Emisiuni
Actorul Andi Vasluianu este invitatul Irinei Păcurariu la „Reţeaua de idoli”

Irina Păcurariu continuă seria interviurilor de elită la „Rețeaua de idoli”. Luni, 11 aprilie, de la ora 21:00, la TVR 2 vine un actor foarte îndrăgit de public: Andi Vasluianu.
Invitatul Irinei Păcurariu la „Reţeaua de idoli” se numără printre cele mai cunoscute figuri ale noului val cinematografic românesc. În vârstă de 47 de ani, Andi Vasluianu este unul dintre reprezentanții cei mai apreciaţi ai tinerei generaţii de actori, extrem de expresiv, cu şarm şi umor bine dozat, preferat de aproape toţi regizorii de la noi. Actorul Andi Vasluianu este foarte prolific jucând, din 1997 şi până azi, în aproape 50 de filme, iar în teatru a interpretat tot atâtea roluri. Mai mult, are deja un premiu Gopo pentru „Cel mai bun actor în rol secundar”, în filmul „Hârtia era albastră” (2007) şi o nominalizare Gopo pentru „Cel mai bun actor”.
Absolvent al Universităţii de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale” (promoţia 1999, clasa Sanda Manu), Andi Vasluianu mărturisește: „M-am făcut actor pentru că iubesc această meserie şi iubesc cum m-a modelat actoria. Cred foarte tare că introspecţia pe care mi-o dă actoria, mi se potriveşte mănuşă. N-aş fi putut să simt la fel de mult dacă aş fi ales altceva”.

Despre stilul său, Andi Vasluianu spune că „Îmi place mai mult cuvântul a interpreta decât expresia a intra în personaj”. Iar despre parcursul să profesional a dezvăluit la „Rețeaua de idoli”: „Întâi am intrat la o brutărie turcească, cum era la începutul anilor 90 şi căram făină. Mă duceam pe la 4 dimineaţa ca să descărcăm camionul. Pe atunci, eram elev la seral, iar după amiaza mă duceam la şcoală. Maximum pe care l-am făcut în acel loc de muncă, am împletit o japoneză.”
„Eu nu cred că ai ajuns undeva şi s-a terminat. Apoi, devine totul o bucurie. În viața reală, nu se întâmplă aşa la nimeni. Cred că încă nu am ajuns nicăieri, tot caut. La un moment dat, se vor înmulţi momentele acestea trăite în prezent şi mă voi bucura mai mult. Cred că, de fapt, asta caut. Să trăiesc aici, acum şi să mă bucur de tot ceea ce primesc”, a spus invitatul Irinei Păcurariu în emisiunea „Rețeaua de idoli” de luni, 11 aprilie, la TVR 2.
-
Grila de programeo săptămână ago
Antena 1 modifică grila de programe în day time, din cauza emisiuni Bate Palma de la PRO TV
-
Program TV2 săptămâni ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 23-29 ianuarie 2023
-
Program TV3 săptămâni ago
Programul ANTENA 1 pentru perioada 20-26 ianuarie 2023
-
Program TV3 săptămâni ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 16-22 ianuarie 2023
-
RECOMANDARI TV2 săptămâni ago
Program TV azi 22 ianuarie 2023
-
AUDIENȚE TV2 săptămâni ago
Cele mai noi episoade Lia – Soţia soţului meu, lider de piaţă la nivelul întregii ţări
-
ADVERTORIALE5 zile ago
LA MUȚI ANI 2023! De ANUL NOU primești Cadou Advertoriale Seo la dublu!
-
RECOMANDARI TV3 săptămâni ago
Program TV azi 14 ianuarie 2023
-
RECOMANDARI TV2 săptămâni ago
Program TV azi 21 ianuarie 2023
-
Program TV2 săptămâni ago
Programul TVR 1 pentru săptămâna 23-29 ianuarie 2023
-
RECOMANDARI TV5 zile ago
Program TV azi 28 ianuarie 2023
-
Program TV3 săptămâni ago
Programul KANAL D pentru săptămâna 16-22 ianuarie 2023
-
Reality Show3 săptămâni ago
Duelul reality-show-urilor: „Survivor România“ vs „America Express“ . Pro TV face o mutare-surpriză pentru Antena 1
-
RECOMANDARI TV3 săptămâni ago
Program TV azi 15 ianuarie 2023
-
Program TV3 săptămâni ago
Programul HAPPY CHANNEL pentru săptămâna 20-26 ianuarie 2023
-
Analize Audiente TV2 săptămâni ago
Premiera America Express, lider detașat de audiență. Cea mai bună lansare din cele 5 sezoane ale reality show-ului