Connect with us

EVENTS

Află cum la baza reuşitei stă ştiinţa, din cartea „Formula. Legile universale ale succesului”

Published

on

            În toate domeniile, de la arte, sport și tehnologie, până la știință sau politică, succesul este pentru societatea modernă o adevărată fascinație: toată lumea îl dorește, însă puțini îl și obțin. Unii mizează pe muncă, alții cred în perseverență sau o idee genială, dar succesul tot întârzie să apară. Cel mai cunoscut fizician român al momentului pe plan internațional, Albert-László Barabási demonstrează că succesul nu este un rod al hazardului. În cea mai recentă lucrare, Formula. Legile universale ale succesului publicată de Editura Trei, autorul revoluționează modul în care privim poveștile din spatele oamenilor de succes.

 

Știinţa poate să fie nouă, dar legile succesului nu sunt. Ca toate legile știinţifice, ele sunt universale și eterne. Ele stau la baza a milioane de povești individuale despre eșec și succes, fiecare dintre acestea putând fi examinată și înţeleasă prin această nouă lentilă”, explică Albert-László. Provenind dintr-o familie de meseriași din Transilvania, autorul mărturisește în primul capitol al cărții că a fost fascinat dintotdeauna de modul cum funcționează lucrurile și, poate chiar această curiozitate de meseriaș l-a ajutat să devină om de știință.

 

Albert-László Barabási definește în „Formula” 5 legi ale succesului, descrie modul lor de funcționare și cum pot fi folosite de fiecare persoană pentru a obține recunoaștere și recompense. Prima spune că performanța determină succesul, dar, când performanța nu poate fi măsurată, succesul e determinat de rețele. Performanța este un ingredient al succesului, pe care însă nu-l garantează. În domenii precum artă și chiar știință, performanța nu poate fi măsurată, ca în cazul sportului, de pildă. Rețelele determină în acest caz succesul pentru că, așa cum spune profesorul, „succesul nu depinde de tine sau de performanța ta, ci de noi. Rețeaua este cea care susține reacția colectivă față de performanța ta”.

 

Performanța este limitată, dar succesul este nelimitat”. Cea de-a doua lege a succesului pare a da dreptate unui vechi proverb românesc, care spune „ban la ban trage”. Cercetările științifice atestă acest fapt: „Vestea bună e că, după ce ai obținut acea primă victorie, datele arată că vei câștiga iar și iar. Succesul poate să se autogenereze, crescând proporțional cu dimensiunile lui.”

Succesul anterior x aptitudinea = succesul viitor. Aşa formulează Albert-László Barabási cea de-a treia lege a succesului, pe care o consideră un adevărat motor al reușitei. Bazându-ne în egală măsură pe aptitudini și pe un succes anterior, nu avem cum să nu reușim în continuare. Însă aceste două lucruri trebuie să funcționeze convergent. „Cele două se multiplică, bazându-se una pe alta. A spera să ai succes doar cu unul dintre acești doi factori e ca și cum ai înmulţi orice număr cu zero. Asta îţi aduce exact… nimic”.

 

Deși succesul unei echipe necesită diversitate și echilibru, meritul pentru realizările grupului îi va fi atribuit unui singur individ. Aşa spune următoarea lege a succesului. „Mai presus de orice, ghemul imens și fluid de relaţii în care suntem încastraţi ne determină succesul”.

Advertisement

 

Dacă persiști, succesul poate să apară oricând”. Cea de-a cincea şi ultima lege a succesului, demonstrează că acesta nu are legătură cu vârsta biologică. De fapt, este modelat doar de disponibilitatea de a încerca iar și iar, pentru că, așa cum subliniază profesorul Barabási, „creativitatea nu are vârstă”. De exemplu, la 56 de ani, Einstein scria lucrarea despre „inseparabilitate cuantică”, considerată multă vreme doar o „divagație nechibzuită” a unei minți geniale, dar îmbătrânite. Astăzi în schimb, această teorie depășește în popularitate chiar și pe cea a relativității.

 

Marele merit al cărții semnate de Albert-László Barabási, Formula. Legile universale ale succesului, este că analizează succesul, îi demontează mecanismele cu ajutorul științei și ajută cititorii să înțeleagă cum funcționează. Astfel, fiecare persoană își poate stabili propria strategie prin care să atingă succesul: cât timp alocă performanței și promovării sau alegerii rețelelor care îi vor impulsiona creativitatea.

 

 

Comentarii

comments

Powered by Facebook Comments

Reclame
Advertisement
Click to comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.




MOTOR CAUTARE GOOGLE

ADVERTORIALE

www.creditrapid.ro

motocultor

pentru sufletul tau

Facebook

Advertisement
Advertisement

IN Trending