Agresivitatea – adaptare sau distrugere?

Agresivitatea poate lua mai multe forme, dar este definită ca orice acțiune care are ca scop provocarea fie a durerii fizice și/sau psihologice, fie a distrugerii obiectelor din mediu. Expresia agresivității poate apărea în mai multe moduri, verbal, psiho-emoțional, mental, contextual și fizic.  

Cu toate acestea, potrivit psihologului Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI), fenomenul este mai complex decât atât, deoarece reprezintă atât o reacție emoțională menită să dăuneze, cât și un mijloc de menținere a ordinii sociale.

„În mod similar, tinerii, în special, luptă pentru respect, resurse și în cele din urmă pentru a fi aleși de către parteneri/partenere. Urmăresc aceste obiective cu manifestări de laudă, etalare și încercări de umilire a ”concurenței”. Agresiunea poate fi, de asemenea, direcționată spre interior (către propria persoană) sau către exterior (către altă persoană), sau poate lua forma violenței de grup către indivizi sau națiuni.

Poate fi un răspuns la orice număr de factori, ca de exemplu: frica, nedreptatea, durerea, amenințarea, invazia, lipsa controlului, inadecvarea sau frustrarea”, explică psihologul.

Tipuri de agresiune

1. Agresivitate ostilă: acesta este un comportament agresiv determinat de excitare, impulsivitate și este imediat la provocarea situațională.
2. Agresiunea de protecție: poate fi mai aproape de tipurile de agresiune identificate de teoriile instinctului și ar include o mamă care își protejează copilul sau un bărbat care își protejează teritoriul său.
3. Agresiunea instrumentală: este un răspuns învățat în care agresivitatea este mai degrabă un mecanism pentru atingerea anumitor obiective decât pentru căutarea răzbunării.
4. Furia: este un tip special de agresiune necontrolată și extremă.

Diseminarea agresivității ca nevoie umană de bază
Diseminarea agresivității ca o nevoie umană de bază, și, în loc să fie privită negativ, dacă este privită în termeni de utilizare a acestei energii pentru transformare pozitivă, poate fi privită și ca o forță motrică pentru a produce schimbări sociale (în termeni freudieni, aceasta ar fi sublimare).

„Agresiunea la om este un instinct, unii psihologi cred că armamentul a modificat echilibrul dintre puterea fizică a omului și impulsul său agresiv și că această modificare înseamnă distrugerea speciei, cu excepția cazului în care se iau anumite măsuri. De cealaltă parte, alte voci afirmă că agresivitatea trebuie privită prin prisma evoluției, aceasta construind un adevărat culoarul pentru evoluția rapidă a speciei.

Așadar, în multe aspecte, tendința adaptativă în agresivitate este naturală (primară) sau este una pur și simplu dobândită”, conchide psihologul Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI).