vineri, martie 29, 2024

PUBLICITATE@RADARDEMEDIA.RO

More
    AcasăA-Z NEWSAcţiunile Twitter au debutat joi la bursa de la New York

    Acţiunile Twitter au debutat joi la bursa de la New York

    Acţiunile Twitter au debutat joi la bursa de la New York în urcare accelerată şi la scurt timp au ajuns la 73% peste cotaţia din oferta publică iniţială. Compania a atras 1,82 miliarde de dolari în cadrul ofertei publice iniţiale, capitalizarea de piaţă a reţelei de microblogging fiind astfel de 14,2 miliarde de dolari, informează Mediafax.

    Acţiunile Twitter au debutat joi la bursa de la New York în urcare accelerată şi la scurt timp au ajuns la 73% peste cotaţia din oferta publică iniţială, potrivit Wall Street Journal.

    Tranzacţiile cu acţiuni Twitter au început cu întârziere faţă de deschiderea şedinţei bursiere, din cauza numărului foarte mare de ordine de cumpărare şi vânzare, situaţie anticipată de operatorul NYSE.

    La momentul transmiterii ştirii, acţiunile se află în urcare cu 88%, la 48,8 dolari.

    Compania a plasat miercuri 70 milioane de acţiuni la 26 de dolari pe unitate, după ce a majorat în două rânduri preţul ţintă pe fondul cererii solide din partea investitorilor, transmite Bloomberg.

    Capitalizarea de piaţă a companiei este echivalentă cu de 12,4 ori vânzările estimate pentru anul viitor, de 1,14 miliarde de dolari, potrivit estimărilor analiştilor.

    Acţiunile Twitter sunt astfel mai scumpe decât cele ale Facebook, având în vedere că valoarea de piaţă a celei mai mari reţele de socializare depăşeşte de 11,6 ori vânzările estimate pentru 2014.

    Mihai Știrbu

    Ma puteti contacta pe e-mail sau Facebook!

    Mihai Știrbuhttps://www.radardemedia.ro
    Ma puteti contacta pe e-mail sau Facebook!
    ARTICOLE SIMILARE

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

    - Advertisment -spot_img

    Articole recente