Connect with us

Emisiuni

Ad Libitum, Jeremy Ragsdale, Francesca Nicolescu și Salvatore Pierluca intră în marea finalã ”X Factor” 2017

Published

on

 

Cei patru finaliști din cel de-al șaptelea sezon X Factor au fost aleși aseară prin voturile telespectatorilor. Ad Libitum, Jeremy Ragsdale, Francesca Nicolescu și Salvatore Pierluca au fost favoriții publicului, astfel că vor intra în marea finală live de vineri, 22 decembrie, de la ora 20.00, la Antena 1.

Seara a început cu emoții copleșitoare, nu doar pentru cei cinci concurenți care au intrat la vot vineri seara, în prima gală, ci pentru toți cei nouă, deoacere fiecare dintre ei știa că până la finalul serii doar patru vor ajunge în marea finală.

 

Alina Mocanu și Katerina Biehu au fost primele concurente care au părăsit scena ”X Factor”, însă nu înainte de a interpreta o ultimă melodie. Din nou, Katerina și-a pus tot sufletul în cântecul ”Rugă pentru părinți”, astfel că până la ultimele versuri toți cei prezenți aveau ochii în lacrimi.

Rând pe rând, Teodora Sava, Flashback, Anton Banghan, Jeremy Ragsdale și Pierluca Salvatore, Francesca Niculescu și Ad Libitum au urcat apoi pe scenă pentru a încerca să convingă telespectatorii că merită voturile care să îi trimită în marea finală.

 

Vizibil emoționat după ce colega sa din echipa Horia Brenciu a fost eliminată, Jeremy Ragsdale i-a dedicat Katerinei melodia ”Tu ești primăvara mea”, prin care a dovedit încă o dată că meditațiile sale la limba română dau rezultate. ”Nu contează de unde vii, sunt de acord că ești un adevãrat profesionist, că ai cea mai bună voce, că ești cel mai experimentat. Ești ca un lup înconjurat de iepurași”, a glumit Carla’s Dreams înainte de a-l felicita pe Jeremy.

La finalul celor 20 de minute de vot comun, a venit rândul băieților de la Flashback să cânte ultima lor melodie la ”X Factor”. Performanța lor râmâne însă una remarcabilă, aceasta fiind primul grup format în urma audițiilor și care a reușit să ajungă până în semifinală.

 

După ce s-au despărțit de trei dintre cei nouă colegi, concurenții s-au mobilizat însă, cu ajutorul mentorilor, și au intrat într-o nouă etapă eliminatorie. Teodora Sava, Jeremy Ragsdale, Anton Banaghan, Ad Libitum, Francesca Nicolescu și Pierluca Salvatore au arătat că au resurse inepuizabile și au ridicat și mai mult baremul pentru viitorii concurenți ”X Factor”. De la Sia, la ”Caruso” cei patru jurați și-au provocat discipolii pentru a-și depăși limitele, iar rezultatele le-au întrecut propriile așteptări.

Considerată una dintre favorite, atât de către jurați, cât și de colegii ei, Teodora Sava a fost prima care a părăsit concursul ”X Factor”, sezonul 7. Competiția a fost atât de strânsă încât cei doi băieți din echipa lui Ștefan Bănică au ajuns ca la final să fie la egalitate de voturi. In fața acestei situații nemaintâlnite până acum, mentorului i-a revenit sarcina extrem de dificilă de a alege dacă vrea să meargă în finală alături de Anton sau împreună cu Pierluca.

 

”Eu nu cred asta, vă rog să mai faceți niște calcule… Eu am ales o dată, a doua alegere nu o mai fac. Pierluca vine din Italia cu o poveste extraordinară, puteți alege amprenta sa personală sau puteți alege vocea extraordinară a lui Anton. Nu ar fi corect ca eu să iau eu această decizie”, a declarat Ștefan Bănică, vizibil marcat.

În cele din urmă, potrivit regulamentului, departajarea s-a făcut în funcție de numărul voturilor unice, adică numărul de SMS-uri trimise de pe numere de telefon diferite. Salvatore Pierluca a avut doar nouă voturi unice în plus față de Anton, însă acest lucru l-a ajutat să devină cel de-al patrulea finalist din acest sezon.

 

Astfel, în marea finală live de vineri, de la ora 20.00, pe Antena 1, fiecare dintre cei patru jurați va avea câte un concurent din echipa sa care, initial, a fost compusă în Bootcamp din zece membri. Delia va merge alături de Francesca Nicolescu, echipa Horia Brenciu va fi prezentă prin vocea lui Jeremy Ragsdale, muzica clasică va fi reprezentată în continuare de Ad Libitum și Carla’s Dreams, în timp ce Ștefan Bănică va continua să lucreze alături de Salvatore Pierluca pentru ca vineri să aibă o apariție remarcabilă în marea finală.

 

Foto Credit: ANTENA 1

 

Lasa un comentariu aici!

Click to comment

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Emisiuni

Carla’s Dreams, la X Factor: “Vã mulţumesc cã aţi validat copilãria mea!”          

Published

on

Foto Credit: ANTENA 1
 

Audiţiile “X Factor” aduc în fiecare an în faţa celor patru juraţi o mulţime de concurenţi, care mai de care mai interesanţi. Este şi cazul lui Mihai Gavrilã, un tânãr de doar 22 de ani, care i-a uimiti pe juraţi încã de la primii lui paşi pe scena “X Factor”.

“Sunt primul român care şi-a dat licenţa în versuri. Eu nu sunt bun la vorbitul în public. Mi-a fost mult mai uşor sã-mi susţin prezentarea în versuri!”, le-a spus el juraţilor, completând: “Dacã am ajuns şi la ştiri, eu zic cã e ceva!”. Cu piese care trec de un milion de vizualizãri pe Youtube şi peste 70.000 de abonaţi, Mihai Gavrilã a fost hotãrât sã îi impresioneze pe juraţi pânã la capãt. “Eu sunt o persoanã liniştitã, dar pe scenã mã transform!”, le-a spus el. Pe Delia însã a reuşit sã o supere, atunci când jurata a insistat sã îşi scoatã ochelarii de soare pe scenã: “Nu vreau sã-i dau jos! Dar ce, Carla’s şi-i dã jos?!”, i-a rãspuns el intrigat juratei. Din pãcate, Mihai nu a reuşit sã convingã niciun jurat, astfel cã a plecat acasã cu 4 de NU.

Pentru Cristina Bujac însã “X Factor” ar putea fi o rampã de lansare. Tânãra de 16 ani din Republica Moldova care i-a impresionat pe telespectatori cu mãrturisirea cã niciodatã nu i-a spus mamei sale “te iubesc”, a reuşit sã le stârneascã juraţilor amintiri din vremea grãdiniţei. “Ai foarte multã sensibilitate şi se transmite  asta şi pe scenã!”, i-a spus Ştefan Bãnicã, adãugând cel de-al patrulea DA la votul colegilor sãi.

Tot cu patru de DA merge mai departe şi George Lazãr, un rocker care a fost nevoit sã se apuce de rap. “Vreau sã cânt, dar cu cu cine sã cânt rock, aşa am ajuns la rap, pentru cã nu am nevoie de instrumentişti pentru asta!”. “Mi-a plãcut foarte tare, aşa da, aşa ceva nu avem la “X Factor”, i-a mãrturisit Ştefan Bãnicã lui George.

Chiar dacă nu este strain de scenă, Cristian Sanda a mărturisit încă de la început că are emoții, după ce în ultimii ani muzica nu a fost chiar prima în planurile sale. ”Am participat la multe concursuri și festivaluri, îmi doream să fac mai mult, dar lucrurile nu au mers așa cum mi-aș fi dorit. Dar nu voiam să las așa muzica… Erau persoane care îmi spuneau că trebuia să fac muzică în continuare, nu trebuia să dau la Politehnică. Mi-am făcut acasă un mini-studio și mă joc cu muzica. Am emoții, a trecut ceva timp de la ultimul concurs”, a povestit Cristian. Ești foarte mare ca și voce, ca și paletă. Mentorul tău va trebui să îți aleagă cu grijă piesele ca să fii pus în valoare de fiecare dată. Și mi-ar plăcea să fiu eu mentorul tău!”, i-a spus Delia, iar Cristian a primit toate voturile juraților. ”Nu a fost perfect, dar  a demonstrate că are calități cât cuprinde, am văzut efortul!”, a spus și Horia Brenciu.

Pentru Sonia Chiriac, concurenta de doar 14 ani, din Galaţi, seara nu a fost la fel de veselã. “Te-ar ajuta sã mai studiezi un an!”, i-a spus Delia Soniei, atunci când aceasta le-a spus cã era visul ei sã ajungã în acest an pe scena concursului.

Cristinei Antonescu, din Brãila, i-au purtat noroc accesoriile pe care Mihai Bendeac I le-a oferit, din recuzita lui Drãgulin, înainte de a urca pe scenã. “Ai cântat bine, cu poftã, şi s-a simţit!”, i-a mãrturisit Ştefan Bãnicã, în vreme ce Horia Brenciu a completat: “Niciodatã nu am auzit o persoanã spunând cu atâta bucurie <toxic>!”, fãcând referire la numele piesei pe care a ales-o concurenta. “Cine ia acest grup, al fetelor tinere, o sã aibã cele mai grele alegeri, cele mai multe drame, va fi un calvar pentru antrenorul fetelor tinere!”, a mai completat Horia. Cristina merge mai departe în concurs cu patru de DA.

Emanuel Dermisek a venit însoţit de tatãl sãu, care la rândul lui şi-a adus şi acordeonul cu el. Pe scenã, a intrat alãturi de tata, dar şi alãturi de Mihai Bendeac, astfel cã Horia a exclamat imediat: “Dacã rãmâne aşa situaţia, este de departe cel mai original grup pe care l-am vãzut vreodatã!”. Singur, Emanuel nu i-a convins pe juraţi cã locul lui e pe scenã, astfel cã l-au invitat şi pe tatãl sãu înapoi alãturi de el. “Poate va salva onoarea muzicalã a familiei!”, a spus Horia, însã pentru Emanuel, parcursul la “X Factor” s-a oprit aici.

Cristina Vasopol o profesoară de canto din Galați, a fost împinsă de la spate de soțul ei să participe la X Factor. Cristina a mărturisit însă că a venit cu dublă miză: să-și susțină două dintre elevele sale, care participă la show, și ca să urce și ea pe scenă în fața celor patru jurați ”X Factor”. În plus, Cristina a ținut să-i amintească lui Mihai Bendeac că s-au mai întâlnit, cu ani în urmă, când acesta a fost la Galați. Ba, mai mult, la vremea respectivă a și scris pe blog despre formația din care ea făcea parte și a fost o adevărată mândrie. ”Tata mi-a zis ‘la vârsta asta?’. Da, la vârsta asta! Dar nu-mi fac griji, sunt ok. Să trec mai departe ar însemna foarte mult pentru mine, aș avea mai multă încredere în mine!”, a povestit profesoara în vârstă de 37 de ani, care a ridicat atât publicul, cât și juriul în picioare. ”Doamne, ce mi-ar fi plăcut și mie să am așa profesor de canto! Bravo!”, i-a spus Delia.

            Bianca Moccia are 15 ani, vine din Italia, unde a ajuns în semifinala Sanremo pentru copii, și spune că a venit la X Factor în România pentru că își dorește să fie cunoscută pe plan international.”Ești foarte frumoasă, ai o voce extraordinară și extrem de matură pentru vârsta ta. Eu nu știu de unde ai această știință de a cânta la 15 ani”, i-a spus Ștefan Bănică adolescentei care a reușit să impresioneze pe toată lumea cu talentul său, primind astfel, patru de DA.

            Alexandru și Raluca compun trupa Rush, vin din București și au mărturisit că în trecut au format un cuplu, doar că acum tot ceea ce-i leagă este muzica. Pe lângă trupa Rush, cei doi lucreazî împreună într-un alt proiect, mai amplu, cunoscuta formație Albatros.

Jurații au apreciat talentul lor, dar i-a sfătuit să-și folosească mai mult pe scenă sentimentele unuia față de celălalt pentru a pune mai multă pasiune în ceea ce fac.”E cea mai frumoasă relație muzicală pe care am văzut-o”, le-a spus Horia Brenciu înainte ca tinerii să iasă de pe scenă cu 4 de DA.

            Ștefan Leonte a surprins pe toată lumea în momentul în care a mărturisit că face parte din trupa de dans a lui nea Mărin.”Fac parte din trupa ”Larisa și Marin Barbu”. E un om care ține ștefeta sus și asta este foarte bine. Dacă te vede că îți dorești un lucru te ajută foarte mult. Văzând că am ureche muzicală mi-a zis ”merită să încerci, du-te și vezi ce se întâmplă și noi te susținem”. Nea Mărin mi-a urat succes și m-a sfătuit să nu am emoții”, a declarant Ștefan care a ales să cânte o melodie patriotică intitulată ”Când avea să moară Ștefan.

Piesa a fost una care i-a stârnit amintiri lui Carla’s Dreams, dar și o părere de rău lui Horia Brenciu care spera să aibă ocazia să danseze călușar în compania unuia dintre dansatorii din trupa lui nea Mărin.”Piesa asta o știu de la grădiniță. Eu vă mulțumesc că ați validat copilăria mea”, a declarat Carla’s Dreams.

”Mie îmi pare foarte rău că nu am dansat. Eu am făcut călușar când eram mic. Acum dezvăluirile sunt la ordinea zilei”, a spus, la rândul lui, Horia Brenciu. Ștefan a primit doi de da DA și doi de NU din partea juraților.

            Mihaela Platon are 18 ani, este pentru a doua oară pe scena X Factor și a venit cu dorința de a surprinde pe toată lumea, ceea ce a și reușit. După ce tânăra de 18 ani interpretează piesa ”It’s a man’s world”, Mihai Bendeac îi face o mărturisire surprinzătoare: ”Te voi conduce în culise în genunchi, asta este penitența mea pentru că nu am crezut în tine.” ”A avut niște sclipiri în interpretare”, a declarat Ștefan Bănică, după ce Mihaela a primit patru de DA.

Sãptãmâna viitoare, „X Factor” continuã cu ultimele douã episoade de audiţii, difuzate marţi, 23 octombrie, şi vineri, 26 octombrie, de la 20:00, la Antena 1.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Emisiuni

Chefi la Cutite: Gina Pistol dezvãluie secretul dietei sale

Published

on

Foto Credit: ANTENA 1
 

Înconjurată de cele mai gustoase preparate, Gina Pistol, prezentatoarea show-ului ”Chefi la cuțite, ce are premiera unui nou sezon pe 29 și 30 octombrie, pe Antena 1, dezvãluie secretul dietei sale.

Adepta unui stil de viață sănătos, cu reguli alimentare echilibrate și exerciții fizice, Gina a ales, de curând, să facă o altă schimbare în ceea ce privește meniul său:

Am renunțat la gluten și lactoză, pentru că am intoleranță la ele, și am evitat să consum produse cu zahăr. Chiar dacă eu iubesc lactatele, mai ales laptele și brânza de capră, ce erau și singurele pe care le consumam de altfel, nu le-am mai inclus în dieta mea. În ceea ce privește carnea, nu a fost o trecere bruscă, pentru că eu oricum mâncam carne foarte rar. Mai mult curcan și pui, iar acum consum uneori doar pește și fructe de mare. În rest, multe legume, fructe, gătite sau crude și…hidratare, un aspect foarte important. ”.

PAGINA DE VOTARE: FINALA PREMIILOR RADAR DE MEDIA 2018

 

Gina Pistol are o siluetă de invidiat, dar frumoasa prezentatoare mărturisește că un trup fără cusur este rezultatul unor serii de alegeri echilibrate. Sigur că fizicul Ginei se datorează și faptului că sportul joacă un rol important în viața sa, însă și regimul alimentar pe care îl adoptă în prezent a ajutat-o, după cum chiar ea declară: ”Mă simt mult mai bine cu acest stil de viață. Am mai multă energie și observ că tenul meu arată mult mai luminos, pielea este mai strălucitoare.”. Surprinzător poate, Gina mărturisește că face aceleași alegeri sănătoase și pe platourile de filmare, chiar dacă bancurile de lucru abundă în delicii culinare, cărora cu greu le poți rezista:

”Când chefii se mai gândesc să gătească câte ceva mă abțin, însă sunt om…și poftesc, deci nu este chiar ușor. În platou, la filmările ”Chefi la cuțite miroase foarte bine, pentru că se gătește la foc continuu, iar concurenții surprind cu multe rețete inedite. Așa este viața de prezentator al celui mai iubit show culinar..ești înconjurat de multe tentații., spune Gina râzand.

Cel de-al șaselea sezon ”Chefi la cuțite are premiera pe 29 și 30 octombrie, de la 20:00, pe Antena 1. 

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Emisiuni

Horia Brenciu, dezvăluire pe scena X Factor: ”Eu am fost călușar când eram mic”

Published

on

Foto Credit: ANTENA 1
 

Horia Brenciu și Carla’s Dreams sunt cuprinși de nostalgie în cadrul celei de-a opta ediții X Factor, difuzată diseară, de la ora 20.00, la Antena 1, după ce unul dintre concurenți le amintește juraților de propria copilărie.

Ștefan Leonte a surprins pe toată lumea în momentul în care a mărturisit că face parte din trupa de dans a lui nea Mărin.

”Fac parte din trupa ”Larisa și Marin Barbu”. E un om care ține ștafeta sus și asta este foarte bine. Dacă te vede că îți dorești un lucru te ajută foarte mult. Văzând că am ureche muzicală mi-a zis ”merită să încerci, du-te și vezi ce se întâmplă și noi te susținem”. Nea Mărin mi-a urat succes și m-a sfătuit să nu am emoții”, a declarat Ștefan, care a ales să cânte o melodie patriotică intitulată ”Când avea să moară Ștefan”.

Piesa a fost una care i-a stârnit amintiri lui Carla’s Dreams, dar și o părere de rău lui Horia Brenciu care spera să aibă ocazia să joace dansul călușarilor în compania unuia dintre dansatorii din trupa lui nea Mărin.

”Piesa asta o știu de la grădiniță. Eu vă mulțumesc că ați validat copilăria mea”, a declarat Carla’s Dreams.

”Mie îmi pare foarte rău că nu am dansat. Eu am fost călușar când eram mic. Acum dezvăluirile sunt la ordinea zilei”, a spus, la rândul lui, Horia Brenciu.

Dacă Horia Brenciu va dansa sau nu până la urmă călușarul și dacă talentul muzical al lui Ștefan Leonte este pe măsura talentului său de dansator, telespectatorii vor vedea diseară, de la ora 20.00, la Antena1.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading
Advertisement
Advertisement Https://Www.Autodoc24.RO

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Advertisement
Advertisement

Trending