joi, februarie 22, 2024

PUBLICITATE@RADARDEMEDIA.RO

More
    AcasăEVENTSCinemaAdelina Pestriţu este cea mai curajoasă veveriţă, în animaţia ,,Nut Job 2:...

    Adelina Pestriţu este cea mai curajoasă veveriţă, în animaţia ,,Nut Job 2: Goana după alune”, in premiera, la cinema

    Aflată pentru prima dată în interpretarea unui personaj principal în versiunea în limba română a unei animaţii, Adelina Pestriţu îi imprumută vocea adorabilei veveriţe Andie, din comedia ,,Nut Job 2: Goana după alune” şi va putea fi admirată în cinematografele din toată ţara, din 25 august, odată cu premiera filmului pe marile ecrane.

     

    Despre cea de-a doua experienţă de dublaj, după rolul secundar interpretat în ,,Blinky Bill: Koala cel poznaş”, Adelina Pestriţu a declarat: ,,Când am primit propunerea de a reveni în studio pentru un nou desen animat intitulat ,,Nut Job 2: Goana după alune” am fost extrem de încântată, mai ales că iubesc personajele din desenele animate şi am avut ocazia să retrăiesc parte din copilăria mea. Personajul Andie m-a cucerit iremediabil şi am ştiut din start că mă potrivesc cu acest rol. Experienţa de a fi în studio m-a făcut să-mi doresc şi mai mult să-mi dezvolt latura actoricească şi poate în viitor să dezvolt o carieră în acest sens. Sper să placă tuturor personajul pe care îl interpretez.”

     

    Când vine vorba despre asemănările dintre ea şi Andie, Adelina Pestriţu recunoaşte că are foarte multe lucruri în comun cu personajul căruia îi dă voce: ,,Veveriţa Andie mă descrie exact aşa cum sunt eu în viaţa de zi cu zi: jovială, în acelaşi timp foarte grijulie cu cei din jurul meu. Îmi plac foarte mult dulciurile, în special bomboanele cu alune”, a concluzionat actriţa.

    Năzdrăvana veveriţă Surly şi simpaticul său prieten, şoricelul Buddy, se întorc pe marile ecrane cu o nouă aventură prin oraş, în căutare de alune şi peripeţii de toate felurile.

     

    Liniştea vieţuitoarelor din Liberty Park este acum ameninţată de planurile expansioniste ale primarului care vrea să înlocuiască colţul de natură din centrul oraşului cu un parc de distracţii zgomotos. Pentru a-şi salva căminul, Surly şi prietenii lui trebuie să ia rapid măsuri.

     

    O animaţie distribuită de Vertical Entertainment, „Nut Job 2: Goana după alune” invadează cinematografele din ţară, în premieră din 25 august.

    Redactia Radar de Media

    Str. Delea Veche, nr. 24, corp D, et. 4, sector 2, Bucuresti. Pentru comunicate de presă, informări și alte materiale jurnalistice , vă rugăm să ne contactați sau la adresa contact@radardemedia.ro

    Redactia Radar de Media
    Redactia Radar de Mediahttps://www.radardemedia.ro
    Str. Delea Veche, nr. 24, corp D, et. 4, sector 2, Bucuresti. Pentru comunicate de presă, informări și alte materiale jurnalistice , vă rugăm să ne contactați sau la adresa contact@radardemedia.ro
    ARTICOLE SIMILARE

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

    - Advertisment -spot_img

    Articole recente