Connect with us

Emisiuni

În această seară, la ,,The Wall – Marele Zid”, Marina face echipă cu mama sa pentru a-i îndeplini acesteia visul

Published

on

 

Lenuța și Marina Buraga, care sunt mamă și fiică, vor intra în această seară de la ora 20:00 în platoul emisiunii ,,The Wall- Marele Zid”.  După ce până acum părinții au investit în educația fiicei, acum este rândul Marinei să își susțină mama pentru a-și îndeplini un vis.

 

În timp ce mama este cea visătoare, Marina este cea care rămâne cu picioarele pe pământ. A studiat în Anglia, ca să aibă ocazia de a cunoaște mai multe culturi, iar părinții au făcut multe sacrificii pentru a-i îndeplini acest vis. ”S-au tăiat de pe listă concediile, hainele. E încă tânără și la început de drum, dar noi avem încredere că va reuși să facă ceea ce își dorește și va performa. Sacrificiile nu ni se mai par atât de mari acum când vedem ce a realizat”, spune Lenuța mândră de fiica sa, care a călătorit ca voluntar în mai multe zone din întreaga lume.

”Eu nu mă simt cel mai bun copil din lume și aș vrea să fac mai mult, să îi fac mândri de mine”, spune Marina, care speră că într-o zi va putea să își sprijine la rândul său părinții și, mai ales, își dorește să o ajute pe mama sa să își îndeplinească visul de a deschide un centru de nutriție.

 

Lenuța a investit timp în acest domeniu după ce a trecut la rândul său printr-o experiență dificilă. ”Am ajuns la această idee după ce în primăvară am fost diagnosticată cu cancer de col uterin. Mi s-a recomandat să fac operație, dar eu am luat-o pe calea pe care am considerat-o eu – mâncare bio, deconectare – iar acum sunt bine, analizele sunt bune. Sunt un exemplu viu că se poate”, spune încrezătoare Marina.

 

În seara aceasta de la ora 20:00, telespectatorii Antena 1 vor urmări jocul celor două femei, ghidat de relația lor foarte strânsă. Rămâne de văzut dacă Lenuța și Marina vor reuși să îl și cucerească diseară într-o nouă ediție a show-ului fenomen care schimbă vieți ,,The Wall- Marele Zid”.

 

Foto Credit: ANTENA 1

 

Lasa un comentariu aici!

Click to comment

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Emisiuni

Carla’s Dreams, dezvăluire în culisele X Factor: ”Eu aproape m-am îndrăgostit”

Published

on

Foto Credit: ANTENA 1
 

Cei patru jurați, dar și publicul au parte de o mulțime de surprize și momente pline de umor în cadrul celei de-a noua ediție X Factor, difuzată diseară, de la ora 20.00, la Antena 1. Carla’s Dreams mărturisește cu această ocazie că a fost cucerit de una dintre concurente.

Lavinia Dalea are 34 de ani și vine din Reșița. Ea este bibliotecară și spune despre ea că scrie versuri de mică. Vine singură la X Factor, nu a vrut să știe prea multă lume de participarea ei la show. Lavinia a decis ca versurile scrise de ea să le pună pe un negativ de-al Deliei.

”Sunteți prima bibiotecară la X Factor, e de apreciat curajul”, îi spune Ștefan Bănică, iar Carla’s Dreams declară că a fost foarte încântat de momentul ei:  ”Eu aproape m-am îndrăgostit. E o ființă foarte simpatică. Mi-a plăcut atitudinea”, dezvăluie juratul în culise.

Cum a decurs momentul singurei bibliotecare de la X Factor și care sunt reacțiile juriului, telespectatorii vor vedea diseară, de la ora 20.00, la Antena 1, în cadrul celei de-a noua ediții a show-ului, urmând ca vineri, de la aceeași oră sã poartã urmãri ultima ediţie de audiţii a celui de-al optulea sezon „X Factor”. Din luna noiembrie, în fiecare vineri, de la 20:00, Antena 1 va difuza urmatoarea etapã a show-ului – bootcamp-ul.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Emisiuni

Farfuria ideală pentru jurații ”Chefi la cuțite”: ”Trebuie să îmi trezească amintiri.”

Published

on

Foto Credit: ANTENA 1
 

Sezonul 6 ”Chefi la cuțite”, ce are premiera pe 29 și 30 octombrie, pe Antena 1, reunește în platoul emisiunii concurenți de toate vârstele și meseriile, cum ar fi un preot catolic pasionat de muzică, un architect italian, căsătorit în România, un bucătar care a gătit pentru echipa de fotbal Bayern Munich, dar și mulți alți candidați ce au făcut din gastronomie un stil de viață.

Chiar și după cinci sezoane de jurizări, Bontea, Dumitrescu și Scărlătescu încă mai găsesc perioada audițiilor ca fiind cea mai surprinzătoare, pentru că experiența este de fiecare dată diferită. Oameni pe care chefii nu i-ar fi văzut în acest show vor reuși să îi lase fără cuvinte, concurenți care se întorc pentru o a doua șansă vor trece prin jurizări pline de emoții, și pasionați de gătit motivați de cele mai impresionante povești de viață vor demonstra că oricine poate să își încerce norocul în acest show.

În jur de 200 de concurenți se vor lupta pentru un cuțit din partea chefilor, însă drumul până la un pașaport de trecere din partea maeștrilor bucătari trebuie să fie ”pavat” cu rețete excepționale. Sorin Bontea mărturisește că în fiecare an caută oameni pasionați, care să gătească cu gust, dar și corect, în timp ce Cătălin Scărlătescu își dorește să ia în echipă doar ucenici care pot transforma ingredientele în ”mâncare fabuloasă”. Câștigător al ultimului sezon, Florin Dumitrescu recunoaște că trecerea timpului nu l-a făcut să devină mai exigent, ci mai uman în ceea ce privește jurizările. Pentru el, o farfurie impecabilă este echilibrul perfect între plating și savoare: Eu aplaud ideea, viziunea, execuția corectă și gustul. Dacă găsesc într-o farfurie ceva ce îmi trezește amintiri, îmi transmite o stare, sau îmi excită simțurileo declar impecabilă.”

Cum va arata întâlnirea concurenților din sezonul 6 cu cei trei cunoscuți chefi, ce farfurii excepționale se vor prezenta în fața lor, ce reacții vor produce acestea și, mai ales, cine va primi votul de încredere, telespectatorii Antena 1 vor afla din 29 și 30 octombrie, de la 20:00, pe Antena 1.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Emisiuni

Emisiunea La Măruță sărbătorește astăzi 11 ani de la prima ediție!

Published

on

Foto Credit: PRO TV
 

Emisiunea La Măruță împlinește astăzi 11 ani de la lansare. 11 ani care pot fi traduși în peste 3.500 de ore de transimisiuni LIVE, peste 15.000 de interviuri cu invitați speciali și efortul unei echipe unite care a reușit să țină publicul în fața micului ecran, zi de zi, de luni până vineri, încă de la prima emisiune.

Acum 11 ani tremuram de emoție și de mândrie pentru că aveam prima emisiune la PRO TV. Alături de mine am avut din prima zi o echipă senzațională, de la cei din redacție, maeștri pe teren, până la profesioniștii din platou sau în regia de emisie, toți m-au ajutat mereu să mă simt acasă în studioul emisiunii. Lor le mulțumesc azi, în zi aniversară, pentru că îmi sunt a doua familie”, a declarat Cătălin Măruță despre echipa alături de care a reușit zilnic să intre în casele a milioane de români.

De-a lungul anilor, show-ul prezentat de Cătălin Măruță a fost urmărit zilnic, în medie, de peste 880.000 de telespectatori de la nivel național.

“Povestea echipei La Măruță este despre performanță pentru că 11 ani de live, zi de zi,

înseamnă, fără îndoială, performanță. Un drum profesional ca viața: sus, jos, greu, cu reușite și cu greșeli. Mii de ediții live și zeci de mii de interviuri. Peste toate, un exercițiu zilnic de producție în echipă, cu oameni cărora le sunt recunoscătoare și le mulțumesc! Unii lucrează acum în alte părți, alții sunt cu noi din prima zi”, a declarat Alina Tolontan, producatorul emisiunii, la 11 ani de la prima editie La Măruță.

Povestea La Măruță continuă în fiecare zi cu momente speciale și invitați de seamă, de luni până vineri, de la ora 15:00.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading
Advertisement
Advertisement Https://Www.Autodoc24.RO

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Advertisement
Advertisement

Trending