Connect with us

Reality Show

A dormit pe străzi, sub cerul liber, iar acum încearcă să sfideze limitele la Ninja Warrior România

Published

on

Foto Credit: PRO TV
 

Duminică seară, 45 de concurenți vor intra în arena Ninja Warrior România și vor încerca să lupte cu propriile limite pentru a ajunge în semifinalele show-ului, dar și pentru a demonstra unei țări întregi că un adevărat războinic are nevoie de forță fizică, dar și de un psihic de fier.

Noi obstacole îi vor întâmpina pe concurenți, iar cei mai buni 10 dintre ei, cei care vor reuși să treacă de cele două trasee, se vor califica în etapa următoare a competiției.

În ediția din această săptămână vom cunoaște povestea unui sportiv care la 19 ani a trebuit să renunțe la tot și să plece în străinătate pentru a se întreține, însă mirajul străinătății a fost un coșmar pentru el ajungând să doarmă pe străzi, sub cerul liber. Experiența traumatizantă l-a maturizat: ”Dacă vrei să îți faci un viitor nu trebuie să îți părăsești țara, dacă iubești ceea ce faci, o să reușești!”, spune tânărul. Dacă tot ce a trăit îl va ajuta să ajungă un adevărat războinic Ninja și dacă va reuși tânărul să facă față celui mai puternic traseu cu obstacole din lume vedem duminică seară, la PRO TV.

Cine sunt cei 10 români care vor reuși să atingă buzzer-ul de final și să treacă în semifinalele show-ului vedem duminică seară, de la ora 20:00, la Ninja Warrior România.

Lasa un comentariu aici!

Click to comment

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Reality Show

Mircescu şi Geandrã – ultimul duel la Ultimul Trib: „Oamenii sensibili n-au ce căuta în acest concurs!”

Published

on

Foto Credit: TVR
 

Se strâng tot mai mult rândurile la Ultimul Trib, emisiune difuzatã în fiecare vineri, de la 22:30, la Antena 1. Dupã ce sãptãmâna trecutã Lemurii şi Crocodilii s-au întrecut pentru ultima oarã în jocul de Salvare, echipa galbenã adjudecându-şi victoria, cei doi Silviu, Mircescu şi Geandrã intrã direct la duel, întrucât Nelly avea imunitate din lupta Cãpitanilor.

Toate acestea în vreme ce deja cinci concurenţi au trecut în etapa următoare şi fac parte din Ultimul Trib – etapa finală a competiţiei, în care fiecare dintre ei va lupta pe cont propriu pentru trofeu şi marele premiu în valoare de 100.000 de euro.

„Suntem în Madagascar. Dincolo de toate experienţele trãite aici de concurenţi, rãmân unele de neuitat!”, îşi va începe Octavian discursul în această seară. „Nu cred că o să mă mai întâlnesc cu o aşa experienţă. Toţi plecăm mai bogaţi de aici!”, va spune şi Sorin Brotnei, în vreme ce Mircescu va completa: „Ca să ajungi până aici trebuie să ai sânge rece. Oamenii sensibili nu au ce căuta în acest concurs!”.

Dacă echipa galbenă va avea timp să se bucure de ceea ce le oferă Madagascarul şi să savureze în tihnă ultima victorie adjudecată, în tabăra Crocodililor situaţia e alta. Un singur lucru e cert, însă, Silviu va merge mai departe. Rămâne de văzut dacă Silviu Mircescu sau Silviu Geandră.

„E o situaţie ciudată. O mare parte din mine ar vrea să plece acasă, dar intervine şi cea de luptător. Cred foarte mult în şansa mea, chiar dacă Silviu nu a pierdut niciun duel! Sunt fericit că astăzi merg la duel alături de un om cu care am început această competiţie!”, va mărturisi Mircescu înainte de duel, în vreme ce Geandră este foarte sigur pe şansa lui: „întotdeauna mă duc la duel cu convingerea că voi câştiga!”.

Pentru unul dintre ei, seara aceasta va fi ultima în care va vedea satul malgaş, după mai bine de 40 de zile petrecute în competiţie şi tot atâtea jocuri la care au participat. Cei doi Silviu vor trebui să joace jocul de Eliminare intitulat – Castelul de cărţi. Cine este ultimul finalist din Ultimul Trib, telespectatorii vor putea afla urmărind cea mai nouă ediţie a emisiunii Ultimul Trib, difuzată în această seară, de la 22:30, la Antena 1.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Reality Show

A venit rândul bărbaților să conducă Ferma! Remus Boroiu este noul fermier șef!

Published

on

Foto Credit: PRO TV
 

Remus Boroiu este primul bărbat care ajunge fermier șef, la o lună distanță de când concurenții au intrat în Ferma. Aseară, telespectatorii au văzut duelul pe care Remus l-a câștigat cu ușurință în fața lui Brigitte. „Mă tărăsc dacă va fi nevoie, dar ajung primul întotdeauna!”, le-a transmis concurentul colegilor lui.

Imediat după ce și-a intrat în rolul de fermier șef, Remus a trecut la fapte. Prima regulă din manadatul său este ca toți colegii lui să facă sport în fiecare dimineață. La o lună de când au intrat în Ferma, nervii și tensiunile uneori ating cote maxime. Un nou scandal a izbucnit, în centrul atenției fiind din nou Claudia Pavel, care i-a spus cuvinte grele lui Brigitte.

În ediția de marți, telespectatorii au fost alături de concurenți și le-au urmărit sarcinile pe care le-au îndeplinit cu succes, dar au văzut și cum reușesc aceștia să fie de la o săptămână la alta mai buni gospodari. Ferma a fost din nou lider de audiență pe toate categoriile de public: urban, comercial și național. PRO TV a obținut 7.4 puncte de rating și 18.7% share, pe segmentul publicului comercial cu vârste cuprinse între 18 – 49 de ani.

Pentru prima dată de când au intrat în Ferma, concurenții au parte de o mare surpriză. Vor avea posibilitatea să-și folosească banii pe care i-au câștigat de-a lungul săptămânilor pentru sarcinile pe care le-au îndeplinit. Un negustor va veni la fermă să negocieze cu concurenții produsele pe care aceștia le pot cumpăra și la care visează. Va fi Remus pe placul tuturor? Va ține cont de dorințele tuturor colegilor lui? Rămâne de văzut dacă a câștigat încrederea celor din casă, în această seară, de la 21:30.

Dacă la Ferma nervii sunt greu de controlat, la cabană viața pentru cei șase bandiți pare încă liniștită, deși mai au și ei parte de mici neînțelegeri. Dacă aseară telespectatorii i-au văzut la lucru pe ”artiștii” Pastramă, Bărbulescu și Kamara, în această seară se pregătesc de o petrecere surpriză.

În ediția din acestă seară, de la 21:30, vom afla cine vor fi servitorii nominalizați de fermierul șef, dar și primul duelist ales de Remus Boroiu.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Reality Show

Aseară, in Asia Express: Ana Morodan și Teleșpan, salvați de la eliminare

Published

on

Foto Credit: ANTENA 1
 

Marți seară, pe Antena 1, trei echipe au intrat în cursa pentru ultima șansă, în cea de-a doua etapă Asia Express – Drumul Elefantului, din Sri Lanka.

Clasamentul recalculat în funcție de misiunea opțională de luni seară i-a salvat pe Șerban Copoț și Cosmin Seleși, care au câștigat pentru a doua oară imunitatea și și-au securizat locul în cursă. La polul opus, Jojo și Paul Ipate, alături de CRBL și Oase, ajunși pe ultimele locuri, s-au calificat automat într-o misiune ce le-a impus să demonsteze că își merită locul în competiție. Ana Morodan și Teleșpan au fost ultima echipă ce a intrat în cursa pentru ultima șansă, în urma nominalizării: “Nu vreau să se înțeleagă că în cursa asta nu vom da tot ce avem mai bun din noi. La finalul zilei, vreau să fiu mândră de mine că am făcut tot ce am putut.”, a spus Ana Morodan.

 

Prima misiune a serii a testat nervii vedetelor, căci fiecare pereche a fost nevoită să își depășească limitele într-o cursă în care fiecare minut pierdut i-ar fi putut costa locul în competiție. Aceștia au avut de mâncat câte două boluri mari de kurd, iaurt tradițional, ca mai apoi să convingă cinci localnici și cinci colegi din show să mănânce același lucru, dar într-o cantitate mai mică. Mirosul din piața de pește a făcut ca proba să se transforme într-o misiune imposibilă, iar căldura, umiditatea și presiunea colegilor rivali care luptau pentru aceeași miză i-a făcut pe unii dintre ei să clacheze: “E inuman să mănânci atât!”, a spus Teleșpan în timp ce se chinuia din răsputeri să termine provocarea.

 

În cele din urmă, toate cele trei echipe au reușit să îndeplinească proba și au plecat spre fabrica de sare, pentru a obține următorul plic. Ajunși acolo, cei șase s-au aventurat într-un test al echilibrului și al forței, căci au fost nevoiți să care  șaizeci de kilograme de sare. După ce fiecare a umplut, pe rând, câte un coș de rafie, concurenții l-au cărat pe cap fără a se ajuta de mâini pentru a obține cantitatea finală necesară. La fiecare pas greșit, vedetele s-au reîntors la linia de start: “Distracția dispare, iar panica și stresul se multiplică în această cursă pentru ultima șansă., a  mărturisit CRBL, care,  deși începuse ziua cu mult entuziasm, a fost acaparat de presiunea acestui ultimatum.

 

Pe lângă probele ce creșteau gradual în dificultate, vedetele s-au confruntat, încă o dată, și cu problema autostopului. Fără să aibă norocul de a ajunge direct în locațiile steagurilor Asia Express, concurenții au schimbat nenumărate mijloace de transport, de la camioane, remorci, ba chiar au călătorit în lăzi frigorifice, sau în mașina poliției, alături de oameni încătușați. Clasamentul s-a schimbat de nenumărate ori, timp în care coechipierii au trecut printr-un test continuu ce le-a arătat cât de sudați sunt în momentele critice: “Am alături de mine cea mai bună armă.”, a spus CRBL despre prietenul său, Oase.

 

Ultima misiune de marți seară a avut loc la studiourile cinematografice. Vedetele au primit un telefon și un plic cu trei fotografii, din cel mai cunoscut film care a fost realizat în decorul respectiv, “Bombay Velvet”. Fiecare echipă a refăcut pozele respective din același unghi, însă decorul din prezent nu a coincis întru-totul, motiv pentru care proba le-a testat concurenților atenția la detalii, rapiditatea și intuiția: „Toată cursa aceasta este foarte intensă. Este ca în prima zi, atunci când am început. Nu am crezut vreodată că îmi place atât de mult adrenalina.” , a mărturisit Teleșpan, ce a trecut de nenumărate ori de la agonie la extaz, în misiunile cursei pentru ultima șansă.

 

La finalul zilei, Jojo și Paul, alături de CRBL și Oase s-au salvat de la eliminare, în vreme ce Ana Morodan și Teleșpan, ajunși pe ultimul loc, au trecut prin emoții fără egal. Din fericire, elefantul din cutia securizată a fost verde, motiv pentru care cei doi vor continua competiția, cu un handicap în următoarea etapă însă: Eu am învățat lecția că nimic nu îți oferă satisfacție mai mare decât să știi că ai făcut tot posibilul. Fie că ai reușit, fie că nu.”.

 

Duminică, luni și marți, de la 20:00, cel mai dur reality show continuă cu o ultimă etapă în Sri Lanka, a cărei miză este foarte mare. Două dintre cele opt echipe rămase în competiție vor câștiga imunitatea și își vor asigura locul în misiunile din India, cea de-a doua parte din Drumul Elefantului.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading
Advertisement
Advertisement Https://Www.Autodoc24.RO

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Advertisement
Advertisement
Advertisement

Trending