Emisiuni
Concurentii show-ului “8 intr-o barca” vor canta slagare internationale la TVR 2
După ediţia de săptămâna trecută, în care „a plouat” cu note de 10, emoţiile concurenţilor de la „8 într-o barcă” sunt tot mai mari, competiţia pentru marele premiu de 10.000 de euro fiind din ce în ce mai strânsă. Miercuri, 27 noiembrie, de la ora 20.10, telespectatorii vor putea vedea cum au evoluat Alma, Andi, Francesca, Selatin, Ruxandra, Andreea, Cătălin, Andrada, Evelyne şi Noni, în cea de-a opta ediţie a acestei competiţii.
Andi şi Andrada vor interpreta în duet piesa „Parole, parole”, cea care i-a adus alături în anul 1973, pe Dalida şi pe Alain Delon, în versiunea în limba franceză a celebrei piese.
Alma, care conduce clasamentul general după cele 7 ediţii difuzate, a pregătit o interpretare proprie a melodiei „Hometown Glory” a cântăreţei Adele, iar Selatin, care ocupă locul doi în clasamentul general, îşi testează capacităţile vocale pe o piesă compusă chiar de tatăl lui.
Adele nu este singura artistă ale cărei piese sunt puse în scenă în ediţia a opta a emisiunii, concurenţii pregătind hituri de colecţie ale lui Jon Bon Jovi, Toni Braxton şi Rihanna, precum şi piese interpretate în duet, trio sau momente artistice de grup.
Ediţia precedentă a emisiunii a fost una norocoasă, notele juriului fiind, de departe, cele mai bune din istoria concursului. După o ediţie plină de note de 10, clasamentul general a suferit câteva modificări: Alma se menţine pe primul loc cu 204,5 puncte, iar Selatin trece pe locul doi (201 puncte), urmat de Francesca (200 de puncte).
Comentarii
-
Program TV3 zile ago
Program TV pentru Antena 1 în perioada 14 – 21 Ianuarie 2021
-
INTERVIU6 ore ago
INTERVIU EXCLUSIV cu Paul Surugiu – Fuego: „Cred că aceste vremuri ar trebui să ne unească”
-
Reality Show5 zile ago
Fetele lui Tavi by Gabriela Cristea, cel mai nou reality show de la Antena Stars
-
Emisiuni4 zile ago
Paula Chirilă se alătură emisiunii Xtra Night Show, de la Antena Stars
-
Seriale5 zile ago
Din 14 ianuarie, DIVA află ce este “În mintea criminalului” şi în sezonul 7
-
Program TV3 zile ago
Program TV Happy Channel în perioada 15 – 21 Ianuarie 2021
-
Libertatea presei4 zile ago
EBU: a transmis TVR o scrisoare de susţinere, în urma reacţiilor anumitor politicieni declanşate de difuzarea programului de Revelion.
-
Emisiuni5 zile ago
Dan Negru, invitat astăzi, la “40 de întrebări cu Denise Rifai”, la Kanal D