Connect with us

Premieră TV

9 perechi de vedete vor pleca în Sri Lanka și India, în noul sezon Asia Express

Published

on

Foto Credit: ANTENA 1
 

Antena 1 pregătește în această toamnã un nou sezon Asia Express, cel mai tare show de aventură difuzat în România. Spre deosebire de anul trecut, vedetele vor avea de această dată un nou itinerariu: peste 4000 de kilometri prin Sri Lanka și India.

O altă noutate este faptul că acum vor exista 9 perechi de vedete care să se lupte pentru marele premiu. Regulile concursului rămân însă neschimbate. Fiecare pereche va avea la dispoziție 1 Euro pe zi, bani cu care trebuie să se descurce, să își găsească transport, cazare și mâncare. Rugămințile, farmecul personal și puterea de convingere vor fi atuurile care îi vor ajuta pe cei 18 concurenți să ajungă cât mai departe în marea competiție și să parcurgă o distanță cât mai lungă din “Drumul Elefantului”. Sri Lanka și India vor fi o adevărată provocare, diferențele culturale uriașe, bariera de limbă și condițiile nu tocmai prietenoase le vor da mari bătăi de cap participanților.

“Asia Express” a fost prima oarã difuzat în anul 2004. De atunci şi pâna în prezent au fost realizate 40 de sezoane difuzate în peste 15 ţãri (Franţa, Belgia, Germania, Italia, Spania, Columbia sau Olanda) şi au fost puse la dispoziţia participanţilor 10 rute diferite. În 2016 şi-a câştigat titlul de cel mai urmãrit show de divertisment din Columbia, iar în 2015 a fost un adevãrat fenomen la nivel de social media în Spania şi Italia, fiind show-ul care a generat cele mai multe tweet-uri.

Aventura “Asia Express” va începe la Antena 1 în primãvara anului viitor. Show-ul este produs de echipa coordonatã de Mona Segall şi Robert Lionte.

Lasa un comentariu aici!

Pentru orice fel de informații ma puteți contacta pe e-mail! La 1 februarie dam startul primei etape de votare la Premiile RADAR DE MEDIA 2018!

Click to comment

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Premieră TV

Filmul TVR 1: „Alegerea Regelui” – cum determină Regele Norvegiei viitorul ţării sale

Published

on

Foto Credit: TVR
 

Seara de vineri aduce la TVR 1 un nou film care ne face cunoscute personaje care au schimbat cursul istoriei. Pe 7 decembrie, de la ora 21.10, vedem la TVR 1 povestea Regelui Haakon al Norvegiei care, în 1940, prin deciziile sale, determină viitorul ţării şi al întregului său popor.

TVR 1 va difuza vineri, 7 decembrie, de la ora 21.10, filmul Alegerea Regelui (KOGENS NEI – Norvegia, 2016), în regia norvegianului Eric Poppe, avându-i în distribuție pe actorii Jesper Christensen, Anders Baasmo Christiansen, Karl Markovics.

Drama, inspirată din fapte reale, ne aduce în prim plan acele zile din aprilie 1940 care au făcut totul posibil. Pe parcursul a trei zile dramatice din acel aprilie 1940, regele Norvegiei se confruntă cu un teribil ultimatum din partea forţelor armate germane: capitularea sau moartea. Vânată de soldaţii nazişti, familia regală e nevoită să fugă din Oslo. Nora regelui, prinţesa Martha, se refugiază în Suedia împreună cu copiii, iar regele Haakon şi fiul său, prinţul Olav, rămaşi în Norvegia, încearcă să poarte tratative cu nemţii. După câteva zile extrem de tensionate, regele ia o decizie curajoasă: nu va capitula, deşi sunt atâtea vieţi umane în joc, inclusiv a lui.

 

Regizorul filmului, Erik Poppe (şi scenarist de cinema, de altfel) este privit drept unul dintre cei mai experimentaţi și convingători directori de film, recunoscut pentru munca sa cu actorii şi considerat perfect echipat pentru naraţiunile complexe. Filmele lui sunt adesea construite în jurul unei distribuții puternice, se bazează pe scenarii penetrante, dar şi pe filmări impresionante şi o îndemânare înnăscută pentru muzică şi ritm în editare. În ultimii 10 ani, Poppe a devenit unul dintre cei mai premiaţi regizori de film din Scandinavia.

La TVR 1, filmul Alegerea Regelui, filmul regizorului Erik Poppe, va fi difuzat vineri, 7 decembrie, de la ora 21.10

În grila de toamnă, TVR 1 a început difuzarea unor filme şi seriale care aduc în prim plan evenimente şi personaje care au schimbat cursul istoriei sau au influenţat decisiv viitorul omenirii. Seara de vineri a fiecărei săptămâni le este dedicată.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Premieră TV

Extraopțiunea Digi 4K, disponibilă pentru abonații Digi TV Digital

Published

on

Foto Credit: DIGI
 

De luni, 10 decembrie, abonații Digi TV Digital vor putea să își activeze extraopțiunea Digi 4K și vor avea, astfel, ocazia de a viziona, gratuit, până la finalul lunii ianuarie 2019, cele mai spectaculoase competiții fotbalistice europene, Bundesliga, La Liga, Ligue 1, alături de UEFA Champions League și UEFA Europa League. Din 1 februarie 2019, extraopțiunea Digi 4K va fi disponibilă la prețul de 5 lei / lună pentru toți abonații Digi TV Digital.

Perioada de teste s-a încheiat, iar de vineri, 7 decembrie, intră în vigoare grila oficială a canalului, care va conține documentare pe diverse tematici (lifestyle, hobby, viața în sălbăticie), transmisiuni sportive din fotbal și noul sezon de Formula 1, videoclipuri muzicale.

Programul viitoarelor transmisiunilor în direct în format 4K este următorul:

 

Bundesliga: Hertha Berlin – Eintracht Frankfurt, sâmbătă, 8.12.2018, ora 19:30 (și la Digi Sport 4)

La Liga: Espanyol – Barcelona, sâmbătă, 8.12.2018, ora 21:45 (și la Digi Sport 2)

La Liga: Huesca – Real Madrid, duminică, 9.12.2018, ora 17:15 (și la Digi Sport 2)

UEFA Champions League: Liverpool – Napoli, marți, 11.12.2018, ora 22:00 (și la Digi Sport 2)

UEFA Champions League: Young Boys – Juventus, miercuri, 12.12.2018, ora 22:00 (și la Digi Sport 2)

UEFA Europa League: Arsenal – Qarabag, joi, 13.12.2018, ora 22:00 (și la Digi Sport 3)

La Liga: Real Madrid – Rayo, sâmbătă, 15.12.2018, ora 19:30 (și pe Digi Sport 2)

Ligue 1: Lyon – Monaco, duminică, 16.12.2018, ora 14:00 (și pe Digi Sport 3)

La Liga: Levante – Barcelona, 16.12.2018, ora 21:45 (și pe Digi Sport 2)

 

În perioada ianuarie – februarie, vor fi transmise în direct, la Digi 4K, cel puțin 30 de meciuri din campionatele spaniol, francez, german și din cele mai importante competiții europene de fotbal. În martie, odată cu noul sezon de Formula 1, se vor difuza în format 4K și cursele derulate în Australia și Bahrain, programate pe 17 martie și, respectiv, 31 martie.

Postul, care a început să emită, în premieră în România, la 24 noiembrie, poate fi recepționat în toată țara și este disponibil doar în grila Digi TV (cablu digital). Identificarea canalului se realizează fie automat, fie prin rescanare, iar pentru a viziona corect și la calitatea 4K programele postului abonații trebuie să dețină un televizor cu rezoluție Ultra HD și Digi Smart CAM.

Standardul Ultra HD permite vizionarea programelor preferate la o rezoluție de 3840×2160, oferind telespectatorului o imagine mult mai clară și mai apropiată de realitate, dar și o cromatică mai bogată.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Premieră TV

Antena 1 difuzeazã filmul de animaţie „Pinocchio”

Published

on

Foto Credit: ANTENA 1
 

Luna decembrie este luna în care Antena 1 îşi invitã telespectatorii sã creadã din nou în poveşti şi sã intre în atmosfera de sãrbãtoare alãturi de filmele Disney şi nu numai.

Astfel, în aceastã searã, de la ora 20:00, Antena 1 difuzeazã filmul de animaţie „Pinocchio”, al doilea film din seria de filme animate Disney, serie care a început în 1937 odatã cu “Alba ca Zapada si cei sapte pitici”.

Bazat pe povestirea lui  Carlo Collodi, “Aventurile lui Pinocchio” şi lansat pe 7 februarie 1940 în Statele Unite, filmul produs de Walt Disney și regizat de Ben Sharpsteen și Hamilton Luske a devenit producţia cu cele mai importante încasări din toate timpurile. În aceastã searã, telespectatorii Antena 1 vor putea trãi alãturi de Pinocchio momente magice, aventuri, având totodatã prilejul sã redescopere magia copilãriei. Sãptãmâna viitoare, Antena 1 continuã seria serilor magice cu producţia „Frumoasa si Bestia”.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading
Advertisement
Advertisement Https://Www.Autodoc24.RO

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Advertisement
Advertisement
Advertisement

Trending