Connect with us

EVENTS

Aici nu-i de joacă! – un spectacol cu femei, despre femei, dedicat bărbaţilor, la Teatrul Nottara

Published

on

Reclame

Miercuri, 4 martie 2015, de la ora 19:30, la Teatrul Nottara, Sala George Constantin, are loc premiera pentru presă a spectacolului Aici nu-i de joacă, după Pauline Daumale, în regia lui Catrinel Dumitrescu. Distribuţia reuneşte două vedete ale Teatrului Nottara, pe Catrinel Dumitrescu şi Victoria Cociaș, într-un spectacol născut din dorința de a bucura şi care vorbește simplu despre noțiuni aproape uitate: tandreţe, optimism, dragoste, prietenie.

Cele două actriţe aduc în prim-plan o poveste dulce-amăruie, de o inedită candoare, presărată cu surprinzătoare schimbări de situaţie şi cu mult umor.

Într-o viață agitată și pândită de tristeți, există momente pe care ni le dorim „unice”, „speciale”, mai ales când e noaptea de Revelion: „momentul marilor rezoluții”. Chiar atunci neprevăzutul intră în scenă ca în viață și un mic accident banal răstoarnă planuri, vise, așteptări, dar, în același timp, face loc unei relații aparent imposibile între două femei din medii diferite, dar pentru care “cafeaua are același gust”.

Prin această montare Catrinel Dumitrescu şi-a propus să aducă în prim plan, într-un mod diferit, o poveste care a mai fost spusă în 2010, într-o producţie a Teatrului George Ciprian din Buzău, menţionând:

„Nu-mi arog sub nicio formă <<regia>>; este o încercare de a (re)spune aceeaşi poveste altfel… căutând să găsesc textului <<comercial>> noi valenţe, poate mai multe profunzimi. Spectacolul din 2010 rămăsese undeva, încremenit, cu energii neconsumate. Aşa că, am pornit în a-l (re)naşte. E, de fapt, esenţa muncii actorului: s-o ia mereu de la capăt… dar nu de unul singur… Teatrul se face <<împreună>> şi cu dragoste. Mi-am luat aliat <<încrederea>> celor care au încurajat ideea. (…)

Este un spectacol de suflet, profund uman, în care „ne jucăm”, căutând adevărul. Adevărul care nu <<se joacă>>, ci se naşte simplu, limpede, fără artificii. Numitorul comun al dorinţelor de joc este aflarea acelei stări de graţie a <<jocului ne-jucat>>. Aşa s-a născut <<Aici nu-i de joacă!>>, declară Catrinel Dumitrescu.

Aşadar, vă invităm la un spectacol cu femei, despre femei, pe care îl dedicăm bărbaţilor, în speranţa că, prin intermediul umorului şi al bunei-dispoziții, vor înţege mai bine complexitatea firii feminine.

Foto credit: Teatrul Nottara

CITESTE SI:

 

Str. Delea Veche, nr. 24, corp D, et. 4, sector 2, Bucuresti. Pentru comunicate de presă, informări și alte materiale jurnalistice , vă rugăm să ne contactați sau la adresa contact@radardemedia.ro

Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *




MOTOR CAUTARE GOOGLE

ADVERTORIALE


www.creditrapid.ro

SEO

pentru sufletul tau

Advertisement

Facebook

Advertisement

IN Trending