UTILE
7 greșeli comune pe care pariorii ar trebui să le evite
Nu există pariori care să nu știe ce înseamnă un bilet „roșu”, însă unii exagerează cu eșecurile. De fapt, potrivit celui mai important studiu din acest domeniu, peste 90% dintre jucători comit constant greșeli și nu se pot lăuda cu succes pe termen lung, ci doar cu victorii episodice.
Cele mai frecvente erori sunt ușor de identificat, dar, din câte se pare, greu de înlăturat. Iată ce fac cei care nu fac bine:
1. Joacă la recuperare
Este una dintre greșelile foarte mari, de aceea am pus-o pe primul loc în Top 7. Pe scurt, jucatul la recuperare înseamnă un stil compulsiv, caracterizat prin mize prea mari în raport cu riscul. De multe ori, pariorii mizează chiar întregul buget pe un singur bilet, ceea ce este total nerecomandat. Se ajunge în aceste situație după câteva pariuri pierdute, care fac ca toate regulile referitoare la managementul banilor să fie date uitării.
2. Sunt superficiali când analizează meciurile
Așa cum am spus, cauza jucatului la recuperare este pierderea unor pariuri. Una dintre principalele cauze pentru care biletele sunt „roșii” e reprezentată de superficialitatea în analizarea meciurilor. Foarte mulți jucători nu au răbdare să respecte un model de analiză „ca la carte” și se ghidează exclusiv după statistică sau după cote. Astfel, ei nu țin cont de particularitățile fiecărei confruntări și au parte de surprize neplăcute.
3. Pariază live fără să vadă jocul
Live-urile sunt foarte apreciate datorită faptului că sunt generatoare de adrenalină. Totodată, ele permit plasarea unui număr mare de bilete pe parcursul unui singur meci, adică un rulaj al bankroll-ului cu câteva viteze mai mare decât în cazul biletelor premeci. Un alt avantaj este că jucătorul vede exact cum se desfășoară partida, însă există amatori de pariuri sportive live care nu urmăresc evenimentul sportiv, ci se orientează după statisticile în timp real. Astfel, acest avantaj se anulează.
4. Pun bilete cu multe selecții
Pariorii de succes obișnuiesc să își calculeze singuri cotele. În urma analizării meciului, ei estimează șansele procentuale de câștig pentru selecțiile luate în considerare, apoi răstoarnă fracția și află cota care indică cel mai fidel riscul pariului (în cazul în care analiza a fost făcută corect). Atenție, însă: cota reflectă șansele reale de câștig numai în cazul pariurilor cu o singură selecție. Atunci când sunt mai multe pronosticuri pe bilet, calculele se complică și șansele de succes sunt tot mai reduse.
5. Abuzează de Cash Out
Pariorilor din ziua de astăzi ar trebui să le fie mai ușor să iasă pe plus pe termen lung decât celor din deceniile trecute, pentru că au parte de atât de multe avantaje. Una dintre opțiunile care nu existau la începuturile pariurilor online este funcția Cash Out, prin care biletul poate fi închis înainte de finalul jocului, pentru obținerea unui plus la suma din cont, sau pentru limitarea pierderilor. Problema este că mulți jucători abuzează de această funcție și, pe termen lung, încasează mai puțin decât ar fi luat dacă lăsau pariurile să se încheie în mod „natural”.
6. Cumpără ponturi de pe internet
Unii au o percepție total greșită asupra pariurilor. Nu le văd ca pe o distracție, așa cum ar trebui, ci ca pe o modalitate de rotunjire a veniturilor. Această categorie de jucători cade foarte ușor în plasa celor care încearcă să păcălească lumea pe internet, susținând că au informații despre aranjamente și că vând ponturi „sigure sută la sută”. A cumpăra un pont nu numai că este o dovadă de naivitate ieșită din comun (ca să nu îi spunem altfel), dar este și o rușine pentru un parior care se respectă.
7. Pariază și când nu este cazul
Cine ia pariurile în serios joacă doar pe competițiile pe care le cunoaște foarte bine. Când nu sunt meciuri în acele competiții, ia o pauză și dedică timpul documentării în perspectiva biletelor din zilele următoare. Pe de altă parte, cei care se cred experți în tot ce mișcă în sport mizează pe orice le iese în față, chiar și atunci când sunt obosiți sau au alte probleme pe cap. Evident, este greșit.
- EDITORIALo săptămână ago
STRICT SECRET: In 22 noiembrie 1968, ora 4 dimineata, se pregatea invazia URSS asupra Romaniei. Ce a facut Ceausescu?
- PREMIILE RADAR DE MEDIA21 de ore ago
PREMIILE RADAR DE MEDIA, EDIȚIA A-XV-A 2024 – START VOT! TU ALEGI CÂȘTIGATORII!
- EDITORIALo săptămână ago
Lista ofiţerilor numiţi la „strict secret” de fostul Ministru al Apărării Gabriel Oprea. Turcescu si MRU printre colonei
- Program TV2 săptămâni ago
Programul PRO TV săptămâna 02 – 08 septembrie 2024
- Program TV3 săptămâni ago
Programul HAPPY CHANNEL săptămâna 30 august – 05 septembrie 2024
- Program TVo săptămână ago
Programul PRO TV săptămâna 09 – 15 septembrie 2024
- Grila de programeo săptămână ago
Modificări urgente în grila de programe PRO TV. Ce emisiune nu se mai vedea
- ENTERTAINMENT3 săptămâni ago
Daria Carinna vine cu o piesa peronalizata insotita de un videclip de exceptie – Vorba ta –
- Program TV2 săptămâni ago
Programul HAPPY CHANNEL săptămâna 06 – 12 septembrie 2024
- Program TV3 săptămâni ago
Programul ANTENA 1 săptămâna 30 august – 05 septembrie 2024
- Program TV2 săptămâni ago
Programul ANTENA 1 săptămâna 06 – 12 septembrie 2024
- Monden3 săptămâni ago
Scandal de proporții la Antena 1. Două vedete s-au certat după emisiune. Așa ceva nu sa mai pomenit!
- AUDIENȚE TV2 săptămâni ago
AUDIENȚE TV Premiera Asia Express, lider de piață. Diseară, pe Drumul Zeilor: primul joc de amuletăal sezonului și cursa spre marea imunitate a primei etape
- AUDIENȚE TV2 săptămâni ago
AUDIENȚE TV Asia Express, din nou lider de audiență. Nicolai Tand, sub presiunea Joker-ului care poate schimba clasamentul, la careul imunității
- Program TV2 săptămâni ago
Programul PRO CINEMA săptămâna 02 – 08 septembrie 2024
- AUDIENȚE TV3 săptămâni ago
VIDEO Meciul calificării FCSB în grupele Europa League, lider de audiență, aseară, la România TV. Vezi cum arată clasamentul