Connect with us
Bianca Bujor - Editor Coordonator

Published

on

            De regulă, absolvirea unei şcoli este prima condiţie pentru a obţine un loc pe piaţa muncii, alături de mult ceruta experienţă. Însă dacă îţi doreşti mai mult decât un job şi vrei să ai o carieră, nu strică să-ţi construieşti o imagine. Astăzi, competiţia este una serioasă, indiferent de domeniul de activitate. Munca, seriozitatea, inteligenţa sau creativitatea sunt calităţi importante, însă pentru a avea succes trebuie să te promovezi, să devii un brand. Orele de consiliere sau orientare profesională din şcoală, au acum o altă formă. În continuare sunt doar câteva sfaturi despre cum să-ţi construieşti un plan de carieră, din perspectiva brandingului profesional.

 

Eşti gata să-ţi schimbi viitorul ? Fiecare dintre noi avem câte o părere despre carieră, succes sau cum să ne găsim „calea în viaţă”. Uneori alegerea este influenţată destul de mult de familie sau şcoală, dar contează în primul rând ce ne place nouă, ce abilităţi avem şi dacă suntem capabili să facem o anumită meserie pe mai departe. Trebuie să ştim de la început ce vrem, să fim motivaţi şi să gândim pozitiv.

Te-ai întrebat vreodată cine eşti ? Fără a deveni filosofi, este bine să ştim ce anume vrem să transmitem profesional despre noi. Psihologii spun că tindem să cumpărăm un produs, să votăm o persoană sau să facem afaceri cu cineva familiar, în locul unei persoane anonime. A fi cunoscut într-o manieră pozitivă reprezintă un aport pentru imaginea noastră. Crearea brandului personal se bazează pe adevăruri şi realităţi. Cel mai bun exemplu este CV-ul care trebuie să reflecte abilităţile noastre reale.

Despre „self-marketing” în construcţia brandului personal. În cartea lui despre Self Marketing, Jeff Beals crede că The key to self marketing is to promote yourself while making it look as if you’re not trying.” În limba de origine, sfatul îşi păstrează esenţa. Cu alte cuvinte, este bine să fim cât mai naturali, atunci când ne promovăm. Brandul personal are nevoie şi de etichetă, dar nu în adevăratul sens al cuvântului, ci de maniere şi educaţie. În plus, este importantă implicarea în diverse activităţi (voluntariat, practică, internship, etc.) care să ne sporească vizibilitatea pe piaţă ca şi brand.

Care este visul tău ? Într-o piaţă în care trebuie să fim realişti, „a visa este cea mai importantă şi înaltă poziţie în cadrul procesului de planificare strategică”. Totul începe cu un vis şi de ce nu, cu simpla întrebare din copilărie Ce vrei să te faci când o să devii mare ? Imediat după ce ţi-ai conturat visul, este necesar să te gândeşti cum vei ajunge acolo. Uneori, o simplă dorinţă poate fi o motivaţie destul de puternică pentru a reuşi.

Specialiştii în comunicare ne oferă o serie de sfaturi, scurte şi la obiect, despre cum să ne planificăm mai bine cariera şi timpul. Încearcă mereu să adaptezi sfaturile primite la propria situaţie şi adaugă un strop de creativitate în toate proiectele pe care le desfăşori.

  • Nu-ţi planifica doar cariera, organizează-ţi şi viaţa: un stil de viaţă dezordonat se va răsfrânge şi asupra vieţii profesionale.
  • Stabilirea priorităţilor determină creşterea nivelului de eficienţă în muncă.
  • Chiar dacă dai tot ce este mai bun, uneori se poate ca diversele proiectele să nu-ţi iasă perfecte din prima. Perfecţionismul este o capcană şi consumă multe resurse.
  • Continuă să-ţi planifici timpul, începe chiar cu ziua de mâine.
  • Atunci când lucrezi, lasă-i pe toţi să ştie: „Do not disturb!” Dar şi pauzele sunt la fel de importante pentru succes.
  • Reuşita în afaceri se măsoară în rezultate, nu după numărul de şedinţe la care participi.
  • Nu încerca să cari mai mult decât poţi duce. Fii realist cu timpul şi capacitatea ta de a soluţiona un număr rezonabil de sarcini pe zi.
  • Uneori este mai bine să spui „nu!

  • Când faci ceva, concentrează-te doar asupra acelui lucru.
  • Fă-ţi timp şi pentru tine! Timpul liber nu este timp pierdut, atâta vreme cât îl petreci frumos.
  • Nu te suprasolicita cu prea multe responsabilităţi, distribuie-le!
  • Preia controlul atunci când vine vorba de timpul tău.
  • Astăzi nu mai este suficient să ne impresionăm doar superiorii, respectul din partea colegilor este necesar pentru cariera noastră.
  • Brandul personal poate atrage un număr important de investitori, parteneri de afaceri, dar şi clienţi.
  • Pune-ţi amprenta asupra a tot ceea ce faci. Cu cât eşti mai original şi creativ, cu atât vei ieşi mai mult în evidenţă. Gândeşte-te când ai făcut ceva asemănător ultima dată.

Comentarii

comments

Facebook

IN Trending