Connect with us

A-Z NEWS

9 martie. Aniversare ION CARAMITRU, actorul și regizorul împlinește 73 de ani

Published

on

Reclame

Ion Caramitru s-a născut pe 9 martie 1942, în București, este un actor de teatru și film, dar și regizor român de origine aromână.

RADAR DE MEDIA îi urează “La mulți ani!”

A fost președinte al UNITER din 1990, iar în prezent, din 2005 este directorul Teatrului Național din București.

Ion Caramitru a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică I.L. Caragiale, clasa profesor Beate Fredanov, în 1964, când a și debutat pe scena Teatrului Național din București, în „Eminescu”, de Mircea Ștefănescu.

A fost actor și regizor la Teatrul Bulandra, al cărui directorat l-a și deținut în perioada 1990 – 1993.

În perioada 1996-2000 a fost ministrul Culturii.

A participat la revoluția română din 1989, fiind printre cei care au cucerit Televiziunea Română în 22 decembrie 1989. Alături de Mircea Dinescu a anunțat la televiziune căderea regimului Ceaușescu.

A fost membru în Consiliul Frontului Salvării Naționale (figurând pe lista membrilor inițiali anunțați la TVR de Ion Iliescu), apoi în Consiliul Provizoriu de Uniune Națională, unde a ocupat funcția de vicepreședinte.

Piese de teatru:

Hamlet – „Hamlet” de William Shakespeare, regia Costache Antoniu, Studioul Casandra, 1963
Profesorul – „Steaua fără nume” de Mihail Sebastian, regia Costache Antoniu, Studioul Casandra, 1964
Eminescu – „Eminescu” de Mircea Ștefănescu, regia Sică Alexandrescu, 1964
Perdican – „Să nu te joci cu dragostea” de Alfred de Musset, regia Moni Ghelerter, 1964
Mircea Basarab – „Vicarul” de Alexandru Davila, regia Sică Alexandrescu, 1965
Vânzător de ziare – „Un tramvai numit dorință” de Tennesse Williams, regia Liviu Ciulei, 1965
Herault – „Moartea lui Danton” de Georg Buchner, regia Liviu Ciulei, 1966
Bota – „Procesul Horia” de Alexandru Voitin, regia Liviu Ciulei, 1967
Romeo – „Romeo și Julieta” de William Shakespeare, regia Val Mugur, 1967
Cezar – „Iulius Cezar” de William Shakespeare, regia Andrei Șerban, 1968
Malcolm – „Macbeth” de William Shakespeare, regia Liviu Ciulei, 1968
Tommy – „Photo Finish” de Peter Ustinov, regia Petre Sava Băleanu, 1969
Leonce – „Leonce și Lena” de Georg Buchner, regia Liviu Ciulei, 1970
Lelio – „Mincinosul” de Carlo Goldoni, regia Sanda Manu, 1971
Riccardo – „Vicarul” de Rolf Hochuth, regia Radu Penciulescu, 1972
Feste – „A douăsprezecea noapte” de William Shakespeare, regie colectivă, 1973
Bacon – „Elisabeta I” de Paul Foster, regia Liviu Ciulei, 1974
Actorul – „Azilul de noapte” de Maxim Gorki, regia Liviu Ciulei, 1975
Pașa din Vidin – „Răceala” de Marin Sorescu, regia Dan Micu, 1977
Ferdinand – „Furtuna” de William Shakespeare, regia Liviu Ciulei, 1978
Pericle – „Pericle” de William Shakespeare, regia Dinu Cernescu, 1981
Hamlet – „Hamlet” de William Shakespeare, regia Alexandru Tocilescu, 1985
Cotrone – „Uriașii munților” de Luigi Pirandello, regia Cătălina Buzoianu, 1987
Lelio – „Teatrul comic” de Carlo Goldoni, regia Silviu Purcărete, 1992
Creon – „Antigona” de Sofocle, regia Alexandru Tocilescu, 1993
Iuri Zvonariov – „Sorry” de Aleksandr Galin, regia Yuriy Kordonskiy, 2003
Regizorul – „Șase personaje în căutarea unui autor” de Luigi Pirandello, regia Liviu Ciulei, 2005
„Dialoguri și fantezii în jazz” – spectacol de poezie și muzică alături de Johnny Răducanu, 2006
Eduard al III-lea – „Eduard al III-lea” de William Shakespeare, regia Alexandru Tocilescu, 2008
„Macbeth” – „Macbeth” de William Shakespeare, regia Radu Penciulescu (11.04.2011)[1]

A regizat filmele:

„Amintiri” de Alexei Arbuzov
„Neînsemnații” de Terry Johnson
„A treia țeapă” de Marin Sorescu
„Forma mesei” de David Edgar
„Acasă” de David Storey
„Șapte dintr-o lovitură” de Lia Bugnar, 2008
„Toți fiii mei” de Arthur Miller, 2009

Ca filme, a jucat în:

Diminețile unui băiat cuminte (1967)
Stejar – extremă urgență (1974) – maiorul Werner von Richter
Marele singuratic (1977)
Iarba verde de acasă (1977)
Ecaterina Teodoroiu (1978)
Castelul din Carpați (1981)
Declarație de dragoste (1985) – Socrate
Liceenii (1986) – Socrate
Extemporal la dirigenție (1988) – Socrate
Adam și Paul (2004)
Amen (2002) – Contele Fontana
Misiune Imposibilă (1996)
Deep Secrets (1996)
Two Deaths (1995)
Citizen X (1995)
An Exchange of Fire (1993)
A Question of Guilt (1993)
Kafka (1991)
Jute City (1991)
Întunecare (1985)
Promisiuni (1985)
Ca-n filme (1983)
Iată femeia pe care o iubesc (1981)
Ștefan Luchian (1981)
Ancheta (1980)
Bietul Ioanide (1979)
Înainte de tăcere (1979)
Între oglinzi paralele (1978)
Împușcături sub clar de lună (1977)
Casa de la miezul noptii (1976)
Instanța amînă pronunțarea (1976)
Dincolo de pod (1975)
Despre o anumită fericire (1973)
Porțile albastre ale orașului (1973)
Printre colinele verzi (1971)
Baladă pentru Măriuca (1969)
Comoara din Vadul Vechi (1964)
Pădurea spânzuraților (1964)

A primit diverse premii, printre care: Premiul revistei Cinema pentru interpretare, în 1976, Premiul Asociației Cineaștilor,  în 1980, Premiul Special al Juriului pentru rolul principal din filmul Luchian, la Festivalul Național al Filmului, Costinești, în 1984, Ofițer de Onoare al Ordinului Imperiului Britanic (decorat în 1995 de către Regina Elisabeta a-II-a a Marii Britanii și Irlandei de Nord), Cavaler al Ordinului Literelor și Artelor (Franța 1997), Ordinul pentru Merit al României în grad de Mare Cruce, în 2000, Doctor Honoris Causa al Universității de Arte „George Enescu”, la Iași, în 2008.

Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Rochii




MOTOR CAUTARE GOOGLE

ADVERTORIALE


www.creditrapid.ro

SEO

pentru sufletul tau

Advertisement
Documentar17 ore ago

James Cameron revine cu un serial premiat cu Emmy: „Secretele Caracatiței” va fi difuzat pe National Geographic Wild pe 22 Aprilie

Special TV2 zile ago

Când visăm împreună, ne adunăm împreună! PRO TV și FRF lansează Imnul echipei naționale pentru EURO 2024

Reality Show2 zile ago

Diseară, la Chefi la cuțite începe bootcampul sezonul 13: concurenții se confruntă cu presiunea celei dintâi probe eliminatorii

Emisiuni2 zile ago

Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu revin la PRO TV!

Monden2 zile ago

Întâlnire amoroasă între doi concurenți Survivor, înainte de show-ul de la Pro TV: „A venit la mine acasă și era băută”

Reality Show3 zile ago

Filmările Survivor All Stars s-au încheiat, iar concurenții sunt în țară! Finala va fi LIVE!

Documentar6 zile ago

National Geographic anunță premierea serialului „NASA: Culisele Inovațiilor” la 43 de ani de la trimiterea primei nave în spațiu

AUDIENȚE TV7 zile ago

Faimoșii continuă seria victoriilor, iar problemele încep să apară pentru Războinici, la Survivor All Starss. Show-ul, lider de audiență

ȘTIAI CĂ...?7 zile ago

RIHANNA, cântăreață care explodează pe scenă. Care a fost ascensiunea sa în industria muzicală mondială

Reality Showo săptămână ago

Faimoșii caută o victorie mult așteptată în jocul vital, la Survivor All Stars: ”mergem spre imunitatea asta, cu gândul să câștigăm”

FOTBALo săptămână ago

PRO TV și FRF pregătesc o surpriză suporterilor, înainte de EURO 2024! Doar 67 de zile rămase până la meciul de debut!

Facebook

Advertisement

IN Trending