stereotipurile, dar și personajele simple și bune. Prin urmare, unele fetițe o adoră pe Minnie Mouse, în timp ce altele sunt înebunite după Spider-Man sau Wonder-Woman. Toate sunt personaje grozave pentru o petrecere aniversară pe care copilul nu va o uita prea curând.

Facebook Comments Box
Advertisement
Click to comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Rochii




MOTOR CAUTARE GOOGLE

ADVERTORIALE


www.creditrapid.ro

SEO

pentru sufletul tau

Advertisement
Turism7 minute ago

De ce să vizitezi Bucovina toamna? Iată 3 motive pentru un concediu în Țara de Sus

sănătatea sistemului reproducător
UTILE2 ore ago

Mituri şi adevăruri despre sănătatea sistemului reproducător

UTILE4 ore ago

Schimbarea mentalității pentru succesul în afaceri discutată la Conferința de Dezvoltare și Performanță pentru Antreprenori (CDPA), din 5 Octombrie, la Craiova

ȘTIAI CĂ...?4 ore ago

10 lucruri care te pot face fericit și împlinit

UTILE5 ore ago

Conferința de Dezvoltare și Performanță pentru Antreprenori (CDPA), din 5 Octombrie, la Craiova

Reality Show10 ore ago

Toată țara aşteaptă AMERICA EXPRESS! Dar nimeni nu ştie că spectaculosul ascunde un adevărat coşmar! Irina Fodor dezvăluiri uimitoare! ,,Putem să comparăm sezonul șase cu un thriller foarte bun”

TV Divertisment Show10 ore ago

Cătălina Grama, dezvăluiri despre Paul Ipate, astăzi la Săriți de pe fix!: ”La două dimineața, iese cu cuțitele să vâneze hoții imaginari!”

AUDIENȚE TV10 ore ago

Scandal între soțiile lui Brânzoi și Firicel: „Ne-ați chemat aici ca să ne dăm seama că suntem mai săraci ca voi!” – Las Fierbinți, lider absolut de audiență!

Reality Show11 ore ago

Lovitură pentru echipa Soarelui Răsare, aseară, la Chefi la cuţite: Chef Bontea a pierdut încă un concurent. Show-ul culinar, lider detaşat de audienţă

Horoscop11 ore ago

Horoscopul zilei de joi, 28 septembrie 2023. Planeta Jupiter intră în casa Săgetatorului

Program TV12 ore ago

Programul PRO TV pentru săptămâna 02 – 08 octombrie 2023

ȘTIAI CĂ...?4 ore ago

10 lucruri care te pot face fericit și împlinit

TV Divertisment Show10 ore ago

Cătălina Grama, dezvăluiri despre Paul Ipate, astăzi la Săriți de pe fix!: ”La două dimineața, iese cu cuțitele să vâneze hoții imaginari!”

AUDIENȚE TV10 ore ago

Scandal între soțiile lui Brânzoi și Firicel: „Ne-ați chemat aici ca să ne dăm seama că suntem mai săraci ca voi!” – Las Fierbinți, lider absolut de audiență!

Reality Show11 ore ago

Lovitură pentru echipa Soarelui Răsare, aseară, la Chefi la cuţite: Chef Bontea a pierdut încă un concurent. Show-ul culinar, lider detaşat de audienţă

Horoscop11 ore ago

Horoscopul zilei de joi, 28 septembrie 2023. Planeta Jupiter intră în casa Săgetatorului

Emisiuni13 ore ago

Helmut Duckadam, legenda vie a sportului rege, duminica aceasta la “40 de întrebări cu Denise Rifai”

AUDIENȚE TV2 zile ago

Debut spectaculos al confruntărilor Chefi la cuțite. Primul battle, lider incontestabil de audiență şi record în acest sezon

AUDIENȚE TV3 zile ago

Chefi la cuțite, pe primul loc în topul audiențelor. Jurații și-au alcătuit echipele cu care intră în confruntările sezonului 12

Vedete3 zile ago

Decizia pe care a luat-o Adela Popescu după ce a plecat din emisiunea Vorbește lumea

Seriale3 zile ago

În această seară, e supărare mare în episodul din Las Fierbinți: „Ești nebun cu munca! Stai toată ziua cu calul”

Platforma Online TV3 zile ago

PREMIERĂ: Focus Sat TV lansează integral și în exclusivitate în România serialul Canal+ Original Brigada

Facebook

Advertisement

IN Trending