Connect with us

Seriale

Actorul Ticu Puscasu, alias inspectorul Corneliu Istrate din serialul Mangalita: “Sotia ma lauda intotdeauna cand matur prin casa”

Redactia Radar de Media

Published

on

Actorul ieșean Constantin Pușcașu, pe care telespectatorii Antenei 1 îl vor vedea, în curând, în serialul de comedie Mangalița, a fost nevoit ca, pe perioada celor două luni de filmări, să locuiască la București. Un oraș pe care, în comparație cu Iașiul natal, îl descrie ca fiind “agitat, nervos și în criză de timp”.

Filmările însă, desfășurate la Bolintin Vale, s-au realizat într-o “atmosferă relaxată, cu zâmbetul pe buze, cu o excelentă colaborare actor-regizor”.

Corneliu Istrate, personajul meu, este inspector general în primăria Mangalița și un tip lipsit de scrupule. Ca să-și atingă scopul nu se dă în lături de la nimic. E obedient față de superiori și foarte dur cu subalternii, fără coloană vertebrală, îndrăgostit de doctorița Emilia Vulpe și pretendent la postul de vice-primar, post pe care nu-l va obține niciodată. Pe primarul Stelian Manole îl admiră, dar îl și invidiază. E slugarnic în relația cu primarul, dar nu ezită să comploteze împotriva lui când se ivește ocazia. Ar vrea să-i ia locul, dar e prea laș să-l înfrunte”, spune Ticu Pușcașu.

În perioada filmărilor spune că s-a obișnuit greu cu… mâncarea bună. “Când am ajuns acasă, am început să am pretenții vizavi de meniul zilnic, dar mi-a trecut repede”. Iar pauzele de filmare le folosea pentru “țigară-cafea, cafea-țigară, cafea-cafea, țigară-tigară”.

Când nu filmează și nu repetă pentru teatru, actorul Ticu Pușcașu e pasionat de un singur lucru: să nu facă nimic. Iar dacă nu ar fi devenit actor, crede că s-ar fi descurcat foarte bine ca… măturător, pentru că: “Soția mă laudă întotdeauna când mătur prin casă”.

Constantin Pușcașu poate fi văzut în mai multe spectacole, pe scena Teatrului Național din Iași. Printre acestea, unul îi este mai aproape de suflet. Este vorba despre “Gunoierul”, de Mimi Branescu, spectacol pe care-l joacă împreună cu Teo Corban, interpretul primarului Stelian Manole, din serialul Mangalița.

Ce pune la cale inspectorul general Corneliu Istrate, personajul interpretat de Constantin Pușcașu, telespectatorii Antenei 1 vor putea vedea, în curând, în serialul de comedie Mangalița.

Foto: Antena

Comentarii

Seriale

Ultimele episoade din serialul Sacrificiul: Alegerea vor fi difuzate în fiecare joi, de la 22:00, la Antena 1

Avatar

Published

on

              Începând din 5 noiembrie, poveştile emoţionante inspirate din viaţa reală continuă în cel mai nou capitol Sacrificiul: Alegerea, în fiecare joi, de la 22:00, la Antena 1. Dezvăluirile uluitoare, momentele încărcate de tensiune şi toate întrebările îşi vor găsi răspunsul în ultimele episoade ale serialului de la Antena 1.

 

A fost o seară a veştilor uluitoare în cel mai nou episod al serialului Sacrificiul – Alegerea. Ştefan Oprea (Claudiu Istodor) a aflat că există două soluţii în lupta cu boala cumplită de care suferă, iar Eva (Maia Morgenstern) a găsit în sfârşit o explicaţie pentru pierderea cumplită. „Când am pierdut copilul, fetiţa noastră, nu am înţeles de ce. Astăzi cred că am înţeles. Poate că ea a trebuit să plece ca să te salveze pe tine. Celulele stem ce au fost recoltate atunci de la fetiţa noastră există, iar doctorul a spus că poţi să faci un tratament cu celule stem!”, i-a spus ea lui Ştefan, completând: „Din clipa asta, cântă găina în casa asta, clar ?”. Alin, fiul lui Ştefan a primit şi el o veste cutremurătoare – suferă de o boală complicată, o hepatită autoimună.

Nici în familia Popescu lucrurile nu sunt tocmai roz. Elena (Ana Ciontea) a aflat în ultimul episod al serialului Sacrificiul: Alegerea că fiica ei, Irina (Ioana Blaj) despre care credea că a primit în sfârşit un rol într-un film din străinătate se află, de fapt, la doar un cartier distanţă şi este mamă-surogat pentru Diva (Oana Zăvoranu). Cum va reacţiona aceasta la aflarea veştii, dar şi ce se va întâmpla cu Maria (Mădălina Bellariu), care dispare fără nicio vorbă, telespectatorii vor putea afla urmărind ultimele episoade ale serialului, din 5 noiembrie, în fiecare joi, de la 22:00, pe Antena 1.

 

 

 

Comentarii

Continue Reading

Seriale

Azi îl vedem pe Marius Manole în serialul VLAD!

Avatar

Published

on

Noul sezon VLAD a venit cu multă acțiune și cu personaje noi, care vor contura povestea răzbunării. Sezonul acesta s-au alăturat serialului o mulțime de nume îndrăgite, precum Marius Manole, Manuela Hărăbor, Raluca Aprodu și Tudor Chirilă.

 

În episodul din seara aceasta, intră în scenă un nou personaj, interpretat de Marius Manole, care este pe cale să strice planurile de răzbunare ale lui Vlad. Actorul joacă rolul lui Petre Toteanu, un procuror șef foarte abil și bun profesionist, care ajunge să investigheze povestea lui Adrian Anuței. Acesta va avea un rol important în continuarea poveștii VLAD și vom vedea dacă va descoperi adevărul despre Adrian.

            „Este primul rol într-un serial, în ultimii ani am stat mult pe scenă. Eu sunt obișnuit să pot controla lucrurile. Acum însă voi sta în fața televizorului și nu voi  putea schimba nimic, asta mă sperie. Sper ca fanii serialului Vlad să mă accepte. Sunt curios să văd cum vor reacționa cei care mă știu mai mult de la teatru”, a spus Marius Manole.

Tot în acest episod se conturează o relație între Carla și Ivana. Vom vedea că relația dintre cele două debutează abrupt și evoluează într-un mod neașteptat, atât pentru public, cât și pentru personajele din serial.

Eliza este tot mai disperată în încercarea sa de a-și găsi fiul dispărut și apelează la temutul Iordache. O va ajuta acesta să își găsească fiul și dacă da, ce preț va trebui să plătească Eliza pentru acest ajutor ?

 

Nu ratați VLAD, în fiecare luni, de la ora 20:30, la PRO TV!

 

 

 

Comentarii

Continue Reading

Seriale

Adrian Nartea și Olimpia Melinte dezvăluie întâmplări de la filmările serialului VLAD!

Avatar

Published

on

            Protagoniștii VLAD dezvăluie amănunte interesante despre filmările serialului, atmosfera din platou, dar și despre cum se filmează anumite scene.

 

Olimpia Melinte ne povestește care a fost pentru ea cel mai emoționant moment de la filmări. „Poate cel mai emoționat moment a fost în primul an de filmări la VLAD, când ziua mea de naștere a picat într-o zi obișnuită de filmare. N-am anunțat și nici nu mi-am propus să dau de știre cu privire la asta. Dar colegii mei, foarte vigilenți, m-au surprins şi nu s-a lăsat doar cu tort, cadouri și flori, ci și cu o cameră plină de baloane pe care mi-o pregătiseră colegii de la scenografie și de la costume. M-am simțit toată ziua ca acasă, a fost o zi minunată.”

Adrian Nartea ne dezvăluie detalii din spatele camerelor de filmat, despre filmarea unei scene din episodul trecut, alături de Ștefan Iancu. „În episodul trecut am avut o secvență în care Vlad aproape că i-a spus lui Răzvan că îi este frate. A fost o secvență foarte lungă, iar ceea ce publicul nu știe este faptul că producția acestei secvențe a fost aproape ca a unei piese de teatru. A fost un plan secvență care a durat 14 minute de când s-a dat acțiune și până la stop. Toată echipa, de la sunet, lumini și așa mai departe, a avut o „coregrafie” în toată casa, astfel încât să ducem la capăt scena dintr-o bucată, fără stop. A fost gândită de Peter Kerek și ne-am întâlnit cu 2 ore înainte de filmare pentru a o repeta. Dacă așteptările erau că s-ar putea să întrerupem scena de câteva ori, pentru a ne aminti textul și acțiunea, noi am reușit să o facem din prima. Practic e ca și cum am fi pregătit o piesă de teatru în 2 ore. La seriale nu prea găsești acest mod de filmare. Pentru acest stil de scenă se repetă zile întregi înainte. Dar noi fiind rodați în roluri și familiarizați cu echipa, am reușit să o facem într-o singură zi. Și chiar suntem foarte mândri de această scenă.”

 

Urmăriți VLAD, în fiecare luni, de la ora 20:30, la PRO TV!

 

 

 

Comentarii

Continue Reading

Facebook

Trending