vineri, martie 29, 2024

PUBLICITATE@RADARDEMEDIA.RO

More
    AcasăA-Z NEWSA 21-a Cupă a României, prima după 12 ani! Steaua - Dinamo:...

    A 21-a Cupă a României, prima după 12 ani! Steaua – Dinamo: 2-1

    Steaua Bucureşti a câştigat Cupa României pentru a 21-a oară în istoria sa, şi prima dată după 12 ani, după ce a învins miercuri, pe stadionul Tineretului din Braşov, în finală, cu scorul de 2-1 (1-1), echipa Dinamo Bucureşti. A fost cea de-a unsprezecea finală dintre cele două echipe, iar Steaua are acum şapte victorii în faţa marii rivale.

    Golurile au fost marcate de Dică (’24) şi Bărboianu (’50-autogol),respectiv Torje (’33).

    Acesta este cel de-al 49-lea trofeu pe plan intern din istoria Stelei, recordmena României la numărul de titluri cucerite (23), la numărul de Cupe ale României (21) şi la numărul de Supercupe (5).

    Dinamo: 34. Bălgrădean – 18. Bărboianu, 21. Grigore, 4. Moţi, 16. Bordeanu – 5. Kone (20. Bakaj ’73), 6. Mărgăritescu (9. Ţucudean ’88) – 22. Torje, 7. C. Munteanu, 10. Alexe – 25. Dănciulescu (19. Ganea ’67). Antrenor: Ioan Andone.

    Steaua: 12. Tătăruşanu – 3. Emeghara, 6. Gardoş, 22. Galamaz, 14. Latovlevici – 5. Brandan – 16. Nicoliţă, 10. Tănase (4. Iliev ’90), 24. Surdu – 20. Dică (26. Bicfalvi ’62), 17. Bilaşco (7. Szekely ’75).Antrenor: Cătălin Necula.

    Fanii dinamovişti au afişat mai multe bannere cu mesajele: „Curaj, Mister” (pentru Cornel Dinu, care are probleme de sănătate şi el, şi soţia sa), „Patru luni, trei săptămâni şi două zile, Olăroiu vă ţine în fitile”„E unicul derby, dar îl vreţi interzis, vom fi în peluză fără compromis”„Un CNP şi o bază de date nu pot opri băieţii cu mentalitate”. De asemenea a fost afişat un banner cu mesajul „Un ajutor divin într-un moment greu… împreună spre un nou trofeu”, în acelaşi timp fiind desfăşurat un alt banner pe care era desenat Cătălin Hâldan, având aripi, iar în mâna dreaptă ţinând Cupa României.

    De cealaltă parte, suporterii echipei Steaua au afişat următoarele bannere: „Doar din orgoliu, pentru vechiul club iubit”„1947 (semnul mai mare) decât 2003” (n.r. – când Gigi a preluat echipa)” şi „Alături de Neşu”, iar fanii au format din veste colorate cifra 21 de culoare galbenă pe fundal roş-albastru.

    Sursa: TVR

     

    Dorin Huntai- Redactor-Șef

    Editor-in-Chief, Founder, Owner | dorin.huntai@radardemedia.ro

    Dorin Huntai- Redactor-Șefhttps://www.radardemedia.ro
    Editor-in-Chief, Founder, Owner | dorin.huntai@radardemedia.ro
    ARTICOLE SIMILARE

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

    - Advertisment -spot_img

    Articole recente