Revista Presei
Acţiune de solidaritate a românilor faţă de iniţiativele locale de opoziţie la proiectele de minerit din Grecia
Astăzi, 6 iunie 2012, în faţa ambasadei Greciei din România, 15 persoane au desfăşurat o acţiune de solidaritate faţă de localnicii din nord-estul regiunii Halkidiki, Grecia care se opun extinderii activităţii miniere în zonă.
Tinerii s-au prezentat la orele 09.00 dimineaţa în faţa ambasadei Greciei pentru a îşi exprima îngrijorarea faţă de potenţialele consecinţe dezastruoase ale mineritului în România şi ţările din sud estul Europei, şi mai ales în Grecia, unde proiectele de minerit propuse de compania canadiană Eldorado Gold Corporation în nord estul regiunii Halkidiki evoluează rapid.
Manifestanţii au afişat pe spaţiul public din faţa ambasadei un banner pe care era afişat mesajul “Solidaritate cu oamenii din NE Halkidiki” în limbile română şi greacă. Ei s-au adresat ambasadorului Greciei în România pentru a le transmite personal îngrijorările şi solicitările de a opri proiectele de minerit în Grecia către guvernul grec şi autorităţile responsabile în evaluarea proiectelor miniere al Eldorado Gold Corporation.
Manifestanţii au fost întâmpinaţi de consulul din cadrul ambasadei, căruia i-a fost înmânată o scrisoare în care tinerii au prezentat atât efectele negative asupra mediului înconjurător şi traiului zilnic al localnicilor pe care proiectele miniere propuse în Halkidiki le pot avea, cât şi solicitarea lor către autorităţile greceşti de a asigura respectarea dreptului la un mediu sigur şi sănătos pentru toţi localnicii din Halkidiki şi locuitorii greci, în general.
Domnul consul a declarat că solicitările cuprinse în scrisoare vor fi înaintate Ministerului Afacerilor Externe de către ambasadorul Greciei în România şi chiar către Ministerul Mediului din Grecia.
In aceeaşi situaţie este şi România care se confruntă de peste 10 ani cu proiectul minier propus de compania Roşia Montană Gold Corporation în comuna Roşia Montană, judeţul Alba. Compania canadiană propune deschiderea celei mai mari mine aurifere de suprafaţă din Europa prin strămutarea comunităţii locale, utilizarea tehnologiilor bazate pe cianuri, distrugerea a 4 munţi, construirea unui iaz de decantare şi distrugerea unui patrimoniu cultural de o valoare inestimabilă – 7 kilometri de galerii romane, 80 de kilometri de galerii medievale şi comtemporane – demnă de patrimonial mondial UNESCO.
“Considerăm că proiectele de minerit aurifer şi extinderea activităţii de minerit atât în România, cât şi în ţările din sud estul Europei trebuie oprite cu orice preţ. Acestea au efecte dezastruoase şi ireversibile asupra mediului înconjurător şi asupra comunităţilor locale. Atât în Roşia Montană, cât şi în Megali Panagia, Ierissos sau Great Lady (Grecia), localnicii se opun vehement acestor proiecte miniere şi luptă de ani de zile pentru respectarea drepturilor lor la un mediu sănătos. Suntem solidari cu rezistenţa localnicilor şi, de asemenea, încrezători că într-un final eforturile tuturor vor izbândi în faţa acestor proiecte distructive”, a declarat Raluca Dan, membră a Campaniei Salvaţi Roşia Montană.
Comentarii
-
ADVERTORIALE4 zile ago
OFERTA ADVERTORIALE PREMIUM PE RADAR DE MEDIA
-
Program TV4 zile ago
Programul pentru KANAL D în săptămâna 25 – 31 ianuarie 2021
-
Program TV4 zile ago
Programul pentru PRO TV din săptămâna 25 – 31 ianuarie 2021
-
Grila de programe3 zile ago
TVR a pregătit programe speciale pentru duminică, 24 ianuarie, de Ziua Unirii
-
Seriale4 zile ago
Nu rataţi premiera sezonului 14 al serialului Anatomia lui Grey, în curând la DIVA!
-
Televiziune4 zile ago
Ce spune mama Alexandrei Stan despre evoluția Faimoasei la “Survivor România”
-
Emisiuni3 zile ago
Final de sezon „Politică și delicatețuri”: fermecat de invitata lui, Dinescu arde vinetele…
-
Seriale4 zile ago
“La răscruce”, cel mai nou serial turcesc, are premiera astăzi, la Kanal D!
Calin
6 iunie 2012 at 14:13
domnisoara Raluca Dan, in Rosia Montana localnicii nu se opun vehement proiectului minier, ba dimpotriva, in afara de o mana de oameni, cei de acolo VOR sa inceapa exploatarea miniera. sau ii salvati cu forta? cum?