7 august. Aniversare CHARLIZE THERON, actrița împlinește 39 de ani
Connect with us

Published

on

Charlize Theron s-a născut pe 7 august 1975 la Benoni în Africa de Sud.

Tatăl său, Charles Theron, era proprietarul unei companii de construcții, descendent al Hughenoților din Franța. Mama sa, Gerda, este ca origine din Germania și a preluat afacerile soțului său după decesul acestuia.

Limba maternă a lui Theron este afrikaans, iar ce-a de-a doua limbă vorbită este engleza. „Theron” este un nume franțuzesc pronunțat în afrikaans „Tronn”, deși ea a declarat că preferă să i se spună „Thrown”.

Theron a fost singurul copil al părinților săi și a crescut la o fermă lângă Johannesburg (Benoni). La vârsta de treisprezece ani a fost trimisă la internatul unei școli. La cincisprezece ani, Theron a fost martora morții tatălui său, un alcoolic, care a fost împușcat de mama ei, aflată în legitimă apărare, în timp ce acesta o atacase.

La vârsta de șaisprezece ani, după ce a câștigat un concurs local, Theron se duce la Milano în Italia pentru un contract de un an ca model. Contractul ei s-a încheiat în timp ce se afla la New York City și ea s-a hotărât să rămână acolo, pentru a merge la școala de balet Joffrey.

Aici s-a antrenat pentru a deveni balerină. O accidentare la genunchi suferită la 18 ani a pus capăt carierei de balerină.

Fiindu-i imposibil să mai danseze, ea și-a cumpărat un bilet pentru Los Angeles. După opt luni, ea a obținut primul său rol, unul în care nu a spus nimic, într-un film pentru video Children of the Corn III.

Acestei prime apariții de la Hollywood, i-au urmat filme cu audiențe mai extinse. Cariera sa a luat o amploare deosebită spre sfârșitul anilor 90 prin intermediul filmelor cu succes de încasări The Devil’s Advocate, The Cider House Rules și Mighty Joe Young.

Ediția din mai 1999 a Playboy a publicat fotografii nud ale lui Theron, făcute la începuturile carierei sale de model. Pretinzând că acestea au fost destinate unei „utilizări private”, Theron l-a dat în judecată pe fotograful Guido Argentini.

După alte apariții în filme mai puțin notabile, Theron a jucat rolul criminalei în serie Aileen Wuornos în filmul Monster (2003).

Theron a primit pentru acest rol un Oscar pentru cea mai bună actriță în cadrul celei de-a 76 gale în februarie 2004, pe lângă un premiu SAG Award, un premiu Golden Globe și premiul pentru cea mai bună actriță la Festivalul Internațional de Film de la Berlin.

Ea devine astfel prima femeie sud-africană care câștigă Oscar-ul pentru cea mai bună actriță.

După semnarea unui contract cu John Galliano în 2004, Theron a înlocuit-o pe modelul estonian Tiiu Kuik în reclamele J’ADORE de Christian Dior, dvenind purtătorul curent de cuvânt pentru parfumurile Dior.

În 30 septembrie 2005, ea si-a primit steaua sa de bronz pe celebrul Walk of Fame din Hollywood. În același an a jucat în filmul Æon Flux, un SF care s-a dovedit a fi un eșec financiar. Tot în 2005 a primit aprecieri pozitive precum și nominalizări pentru Golden Globe ca Cea mai bună actriță pentru interpretarea sa din drama North Country.

A fost de asemenea nominalizată și pentru Oscar pentru același rol, dar nu a câștigat. Aceasta a fost cea de-a doua sa nominalizare.

În 2005, Theron a interpretat-o pe Rita, iubita lui Michael Bluth’s (Jason Bateman), în cel de-al treilea sezon al sitcom-ului, bine apreciat de critici, Arrested Development difuzat de FOX.

În 2010, după o relație de mai bine de nouă ani, frumoasa actriță a luat decizia de a se despărți de Stuart Townsedn.

În 2014, presa a scris despre relația cu Sean Penn, dar după numai două luni aceștia s-au despărțit.

Sursă articol wikipedia.ro
Sursă foto http://thunderbird37.com/charlize-theron-years/

Advertisement
Click to comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.




MOTOR CAUTARE GOOGLE

ADVERTORIALE


www.creditrapid.ro

motocultor

pentru sufletul tau

Advertisement
Vedete2 săptămâni ago

Ce bani au câștigat Faimoșii, în reality show-ul fenomen SURVIVIOR ROMÂNIA

Vedeteo săptămână ago

Scandal monstru la Survivor România! Doi concurenți s-au luat la bătaie pe insulă: „Ai venit să arunci cu noroi în toată lumea!”

Premieră TV6 zile ago

Zece concurente vor intra în cea mai frumoasă competiţie a stilului, la Kanal D2

Seriale4 săptămâni ago

Anca Sigartău, schimbare radicală de look pentru rolul jucat în Lia – Soţia soţului meu

Reality Showo săptămână ago

SURVIVIOR ROMÂNIA. Faimoșii, în pragul disperări nu mai găsesc drumul spre victorie!

Premieră TV4 săptămâni ago

Serialul “Infidelul” se apropie de final! Apoi Kanal D va difuza primul serial dublat în limba română „Destăinuiri”

Reality Show3 săptămâni ago

VIDEO Ce concurent din tribul Războinicilor a părăsit competiția Survivor România!

Emisiuni2 săptămâni ago

Au început filmările pentru cel de-al 19-lea sezon Te cunosc de undeva!

Reality Showo săptămână ago

Cel mai scandalos concurent din tribul Faimoșilor a părăsit competiția. Dan Pavel: ”Suntem la jumătatea cursei pentru câștigarea marelui premiu

Premieră TVo săptămână ago

Marea premieră a sezonului 11 Chefi la cuțite le aduce lui Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu adversari surpriză la lupta pentru amuletă

AUDIENȚE TV4 săptămâni ago

Dragoș Bucur a apăsat butonul auriu: ”Acolo, pe cerc, strălucea”. Show-ul Românii au talent a fost lider absolut de audiență!

Facebook

Advertisement

IN Trending