Connect with us

Evenimente

Adriana Trandafir şi Romică Ţociu spun “Ajut eu!”: „Atunci când ne naştem, Dumnezeu ne dă un har special, acela de a fi alături de cel care are nevoie!”

Bianca Bujor - Editor Coordonator

Published

on

Juraţii, prezentatorii şi deopotrivă concurenţii Te cunosc de undeva! spun din nou “Ajut eu!” şi în acest an, în cadrul ambiţiosului proiect care revine pe 29 noiembrie, de la ora 14.00, la Antena 1, cu o nouă ediţie în care românii de pretutindeni au posibilitatea să schimbe destine şi să trăiască emoţia binelui. Mai mult, în acest an, juraţii şi-au abandonat fotoliile confortabile şi s-au aruncat în spectaculosul joc al transformărilor, pentru un moment special, ce va fi difuzat în cadrul galei-maraton Ajut eu! Jurizarea va fi una pe măsură, căci va fi făcută de Adriana Trandafir, Romică Ţociu, Liviu Vârciu şi Andrei Ştefănescu. Până atunci, spectacolul transformărilor continuă în această seară, de la 20:00, la Antena 1, în cea mai nouă gala Te cunosc de undeva!

 

 

“De o viaţă aşteptam să ocupăm fotoliile de juraţi!”, va spune Adriana, mai în glumă, mai în serios, în vreme ce Romică va completa: “Azi-noapte, nu am putut să dorm cu gândul că eu îi voi nota acum pe Temişan, pe Cristi Iacob, de Ozana nici nu mai spun! Dacă avem polițe de plătit ? Nu vă spun decât atât… vom simţi gustul dulce al răzbunării!”. Cum se vor descurca aceştia în locul juraţilor şi, mai ales, cum se vor lăsa juraţii cuprinşi de magia transformărilor, telespectatorii vor putea urmări duminică, de la 14:00, la Antena 1.

 

Adriana şi Romică nu ezită nicio clipă să spună “Ajut eu!”, atunci când au ocazia: “Suntem fericiţi că am fost aleşi să facem parte din acest joc atât de frumos şi atât de duios!”, a spus Romică, iar Adriana a completat: „Ţine de fiecare, fiecare dintre noi ar trebui, dacă avem un pic mai mult, să putem oferi. Nu facem fapte bune ca să le contorizăm neapărat, pur şi simplu, atunci când ne naştem, Dumnezeu ne dă şi un har special, acela de a fi alături de cel care are nevoie, atunci când are nevoie!”, a mai spus actriţa.

După ce anul trecut, platforma www.ajuteu.ro a adus oameni cu dorinţe sau nevoi alături de semeni ai lor care le pot îndeplini şi, astfel, mii de visuri au devenit realitate, a venit vremea ca noi visuri să prindă aripi cu ajutorul românilor din toate colţurile lumii, în cadrul galei Ajut eu!, difuzată pe 29 noiembrie, începând cu ora 14:00.

 

În acest an, alături de gazdele galei, Alessandra Stoicescu şi Mihai Morar, Dorian Popa va transmite live, timp de 5 ore, din culisele galei-maraton Ajut eu! Cu vedetele aflate în platou, Dorian va vorbi despre experienţele personale când au avut nevoie de ajutor, despre oamenii care le-au oferit ajutorul într-un moment neaşteptat, dar şi despre lucrurile bune din ultima perioadă, una atipică şi complet apăsătoare pentru toată lumea.

 

Emoţie #deneoprit, noroc #deneoprit, români #deneoprit, acestea sunt coordonatele sub care telespectatorii vor petrece timp de trei zile alături de vedetele Antena 1. Petrecem împreună o zi importantă din istoria României și dăruim aniversarea de 27 de ani de Antena 1 tuturor românilor care își doresc să trăiască emoția binelui.

 

 

Comentarii

comments

MENIU

pentru sufletul tau

Facebook

IN Trending