Connect with us
Avatar

Published

on

Cei trei chefi de la ”Hell’s Kitchen – Iadul Bucătarilor” au avut parte pe platourile de filmare de două prezențe cu totul și cu totul savuroase. Cunoscutele actrițe Carmen Tănase și Virginia Rogin își fac apariția în clipul de promovare al celui de-al doilea sezon al show-ului care va începe din această primăvară la Antena 1.

”A fost o onoare pentru noi să le avem pe aceste mari doamne la filmare”, spune chef Scărlătescu, ”mai ales că la cât de talentate sunt, parcă ne-au inspirat și pe noi trei.”

”Ne-am simțit excelent la filmarea promo-ului”, spune și chef Sorin Bontea, ”mai ales că aceasta a avut loc chiar în platoul care ne-a devenit casă în toată această perioadă. Am vrut să redăm câteva situații cu care se confruntă un bucătar profesionsit, tocmai penru a arăta unde poate duce o greșeală făcută în bucătărie, oricât de mică.” ”Am avut la un moment dat de filmat un cadru cu un tort de nu mai puțin de 23 de kilograme, un tort de nuntă, care, din cauza unui bucătar neîndemânatic, ajunge pe jos. Mi-a părut rău că nu am apucat să gust din el”, glumește chef Florin Dumitrescu.

Întruchipând o lady cu pretenții culinare greu de satisfăcut și cu un ochi extrem de critic în ceea ce privește platingurile, Carmen Tănase dă naștere unui personaj care ar putea fi oricând prezent în restaurantul ”Hell’s Kitchen”. La rândul ei, Virginia Rogin dă naștere unui alt personaj cu care bucătarii dintr-un astfel de restaurant se pot confrunta: o soacră de coșmar care supervizează o nuntă de vis.

Un fir de sare în plus sau un gest de stângăcie pot duce la un adevărat eșec culinar, astfel că în bucătăria ”Hell’s Kitchen” trebuie să fii perfecționist, atent la orice detaliu, rapid și imun la stres pentru a supraviețui. Pentru că aici se nasc adevărații chefi, jurații de la “Hell’s Kitchen – Iadul Bucătarilor” promit în noul sezon și mai multă adrenalină în bucătărie, probe tot mai solicitante și meniuri care îi vor pune la grea încercare pe cei 20 de bucătari întrați în cursa pentru marele premiu.    

Foto Credit: Antena 1, Foto montaj: RADAR DE MEDIA

CITESTE SI:

[sam id=”12″ codes=”true”]

Comentarii

comments

Facebook

IN Trending