Connect with us

UTILE

Adina Radu, SKiN MedSpa: „În dermatologie și estetică, dacă iei în considerare doar publicitatea făcută de influenceri, nu e de mirare că nu ai rezultate bune !”

Avatar

Published

on

            Pentru că ne dorim să arătăm cât se poate de bine, din ce în ce mai bine, adică incredibil de bine, echipa noastră s-a gândit să vină în sprijinul cititorilor noștri cu sfaturi și soluții testate despre subiecte precum celulita, ridurile sau epilarea inghinală. De aceea, inclusiv în timpul carantinei, am creat împreună cu prietenele noastre de la clinica SKiN MedSpa din București, o colecție de articole pentru oricine este interesat de sfaturi cu adevărat utile, documentate și argumentate științific.

 

SKiN MedSpa este unul dintre locurile magice care ajută femeile să arate tinere și frumoase indiferent de vârstă, să își șteargă ridurile provocate de griji sau stres și să ajungă să își păstreze silueta în care se simt cel mai bine, indiferent dacă au născut sau dacă pandemia a venit cu câteva kilograme în plus. La mijloc nu este vorba însă de o baghetă magică sau de promisiuni false, ci de o tehnologie avansată, profesionalism și devotament față de rezultate reale, din ce în mai bune.

SKiN MedSpa înseamnă specializare în dermatologie și estetică medicală, dar și în tratamente faciale și corporale, bazate pe știință și studii clinice.  Am stat de vorbă cu Adina Radu de la SKiN MedSpa pentru a afla în ce măsură a afectat criza actuală frumusețea femeilor, dar și timpul dedicat îngrijirii și iubirii de sine.

 

Care sunt provocările din ultima perioadă ?

„Mai mult decât provocările legate de noul context, cea mai mare problemă a noastră este legată de faptul că există multă dezinformare, beauty fake news, cum le numim noi și că mulți dintre clienții acestei industrii cad pradă unor promisiuni false. Onestitatea este una dintre valorile de bază ale clinicii noastre, așadar am pierdut inițial potențiali clienți care văzuseră pe Facebook sau Instagram o procedură minune și veneau plini de speranțe false pentru a o încerca.

De exemplu, un tânăr voia să slăbească cu ajutorul procedurilor de remodelare corporală 35 de kg în 2 luni pentru a intra în costumul de nuntă. Bineînțeles că i-am explicat că acest lucru este imposibil și cumplit de nesănătos, însă a plecat dezamăgit pentru că el văzuse pe internet că se poate. Sau o doamnă trecută de 55 de ani își dorea o singură procedură cu un efect de lifting chirurgical, care să nu implice injectare și să își mențină efectul garantat ani de zile. Nu ne mințim clienții, chiar dacă acest lucru înseamnă că îi pierdem.

Tocmai de aceea, am început colaborarea cu PROTV.ro, pentru că se simte o nevoie acută de a pune punctul pe „i” în ceea ce privește informațiile corecte despre tratamentele de înfrumusețare facială și corporală de orice tip.”

 

Nu există, deci, tratamente puternice care să facă minuni ?

„Am văzut în clinica SKiN MedSpa niște transformări uimitoare, dar nici una sau foarte puține s-au întâmplat peste noapte. Depinde foarte mult de situație, de vârstă, de zonă tratată și de moștenirea genetică.

De exemplu, pentru zona facială, tratamentele cu botox și cele cu acid hialuronic pentru riduri produc minuni, însă nu sunt recomandate tuturor. Pentru acnee, însă, un plan de tratament poate dura 6 luni pentru a vedea rezultatele la care visezi. Bineînțeles că se văd ameliorări, dar niciodată peste noapte.

Încercăm să ne învățăm clienții să înceapă cu tratamentele mai puțin agresive, mai ales în cazul feței, pentru că altfel nu își vor mai face efectul tratamentele mai ușoare, care dau rezultatele dorite, dar în timp.

Nimic nu este definitiv, iar a avea grijă de tine trebuie să reprezinte o preocupare constantă. Nu este niciodată prea târziu să te pui pe primul loc însă, pe măsură ce înaintăm în vârstă, dacă nu există prevenție, trebuie investiții tot mai consistente și mai scumpe, fie că este vorba de mulți mililitri de acid hialuronic sau de opera bisturiului unui medic chirurg plastician.”

 

Deci, nici de economie nu se prea pune problema, dacă alegi tratamente puternice ?

„Este mult mai ieftin să previi, decât să tratezi. Este extrem de important să vii când problema este incipientă, pentru că, tratamentele de frumusețe se pot asemăna cu cele ale unui medic stomatolog. Dacă ajungi la medic atunci când o măsea este complet compromisă, cel mai probabil vei avea nevoie de un implant. Dacă însă încerci să rezolvi problema mai repede, efortul financiar este substanțial mai redus.

Din fericire, în cazul nostru, nu este niciodată prea târziu să începi să ai grijă de tine, însă este mult mai ieftin să faci câte puțin în fiecare lună, dar constant, pe o perioadă lungă de timp, decât să vii o dată pe an, cu o lună înainte să mergi la plajă. În plus, constanța dă întotdeauna cele mai bune rezultate.”

 

Stau lucrurile diferit atunci când vine vorba de tratamente corporale ?

Mai ales în cazul tratamentelor de remodelare corporală este important să ai răbdare, deoarece minunile se întâmplă, însă au nevoie de timp și dedicare. Tratamentele de remodelare corporală dau rezultate miraculoase dacă există un stil de viață sănătos. Dacă vii la proceduri și apoi mănânci junk food și dulciuri, nu vei slăbi. Partea bună este că te vei menține, însă nu vei vedea rezultate mulțumitoare.

În plus, îți furi singur căciula dacă vii la astfel de proceduri doar ca să poți continua să mănânci cum vrei sau ca să poți spune „la mine nu a funcționat”.

 

La ce te poți aștepta după o serie de tratamente corporale ? Și la ce nu ?

Organismul uman este minunat însă, așa cum toate acele kilograme sau celulită nu s-au acumulat imediat, trebuie să îi acorzi sprijin și timpul necesar pentru a se pune în mișcare și a reacționa. Ceea ce fac tratamentele corporale este să dea un boost, un avantaj clar la linia de pornire, însă depinde și de tine să nu abandonezi cursa după 3-4 ședințe, adică după nici 10 metri de alergare.”

 

Când vine vorba de acnee, cum ar trebui să procedăm ?

Pentru a trata acneea nu ai nevoie de 2 ședințe de tratament, ci de un protocol de tratamente combinate destinat rezolvării problemelor tenului tău. Aceste planuri de tratament antiacneic pot dura și un an de zile, în funcție de severitatea problemei. Vestea bună este că se poate scăpa de orice tip de acnee, dacă duci tratamentul până la capăt și respecți cu strictețe indicațiile medicului pentru acasă.”

 

Uneori, acneea lasă cicatrice. Se pot trata sau nu ?

„Suntem specializați în tratamentul cicatricilor postacneice. Cicatricele de acnee sunt niște gropițe săpate în piele. Cum le putem trata ? Fie prin umplere cu acid hialuronic, fie prin proceduri de stimulare a colagenului, adică în acea gropiță se formează ușor-ușor și în timp țesut, adică piele nouă. Dar asta nu se întâmplă peste noapte. Colagenul se formează puțin câte puțin, în decurs de o lună, de la un tratament cu dermapen, de exemplu. Până dispare cicatricea, adică se umple gropița săpată de acnee, sunt necesare minim 8 ședințe lunare, pentru ca în fiecare lună corpul nostru să mai producă încă puțin colagen. Fără acele 8 sesiuni de tratament cu dermapen, de exemplu, nu se poate remarca decât o ușoară ameliorare.”

 

Așadar, nu ar trebui să ne lăsăm păcălite de ofertele care pretind că rezolvă problema în 2 – 4 ședințe, nu ?

„Pachetele de 2 – 3 proceduri sunt o păcăleală. Nu se vede nicio diferență în materie de celulită după 4 – 6 ședințe, decât dacă este în formă incipientă. A fost demonstrat științific că fiecare protocol de tratament de 12 ședințe (în medie, 3 luni), tratează un stadiu de celulită, oricât de performant ar fi echipamentul sau procedura aplicată. Deci, chiar și după 12 ședințe vei trece de la stadiul 4 de celulită la 3, nicidecum la 1.

Este important să spun că, de multe ori, în funcție de cât de veche este instalată afecțiunea pe care dorim să o tratăm, este nevoie de proceduri combinate, pe termen mai lung, însă da, poți scăpa de celulită !”

 

Este important și aparatul folosit sau toate echipamentele pentru tratamente faciale și tratamente corporale sunt la fel ?

„Sunt diferențe foarte mari între dispozitive, iar un preț mare nu garantează calitatea, cu atât mai puțin un preț suspect de mic. Aparatele medicale sunt scumpe pentru că au fost perfecţionate în ani de studii clinice, prin care se asigură că respectiva procedura nu are niciun fel de efect nociv asupra sănătății pacientului. Nu la fel se întâmplă cu replicile, acestea doar copiază la exterior orice marcă certificată. Recomandarea noastră este să întrebi, să te informezi înainte despre aparatură, despre personal, deoarece cu sănătatea nu este de glumit !”

 

Ce alte sfaturi ne mai poți da, în materie de produse ideale și medici sau esteticieni corecți ?

„În cazul procedurilor cu acid hialuronic injectabil, fii atentă la produsele folosite: marca şi codul de identificare a produsului, pentru a te asigura că nu este contrafăcut, să fie deschise în fața ta, să îți arate esteticianul că a folosit întreaga fiolă dar, mai ales, alege un medic bun ! Asigură-te că are răbdare cu tine, că îți explică tot înainte, că are mâna ușoară și simț estetic, că nu face pe bandă rulantă procedurile. Încearcă să te oprești atunci când ți se recomandă acest lucru.

Schimbarea permanentă a medicilor poate duce la o față diformă. Un medic care te cunoaște știe ce a folosit, unde, cât și când a injectat și știe și cu ce merge combinat, fără să îți strice frumusețea naturală și simetria feței. Un medic bun își dorește ca tu să arăți senzațional, dar natural, și să rămâi clientul său și peste 15 – 20 de ani.

În dermatologie și estetică, dacă iei în considerare doar publicitatea făcută de influenceri, să nu te miri că rămâi cu gâlme sau diformități.”

 

Comentarii

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

UTILE

Body bebe. Care sunt culorile preferate de prichindei şi ce semnifică ele ?

Avatar

Published

on

            Culorile pe care le purtam ne pot influenta starea de spirit si pot spune multe despre modul nostru de a fi. Daca esti mamica, poti observa de-a lungul timpului ce nuante prefera micutul tau si le poti lua in calcul de fiecare data cand ii innoiesti garderoba. Prichindelul tau va fi fericit atunci cand va purta culorile lui favorite, iar tu vei fi multumita ca ii vei putea oferi ce are el nevoie.

 

Iar pentru ca body-ul bebe este cel mai cautat articol vestimentar pentru cei mici, in continuare, iti vom prezenta culorile preferate ale copiilor si ce inseamna ele:

 

  1. Roz. Aceasta este o culoare indragita in special de fetite. Daca micuta ta adora sa poarte un body bebe roz, atunci inseamna ca este o fire vesela si jucausa.

 

  1. Rosu. Preferat atat de fetite, cat si de baietei, rosul este o culoare intensa care denota putere, curaj, energie si iubire. Sfat: Imbraca-l pe micutul tau in nuante de rosu atunci cand il scoti la plimbare sau la joaca, pentru a avea un plus de energie.

 

  1. Albastru. De pe lista culorilor preferate de bebelusi, nu putea lipsi albastrul. Acesta ii linisteste pe cei mici si ii relaxeaza, fiind ideal pentru momentele de odihna. Imbraca-l pe micutul tau cu un body bebe albastru inainte sa-l adormi si se va bucura de un somn dulce si odihnitor!

 

  1. Verde. Copilasii care indragesc aceasta culoare sunt generosi si echilibrati. In plus, verdele are si un efect calmant, motiv pentru care puiul tau ar trebui sa aiba in garderoba multe hainute verzi.

 

  1. Galben. Aceasta culoare este vesela si starneste imaginatia copiilor. Micutii care adora galbenul sunt isteti, creativi si mereu cu zambetul pe buze.

 

Asadar, atunci cand achizitionezi body-uri pentru cel mic, alege si culorile pe care el le prefera. Este normal ca in garderoba lui sa existe atat hainute deschise la culoare, cat si inchise, insa tine cont si de reactiile pe care le are el la anumite nuante, pentru a-ti da seama ce articole il fac fericit.

Magazinul online liloo – alegerea nr.1 a mamicilor!

 

In afara de culorile articolelor vestimentare, trebuie sa ai mereu in vedere si calitatea lor. Degeaba sunt adorabile, daca sunt realizate din materiale sintetice! De aceea, este important sa stii ca mamicile adora magazinul online liloo! Aici poti gasi o gama variata de body-uri, toate modelele fiind realizate din bumbac 100% natural.

 

Acest material este moale si placut la atingere, absoarbe umezeala si mentine confortul termic. Imbracat intr-un body bebe din bumbac, bebelusul tau nu va transpira in mod excesiv si se va bucura de libertate de miscare.

 

In plus, body-urile contin capse plastifiate, durabile, care se deschid si se inchid usor, asa ca iti va fi simplu sa-l schimbi pe prichindelul tau de haine. Aceste articole vestimentare sunt colorate cu vopsele ecologice, pe baza de apa, care nu irita pielea fina a bebelusilor si pot fi asortate usor cu alte hainute.

 

Un body bebe poate fi purtat atat la joaca, cat si la somn, fiind cel mai practic articol vestimentar pe care il poti achizitiona pentru micutul tau. Intra pe liloo si profita de preturile avantajoase la body-urile din bumbac!

 

 

 

Comentarii

Continue Reading

UTILE

Acum poţi achiziţiona sterilizatoare de aer de la magazin HVAC

Avatar

Published

on

            Aparut relativ recent, cu avantaje inca necunoscute pe deplin, un sterilizator de aer este una dintre solutiile optime pentru imbunatatirea calitatii vietii. Un astfel de aparat este destinat neutralizarii aerosolilor patogeni din încăperi (microbi, bacterii, virusuri), folosidu-se efectul biocid al radiatiilor de tip UV-C. Aerul este expus la zona de actiune a sursei UV-C si apoi trece mai departe steril. 

 

Desi ai putea crede ca mentinerea unui grad ridicat de curatenie te scapa de grija impuritatilor din atmosfera, nici aspiratorul si nici aerisirea zilnica a camerelor nu iti asigura protectia totala in fata poluantilor si a alergenilor.

 

Avantajele unui sterilizator de aer

Chiar daca purificatoarele de aer au aparut mai intai in mediul industrial, ieftinirea tehnologiei le-a adus tot mai aproape de viata cotidiana. Astazi, ele sunt la indemana oricui este curios sa le descopere calitatile.

 

  • Neutralizeaza mirosurile nedorite

Primul si cel mai evident efect al prezentei unui sterilizator de aer in casa ta, este ceea ce ai putea numi mai simplu aer respirabil. Fie ca obisnuiesti sa fumezi in casa sau ca ai invitati carora le acorzi acest mic privilegiu, folosind un sterilizator de aer te vei asigura ca mirosul greu de tutun ars nu persista. In cazul in care ai o bucatarie de tip open space, te vei bucura de rapiditatea cu care vei putea elimina mirosul de ulei prajit sau de carne rumenita la cuptor.

 

  • Elimina poluantii

In cazul in care inca te mai intrebi cum ar putea fi poluat aerul din casa ta, raspunsul te-ar putea surprinde in mod foarte neplacut. Formaldehida este o substanta cu efect cancerigen pe care o gasim in adezivii, vopselurile si placajele din componenta mobilei. În locuintele cu semineu si sobe, exista o concentratie mai mare de monoxid de carbon, iar gazul radioactiv Radon patrunde in casa chiar prin fundatie. Un purificator de aer asigura protectie impotriva tuturor acestor factori, in functie de intensitatea lor si de particularitatile fiecarui camin.

 

  • Distruge alergenii

Un alt efect benefic pe care il vei resimti pe pielea ta, odata ce ai hotarat sa cumperi un sterilizator de aer, va fi scaderea in intensitate a manifestarilor de tip alergic. Prin eficienta lor, purificatoarele de aer elimina particulele fine de praf, polenul, resturile de acarieni si microorganismele din parul animalelor de companie.

 

  • Ajuta la prevenirea igrasiei

Peretii plini de igrasie sunt o problema pe care o resimt atat proprietarii locuintelor vechi, cat si cei care au cumparat o casa noua, dar izolata necorespunzator.

 

  • Micsoreaza riscul de a contacta boli virale

Cu siguranta ai avut neplacerea de a contacta o viroza sau chiar o gripa de la musafirii tai sau de la ceilalti membri ai familiei. Daca tratamentele medicamentoase te ajuta sa ameliorezi simptomele bolii dupa ce aceasta s-a instalat, prezenta unui astfel de dispozitiv te-ar putea feri chiar de la a contacta virusul in sine.

 

Criterii de alegere a purificatorului

Pentru a cheltui inteligent bugetul destinat unui purificator de aer, trebuie sa determini cu exactitate ce rol va trebui sa indeplineasca. Vrei doar ca aerul din casa ta sa fie curat sau cauti un aparat polivalent, cu mai multe functii si cu dotari suplimentare ? Decizia corecta depinde de atentia pe care o vei acorda tuturor criteriilor. Daca ai nevoie de ajutor in alegerea unui sterilizator de aer, contacteaza-i cu incredere pe cei de la Magazin HVAC.

 

 

Comentarii

Continue Reading

UTILE

Proiectul Virgiliu 21-23 obține autorizația de construcție și pre-certificarea GREEN HOMES

Avatar

Published

on

Proiectul rezidențial Virgiliu 21-23, din portofoliul Millstone Developments trece în următoarea etapă de dezvoltare. În luna Septembrie 2020 a fost obținută autorizația de construire, lucrările urmând să demareze din luna Octombrie 2020. În plus, în urma unui proces minuțios de evaluare, Romania Green Building Council a oferit pre-certificarea Green Homes pentru specificațiile tehnice din clădirea de 30 apartamente.

 

            Virgiliu 21-23 este un proiect rezidențial de tip boutique, cu apartamente de 2, 3 și 4 camere, precum și 30 de locuri de parcare. Fiecare unitate va avea un spațiu exterior, fie logie sau terasă, iar la ultimul etaj, apartamentele sunt înconjurate de o terasă circulară generoasă. Cu o arhitectură semnată ADN B.A., proiectul își propune să ofere un stil de viață armonios pentru familiile care doresc să trăiască în centrul orașului. Aflat într-o zonă tradițională a Bucureștiului, Virgiliu 21-23 se află în proximitatea tuturor punctelor de interes social, cu acces direct către aeroportul Otopeni și zona de nord a Capitalei. Arhitectura distinctă ajută clădirea să se integreze perfect în spațiu și completează experiența exclusivistă.

            „Ne bucurăm să trecem într-un nou stadiu cu Virgiliu 21-23. Suntem încrezători în valoarea proiectului și abia așteptăm să-l prezentăm celor care, la fel ca și noi, sunt pasionați de un stil de viață urban, sustenabil, prietenos cu mediul înconjurător. Arhitectura, finisajele și dotările vor face proiectul să se remarce în peisajul urban al Capitalei.”, spune Horia Chioseaua, FoundingPartner și Managing Director, Millstone Developments.

 

Sistemul de certificare GREEN HOMES este cel mai robust sistem de certificare conceput special pentru îmbunătățirea sectorului rezidențial. Acesta încurajează construirea de locuințe mai sănătoase și de calitate, oferind în același timp beneficii financiare pentru ocupanți, precum reducerea costurilor lunare totale cu întreținerea proprietății. Prin parteneriatul cu două bănci din România, în cadrul programului Ipoteca Verde (Green Mortgage) s-au oferit produse financiare avantajoase pentru proiectele eligibile, cu o abordare integrată a criteriilor „verzi”, dincolo de eficiența energetică.  Până în prezent, în România au fost pre-certificate/certificate peste 10.000 de locuințe, în valoare de peste 1,5 miliarde EURO. Programul GREEN HOMES, inițiat de România Green Building Council, este recunoscut internațional și susținut de către Direcția Generală Energie a Comisiei Europene (DG Energy).

 

           „Analiza impactului de mediu a materialelor care vor fi folosite și simulările energetice realizate în etapa de proiect, poziționează proiectul Virgiliu 21-23 în rândul modelelor de bune practici, performante din punct de vedere sustenabil. Salutăm determinarea și angajamentul Millstone Development de a dezvolta clădiri prietenoase cu mediul înconjurător și mai sănătoase pentru ocupanți.”, a declarat Steven Borncamp, membru fondator Romania Green Building Council.

 

Cea mai importantă caracteristică a proiectului Virgiliu 21-23 este fațada, căci oferă o suprafața vitrată largă fiecărui apartament, iar specificațiile tehnice ale tâmplăriei exterioare reprezintă atuul profilelor de aluminiu, cu geamuri tripan, ce oferă protecție solară pe fațada S-V și low-E pe restul fațadelor.

 

           „Întregul proces de construcție, prin gestionarea deșeurilor, folosirea materialelor prietenoase cu mediul, precum și calitatea viitoare a locuirii au dus la îndeplinirea condițiilor de pre-certificare. Ne dorim ca, odată transferat acest mod de locuire viitorilor proprietari, să păstrăm linia dată de conceptul de case verzi”, declară în continuare, Horia Chioseaua.

 

Compania Millstone Developments a fost fondată în 2016 de către doi profesioniști de top din România – Johan Rogiers și Horia Chioseaua. Misiunea lor este de a realiza proiecte rezidențiale și de office, cu ambiția de a transforma compania într-un lider în zona dezvoltării de proiecte rezidențiale boutique durabile, ce îmbină stilul contemporan, confortul și calitatea. Mai multe informații despre companie și proiectele sale vor fi, în curând, disponibile pe https://millstone.com.ro/virgiliu-21-23/.

 

 

 

Comentarii

Continue Reading
Advertisement

Facebook

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Trending

google.com, pub-4886972132153269, DIRECT, f08c47fec0942fa0