Connect with us

Emisiuni

Acces Direct va avea o ediţie specială, sâmbata, de la ora 17:00, pe Antena 1

Published

on

Foto Credit: ANTENA 1
Reclame

Începând din 27 iunie, Acces Direct, cea mai vizionată emisie a după-amiezii, va avea o ediţie specială, în fiecare sâmbătă, de la ora 17:00, la Antena 1. Gazda emisiunii, Mirela Vaida, le propune telespectatorilor două ore de news-magazine pentru toată familia, poveşti de viaţă, atât din rândul celebrităţilor, cât şi al oamenilor simpli, divertisment şi rubrici de lifestyle.

„Acces Direct din weekend, mai exact de sâmbăta după-amiaza, va fi o ediţie specială a emisiunii, pentru toată familia, o ediţie cu şi despre oameni simpli, de care noi am fost apropiaţi întotdeauna, cu problemele lor de ordin social sau sentimental, dar va avea şi un puternic conţinut de divertisment. Astfel, vom avea invitaţi din rândul celebrităţilor, vom afla detalii în premieră despre noutăţile lor artistice, dar şi despre momentele importante din vieţile acestora. Ba chiar vom pătrunde în casele lor, pe care poate unii dintre ei şi le vor prezenta în premieră la Acces Direct. Alături de noi vor fi săptămânal şi vloggeri şi influenceri, cu care vom vorbi despre tot ce credem că este important să afle publicul nostru. Aşadar, vă propunem două ore de divertisment şi informaţii utile, poveşti reale din viaţa oamenilor simpli şi a celebrităţilor, pentru că până la urmă, orice vedetă, înainte de toate, e un om cu trăirile şi experienţele sale, ca oricare dintre noi! Aşadar, nu uitaţi, începând cu sâmbăta aceasta, de la 17:00, vă dau întâlnire în fiecare săptămână, bineînţeles, pe Antena 1!”, a declarat Mirela Vaida.

Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Rochii




MOTOR CAUTARE GOOGLE

ADVERTORIALE


www.creditrapid.ro

SEO

pentru sufletul tau

Advertisement
Documentar2 zile ago

James Cameron revine cu un serial premiat cu Emmy: „Secretele Caracatiței” va fi difuzat pe National Geographic Wild pe 22 Aprilie

Special TV3 zile ago

Când visăm împreună, ne adunăm împreună! PRO TV și FRF lansează Imnul echipei naționale pentru EURO 2024

Reality Show3 zile ago

Diseară, la Chefi la cuțite începe bootcampul sezonul 13: concurenții se confruntă cu presiunea celei dintâi probe eliminatorii

Emisiuni3 zile ago

Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu revin la PRO TV!

Monden3 zile ago

Întâlnire amoroasă între doi concurenți Survivor, înainte de show-ul de la Pro TV: „A venit la mine acasă și era băută”

Reality Show4 zile ago

Filmările Survivor All Stars s-au încheiat, iar concurenții sunt în țară! Finala va fi LIVE!

Documentaro săptămână ago

National Geographic anunță premierea serialului „NASA: Culisele Inovațiilor” la 43 de ani de la trimiterea primei nave în spațiu

AUDIENȚE TVo săptămână ago

Faimoșii continuă seria victoriilor, iar problemele încep să apară pentru Războinici, la Survivor All Starss. Show-ul, lider de audiență

ȘTIAI CĂ...?o săptămână ago

RIHANNA, cântăreață care explodează pe scenă. Care a fost ascensiunea sa în industria muzicală mondială

Reality Showo săptămână ago

Faimoșii caută o victorie mult așteptată în jocul vital, la Survivor All Stars: ”mergem spre imunitatea asta, cu gândul să câștigăm”

FOTBALo săptămână ago

PRO TV și FRF pregătesc o surpriză suporterilor, înainte de EURO 2024! Doar 67 de zile rămase până la meciul de debut!

Facebook

Advertisement

IN Trending