Connect with us

Business

Află soluția perfectă în cazul transporturilor business

Avatar

Published

on

Când se pune problema transporturilor și a mijloacelor cu care acestea trebuie realizate, foarte mulți ajung la concluzia că atunci când optezi pentru transportul cu mașina proprie ieși în pierdere. De aceea și pentru astfel de situații, există și varianta de servicii de inchirieri microbuze pentru care poți opta ori de câte ori ai nevoie.

Tu sau prietenii tăi, bineînțeles. Există, astfel, momente când mașina nu este unica soluție, ci există soluții mult mai bune atât din punct de vedere al spațiului și confortului, cât și din punct de vedere al banilor pe care trebuie să-i acorzi! Cheltuielile în plus nu sunt privite cu ochi buni și nu sunt binevenite. Trancarsrl.ro este, însă, compania care te salvează. Transcarsrl.ro este soluția perfectă mai ales în cazul transporturilor business.

De ce se spune despre Transcarsrl.ro că este o opțiune prielnică când vine vorba despre închieri, dar și despre transporturi business? Află că Transcarsrl.ro este soluția pe care o poți lua în considerare de fiecare dată, indiferent despre ce transport sau despre ce distanță vorbim. Dacă ai nevoie de soluții în cazul transporturilor de afaceri, iată că a venit soluția la tine. Nu mai căuta în altă parte, deoarece Transcarsrl este varianta optimă din mai multe punct de vedere. Ca urmare, ar trebui să te consideri norocos că ai acest prilej de a închiria mijloace de transport. Încă din anul 2001 poți face asta prin prisma Transcarsrl.ro!

Cum? Este pentru prima dată când auzi de Transcarsrl.ro? Dacă nu locuiești în București, este de înțeles. Dacă locuiești, în schimb, în București, nici nu mă îndoiesc de faptul că nu știi ce este Transcarsrl.ro și cu ce se ocupă. Pentru a fi totul clar, sunt demne de reținut câteva aspecte, mai ales dacă vorbim despre transporturile în scopul afacerilor. Asigură-le din timp angajaților tăi un transport sigur, cu atât mai mult cu cât trebuie să ajungă la o anumită oră la o ședință importantă. La acestea nu trebuie să întâzii nici tu, dar nici ei. Așadar, ce mai aștepați? Apelați cu încredere la Transcarsrl.ro – soluția perfectă și înțeleaptă pe care o poți lua în cazul transporturilor business.

Deplasările în interes de serviciu sunt adesea foarte multe, iar când trebuie să faci astfel de deplasări, de multe ori nu le faci singur. Ca urmare, serviciile de transporturi în scop de afaceri pin intermediul unui microbuz sau inchirieri autocare Bucuresti sunt binevenite. Dacă tu ești șeful, alege asta pentru angajații tăi, iar dacă ești angajat, propune efectiv această idee șefului tău. Cu siguranță, Transcarsrl.ro este soluția cea mai bună, mai ales dacă vorbim despre zona București, din care face parte și Transcarsrl.ro!

În astfel de situații, indiferent despre numărul de persoane care trebuie transportate, Transcarsrl va asigura transportul acestora în siguranță, iar șoferul sau șoferii profesioniști vor fi la locul în care se indică, la ora stabilită.

Profesionalismul și calitatea, dar și promptitudinea sunt trei dintre aspectele care definesc Transcarsrl.ro, iar dacă nu crezi asta, convinge-te singur! Convinge-te acum și lasă-i pe experții Transcar să vă ducă la destinație!

 

Comentarii

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Business

Descoperiți oferta completă de instalații de la Mancaro

Avatar

Published

on

centrale etrmice

În momentul în care urmează să facem renovări în locuință, totul stă în alegeri – alegerea firmei prestatoare de servicii, alegerea produselor potrivite care să se plieze pe necesitățile noastre și a magazinului din care le achiziționăm.

Ce înseamnă de fapt renovarea? Este un upgrade pe care îl facem la ceea ce avem deja în locuință. Și aici ne referim la pereți, tâmplărie, uși, mobilier, obiecte de decor, dar și la instalații termice, electrice și sanitare – în funcție de ceea ce dorim să schimbăm.

Instalații termice, electrice și sanitare? Mancaro este soluția!

Când vine vorba de instalații în general, atunci când dorim produse de calitate la prețuri ce pot face oricând competiție celorlalte magazine de profil, o recomandare o reprezintă Mancaro – Magazin de instalatii si centrale termice.

Vorbim de un magazin care, încă din anul 1998, a ocupat un loc fruntaș pe piața din România în domeniul instalațiilor termice, sanitare și electrice. Mancaro este o societate care de-a lungul timpului s-a axat pe mai multe categorii de produse. Dintre acestea menționăm: panourile solare, radiatoare, centrale, cazane, hidrofoare și pompe submersibile, produse pentru realizarea încălzirii prin pardoseală, diverse accesorii potrivite pentru grădină, scule și unelte, elemente de fixare, feronerie, produse destinate grădinăritului, produse pentru uz casnic, vopsele și adezivi.

De ce să alegem Mancaro?

Așadar, Mancaro este în primul rând axat pe diversitate, reușind să acopere toate nevoile ce survin în momentul realizării unei renovări, venind mereu în atenția clienților săi cu produse înalt calitative, rezistente în timp și la prețuri accesibile.

Mancaro este un magazin ce se adresează atât societăților de execuție, cât și tuturor persoanelor fizice care doresc să își îmbunătățească condițiile de trai și confortul din locuință.

Echipa Mancaro este compusă din persoane care au o mare experiență în domeniul instalațiilor, așadar sunt în măsură să ofere sfaturile și indicațiile necesare oricărui client care nu este hotărât ce să aleagă în funcție de nevoile pe care le are. Aspecte precum promptitudinea, seriozitatea și profesionalismul sunt cele ce definesc personalul ce activează în cadrul magazinelor Mancaro.

Cât despre magazinele Mancaro, precizăm faptul că există două magazine fizice situate în Suceava. Însă, pentru cei ce nu locuiesc în Suceava sau în apropierea orașului, Mancaro vine cu soluția perfectă – magazinul online de unde oricine poate comanda produsele necesare, urmând a fi livrate în orice colț al țării.

Mancaro nu înseamnă doar produse de calitate, ci și servicii pliate pe necesitățile fiecărui client. Iar când spunem servicii ne referim la consultanță, preluare comenzi, livrarea acestora dar și la vânzarea propriu-zisă din cadrul magazinelor fizice din Suceava. Până la urmă, omul sfințește locul, așa se spune. Așadar, profesionalismul echipei Mancaro este cel care face diferența de celelalte magazine de profil.

Stocurile magazinelor sunt actualizate în mod constant, astfel încât livrarea sau achiziția directă să se poată face în timp redus la minim.

De asemenea, noi și noi produse sunt puse la dispoziția clienților, pe măsură ce apar pe piața în domeniu.

Optați pentru calitatea produselor și serviciilor oferite de Mancaro și începeți să faceți cumpărături inteligente din magazine cu experiență pe piața instalațiilor.

Descoperiți toate produsele disponibile accesând site-ul oficial magazinulinstalatiilor.ro.

Comentarii

Continue Reading

Studiu

Digi24 este în topul celor mai de încredere branduri conform Institutului Reuters

Avatar

Published

on

            Digi24 se menține pentru al patrulea an consecutiv, în topul celor mai de încredere branduri, conform Digital News Report realizat de Institutul Reuters. În plus, Digi24.ro se situează printre cele mai urmărite și credibile surse de informare din online.

 

Conform raportului Digital News Report, lansat de Institutul Reuters şi Universitatea Oxford, 71% dintre respondenți consideră că Digi24 reprezintă un brand media de încredere și rămâne, pentru al patrulea an consecutiv, în topul celor mai urmărite instituții de presă din țară.

Postul de știri Digi24 se menține în topul realizat de Institutul Reuters, al doilea cel mai de încredere și urmărit post de televiziune din România, dar și primul post de știri din acest clasament. Astfel, 44% dintre telespectatori aleg săptămânal platforma TV a Digi24.

Platforma Online este de asemenea, în topul celor mai urmărite surse de informaţie, ocupând poziția a treia, cu 30% dintre utilizatori care se informează de pe site-ul sau aplicația digi24.ro.

Raportul se bazează pe o cercetare realizată în 40 de ţări şi la care au participat peste 80.000 de consumatori de ştiri. În România, sondajul a fost făcut în perioada ianuarie-februarie 2020, pe un eșantion de 2.017 persoane, cu o distribuție mai mult urbană, având o marjă de eroare +/-2,18%.

            „Digital News Report de la Reuters Institute, din acest an confirmă un trend general către o lume a știrilor mai digitalizată, dominată de platforme, având în centru dispozitivele mobile; în plus, există dovezi că unii editori de materiale deosebite, premium, se bucură de o creștere a abonamentelor. (…)

Încrederea în mass-media crește timid în 2020, față de 2019, România fiind pe locul 19, din 40 de piețe de media, cu 38 la sută din audiențele digitale care declară că au încredere în presă, în general. Digital News Report demonstrează că încrederea în presă este influențată de evoluțiile sociale și de gradul de divizare al unei societăți, iar în România, anul 2019, în comparație cu alte țări, a fost un an fără evenimente politice, economice sau sociale deosebite…, se mai arată în secţiunea pentru România a raportului.

Comentarii

Continue Reading

Business

Comerțul nu este afectat de coronavirus – magazinele de bricolaj online au un avantaj

Avatar

Published

on

Într-o perioadă de criză unii nu se pot gândi decât la necesitățile de întreținere. Totuși cine stă la casă, are gospodărie în întreținere mai ales în perioada în care primește recomandare de a sta cât mai mult timp acasă, își caută preocupare. Așa se face că, pe lângă magazinele alimentare sau farmacii, magazinele de bricolaj sunt în continuare în atenția publicului.

Desigur, în această perioadă în mod special au întâietate variantele online. Bricolaj Market este un exemplu în acest sens.

Activitatea restrânsă îndreaptă atenția către întreținerea spațiului personal

Pe măsură ce se impun reguli mai stricte în decursul perioadei de pandemie, oamenii își îndreaptă mai mult atenția spre timpul petrecut acasă. Aici sunt încă multe de făcut și suprapunându-se cu perioada de primăvară, întreținerea spațiilor verzi sau mici reparații ii vor ține ocupați pe mulți.

Sunt căutate în mod special echipamentele pentru grădină, pentru tăiat iarbă, tuns gazon, dar și tipuri diverse de aparat de sudura, printre altele. Sunt preferate variantele de echipamente de performanță, însă din clasa celor hobby. Prețurile sunt mai rentabile și se disting printr-o capacitate suficient de mare pentru a face față cerințelor gospodărești. Au, din fericire, varietatea necesară dintre care cei interesați pot alege.

Atenție la acest capitol! Bugetul clienților se va îndrepta strict către produsele necesare numaidecât în gospodărie. Pentru a fi o investiție rentabilă este recomandată consilierea. Spre exemplu un inverter de sudură ales poate fi mai scump ca achiziție, însă pe termen lung, la folosire, are capacitate mare cu un consum redus de energie electrică. Pentru utilizatorul casnic va conta de asemenea să fie un echipament compact, ușor de manevrat și de mutat.

Mulți trec munca în online și au de câștigat

Pentru un magazin precum Bricolaj Market activitatea extinsă și în mediul online nu este ceva nou. Acum însă mai mult ca oricând publicul adoptă această variantă ca fiind mai sigură. Ce trebuie să știe publicul este că eshop-urile sunt pregătite să facă față cerințelor. Astfel, ca și până acum, poate fi solicitată asistența tehnică, la preluarea comenzii, consiliere profesională în cazul în care clientul nu distinge opțiunea perfectă pentru nevoile sale.

Produsele cumpărate din magazinele online beneficiază desigur de garanție, așa cum o  oferă producătorul.  La unele tipuri de produse variază, la altele este aceeași pentru toată gama – aparatele de sudură au garanții de până la 2 ani spre exemplu.

De asemenea, comanda poate fi făcută simplu și rapid, fără a fi neapărat necesară înregistrarea unui cont. Și din acest punct de vedere clienții sunt îndrumați astfel încât să bifeze toți pașii în timp scurt.

Stocuri există, curieratul însă funcționează foarte bine, iar pentru grija publicului trebuie menționat că această metodă de cumpărare implică mai puțin contact față în față, limitând așadar riscurile, în contextul pandemiei actuale.

Notă!

Produsele care vin din țări europene unde sunt înregistrate cazuri de coronavirus nu reprezintă un pericol. Multe dintre acestea sunt stocuri pe care retailerii le dețineau și înainte de declanșarea epidemiei. Nu prezintă risc, iar comercianții își asumă toate normele de igienă și dezinfectare.

Comentarii

Continue Reading
Advertisement

Facebook

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Trending

google.com, pub-4886972132153269, DIRECT, f08c47fec0942fa0