Connect with us

ALL MEDIA

Ajutor pentru spitale din partea mediului de business: s-a lansat platforma ajutorspitale.entreprenation.ro

Avatar

Published

on

În contextul în care Organizația Mondială a Sănătății a declarat pandemie, iar în România a fost publicat decretul privind instituirea stării de urgență pe teritoriul țării noastre, capacitatea sistemului medical românesc de a face față și de a reacționa promt și efecient este esențială. Spitalele și centrele medicale din România sunt în linia întâi a luptei împotriva COVID-19, iar platforma https://ajutorspitale.entreprenation.ro/ vine în întâmpinarea nevoilor urgente ale acestora. 

Proiectul #ajutorspitale se adresează atât spitalelor și centrelor medicale care au nevoie de susținere pentru a-și putea desfășura activitatea în contextul dificil cu care se confruntă, cât și mediului de business, antreprenorilor care au resurse materiale și/ sau umane valoroase, prin care pot susține sistemul medical în această perioadă. Proiectul este o punte de legătură între resursele din mediul de business și nevoile pe care spitalele românești le au în acest moment critic. Inițiat de Dorin Boerescu (CEO 2Performant) cu susținerea Ilincăi Păun (CEO The Entrepreneurship Academy) și a lui Alexandru Ghiță (Fondator Educativa, co-fondator Entrepreneurship Academy) și implementată de o echipă de 60 de voluntari, platforma https://ajutorspitale.entreprenation.ro/ este un apel la solidaritate adresat oamenilor de business, celor care au demonstrat în repetate rânduri că au puterea să producă un impact pozitiv în comunitate.

 

#ajutorspitale Cum funcționează?

Astăzi, pe platforma https://ajutorspitale.entreprenation.ro/ se identifică nevoile din spitale și centre medicale din toată țara, iar echipa de voluntari este pregătită să colaboreze cu Direcția de Sănătate Publică și cu Ministerul Sănătății pentru a putea direcționa resursele acolo unde este nevoie și unde situația poate deveni critică în următoarele 2-3 săptămâni, dacă ritmul îmbolnăvirilor crește. Misiunea platformei este să ajute spitalele, unitățile sanitare și medicii de familie din România în lupta contra coronavirusului (COVID-19). Spitalele și centrele medicale sau reprezentanții oficiali ai acestora au la dispoziție pe această plaformă secțiunea „Ești reprezentant al unei unități medicale?”, unde pot intra și completa formularul cu cele mai presante nevoi cu care se confruntă în această perioadă.

Orice organizație care poate să ofere o mână de ajutor se poate alătura acestei comunități antreprenoriale care face eforturi pentru a limita efectele crizei generate de COVID-19 în România. Pe https://ajutorspitale.entreprenation.ro/ cei din mediul de business au la dispoziție formularul de la secțiunea „Ești antreprenor și vrei să dai o mână de ajutor?”, unde se vor descrie concret resursele sau soluțiile pe care le pot pune la dispoziție. Echipa care gestionează platforma se va ocupa să direcționeze ajutorul respectiv acolo unde este cea mai mare nevoie. Modurile în care oamenii de business și antreprenorii pot oferi sprijin sunt diverse: de la apă potabilă și alimente, la echipamente și dispozitive medicale, adaptări ale spațiilor și liniilor de producție pentru a răspunde urgențelor de azi.

„Vă mulțumim vouă, medicilor, asistentelor și întregului personal medical din linia I în lupta împotriva coronavirusului (COVID-19). Pe voi ne bazăm toți ceilalți și vrem să știți că și voi vă puteți baza pe noi. Sunteți eroii noștri! Oameni de business, suntem un grup de 60 de voluntari, susținuți de peste 1.000 de oameni de afaceri. Avem nevoie să fim și mai mulți: orice resurse puteți dona în perioada asta, spuneți-ne și vom crea rapid legături eficiente între nevoile spitalelor și soluțiile voastre. Cred că oamenii de business care sunt acum în dificultate vor găsi idei să-și relanseze business-urile mai ales dacă vor acorda chiar de acum atenție nevoilor care există în comunitate. Vă încurajez să fiți puternici, să gândiți în lateral și optimist. Lumea se schimbă rapid, iar capacitatea de adaptare, competența și experiența voastră pot face o mare diferență acum! Vor apărea multe oportunități după ce vom depăși cu bine acest moment, totul este să înțelegem unde putem face o diferență fiecare dintre noi. Afacerile din România intră în gardă alături de medici”, a declarat Dorin Boerescu, CEO 2Performant și inițiator al proiectului #ajutorspitale.

 

Primul #ajutorspitale se întâmplă la Sinaia

Spitalele se confruntă cu mai multe provocări în această perioadă, una dintre ele fiind epuizarea rezervelor, atât a celor materiale, cât și a celor financiare. Din cauza riscului nou apărut de infectare cu COVID-19, necesitățile de materiale sanitare au crescut, pentru că a apărut nevoia de prevenție. O situație la care se lucrează în acest moment prin intermediul platformei https://ajutorspitale.entreprenation.ro/ este cea a spitalului din Sinaia, care a transmis o solicitare concretă de materiale sanitare și cantități necesare (măști, mănuși, halate, dezinfectanți, apă îmbuteliată, paturi etc. – care reprezintă minimul necesar pentru o funcționare cel puțin normală pe o perioadă de o lună, o lună și jumătate), apoi echipa care gestionează platforma a identificat antreprenori care au putut să le vină în ajutor cu următoarele:

  • firmă din Craiova, al cărei obiect de activitate este fabricarea de porți metalice, și-a dat seama că ar putea confecționa pentru acest spital paturi, mese pentru instrumentar, brancarde pentru transport pacienți, paravane medicale; așa că a trecut la acțiune imediat și în doar câteva zile va avea gata tot necesarul solicitat. Paturile sunt în producție deja, iar până la finalul acestei săptămâni ele vor ajunge la spital. De această adaptare a liniei de producție ar putea profita și alte spitale cu nevoi similare.
  • o companie din Ploiești a preluat solicitarea de apă îmbuteliată, deși nu era în obiectul ei de activitate, a căutat și a găsit un distribuitor pentru livrare rapidă, a comandat toată cantitatea necesară, iar luni, 16 martie, apa a fost deja livrată spitalului din Sinaia.

„În această perioadă traversăm o situație specială, în care fiecare trebuie să se concentreze pe a face lucruri, cât mai bine și a pune în prim plan interesul comun. Experiențele celor aflați în grea încercare trebuie să ne pună pe gânduri, dar să nu rămânem în acea stare, ci să acționăm coerent și să sprijinim chiar și de acasă. Am găsit în echipa #ajutorspitale sprijin concret, imediat. Îi felicit din toată inima pentru implicarea lor, mulțumesc că au dat curs solicitărilor noastre. Personal găsesc extrem de importantă identificarea de soluții pentru protecția pacienților și a personalului medical, precum și pentru starea de spirit a echipei mele. În condiții speciale am descoperit oameni speciali, cărora le mulțumesc și le doresc multă sănătate”, a declarat Mariana Miu Grigorescu, Manager Spital Sinaia.

Pentru întrebări, idei sau sugestii: ajutorspitale@entreprenation.ro

 

 

Despre Entreprenation

Entreprenation.ro este o inițiativă a organizațiilor și comunităților The Entrepreneurship Academy, Educativa, 2Performant și MsM România. În contextul actual al evoluției crizei generate de noul coronavirus în România, această echipă vine în anticiparea unei crize profunde medicale, sociale și economice cu o platformă de colectare de probleme și resurse, ce vor fi apoi prioritizate și soluționate cu ajutorul comunității de business și a studenților la The Entrepreneurship Academy. Detalii pe www.entreprenation.ro.

Comentarii

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Radio

O nouă emisiune in grila DIGI FM, “Ora de Poveste”

Avatar

Published

on

Pentru copiii cuminți și pentru copiii mai puțin cuminți. Pentru mami, pentru tati. Pentru cei care #augrijă de noi toți în aceste zile și pentru cei care #stauacasă, Digi FM lansează joi, 2 aprilie 2020, la ceas de seară, “Ora de Poveste”. 

În perioada aceasta, echipa Digi FM a ales pentru serile în familie, care vin după zile grele pentru părinţi, cele mai frumoase povești de la Humanitas Junior, în întregime sau fragmente, adunate în Biblioteca Copiilor care #StauAcasă. O bucurie pentru copii și un moment de respiro pentru părinți.

Realizatorii Digi FM, Bogdan Miu, Beatrice Ghiciov, Bogdan Ciuclaru, Lucian Mîndruță, Nono Semen și Ramon Cotizo au aplaudat ideea și, rând pe rând, s-au înregistrat citind câte o poveste. Li s-au alăturat și prieteni din zona muzicală şi din alte domenii, vedete precum Irina Rimes, Sore, Seredinschi și alții, care doresc să ofere momente frumoase părinților și copiilor care #StauAcasă.     Din 2 aprilie, în fiecare seară, de la ora 20.00, de luni până vineri, înainte de culcare, părinți și copii sunt invitați pe pagina de facebook Digi FM, acolo unde ora 20:00 înseamnă “Ora de Poveste Digi FM”. Pentru cine are poftă de și mai multe povești, toate clipurile video se vor regăsi și pe site-ul www.digifm.ro , unde vor fi adăugate permanent ultimele clipuri şi poveşti noi. Toate poveștile citite la Digi FM se găsesc complete în colecția Humanitas Junior (https://humanitasjunior.ro/).

 

 

Comentarii

Continue Reading

ALL MEDIA

Reviste Burda Romania, in continuare, la punctele de presa

Avatar

Published

on

Având în vedere contextul actual și măsurile impuse de autorități în scopul prevenirii răspândirii îmbolnăvirilor cu COVID 19, o bună parte din punctele de vânzare s-au închis, altele și-au redus activitatea, iar limitarea circulației persoanelor are ca efect scăderea substanțială și drastică a cererii pentru publicații periodice printate comercializate în puncte de desfacere cu amănuntul.

Pentru asigurarea siguranței angajaților, dar și pentru a reduce riscurile economice privind activitatea companiei, pe perioada stării de urgență, începând cu luna aprilie 2020, BURDA ROMÂNIA va publica în format print toate titlurile sale lunare – Harper’s Bazaar, Cosmopolitan, National Geographic, Ioana, Auto, Motor și Sport, Grădina mea de vis, Burda Style, Sănătatea de azi, Practic în bucătărie, Practic Sudoku, Ioana Sudoku, Practic Integrame –, cu tiraj diminuat, iar revista săptămânală, Femeia de azi, va apărea cu frecvență redusă, de doar două ori pe lună, cu tiraj diminuat.

Aceste publicații pot fi achiziționate si online, de pe siteul burda.ro, cu livrare prin curier. Tot pe site-ul companiei  vor fi publicate datele de apariție pe piata pentru fiecare titlu, în fiecare săptămână.

Toate abonamentele vor fi onorate.

În același timp, vor rămâne active site-urile din portofoliul Burda Romania.

Ne rezervăm dreptul ca în viitor, în funcție de evoluția situației pieței, sub influența măsurilor luate în scopul diminuării efectelor Covid 19 asupra populației, să luăm decizii diferite, pe care vi le vom comunica.

Le mulțumim colegilor de la difuzare și vânzătorilor de la chioșcurile de presă. Le mulțumim cititorilor care aleg să își pună pe lista de necesar publicațiile favorite.

Îți mulțumim, stimate partener, că ne ești alături.

Comentarii

Continue Reading

ALL MEDIA

HaHaHa Production lanseaza „Spala-te pe maini”, un ghid muzical animat pentru spalatul corect pe maini

Avatar

Published

on

HaHaHa Production lanseaza „Spala-te pe maini!”, un ghid muzical animat pentru promovarea spalatului corect pe maini care este prima si cea mai importanta masura de auto-protectie in lupta impotriva virusilor.

„Foarte putini dintre noi stiu sa se spele asa cum trebuie pe maini. Sunt doar 30 de secunde care, folosite corect, pot face diferenta intre sanatate si boala.”, spune Smiley care a pus la lucru resursele creative ale studioului HaHaHa Production pentru a transmite amuzant un mesaj atat de important zilele acestea pentru toate generatiile.

https:///watch?v=kzoAir3xFPI&feature=youtu.be

Artistii si producatorii HaHaHa Production isi doresc ca „Spala-te pe maini” sa reprezinte un indemn pentru toti cei care stau acasa zilele acestea sa repete pe piesa spalatul corect pe maini, sa se filmeze si sa trimita video cat mai multor persoane: „Pana ne intra in reflex spalatul corect pe maini, putem sa facem ca actiunea asta sa fie distractiva, asa ca va invit sa va distrati facand filmulete cu voi pe piesa noastra in timp ce respectati toti pasii obligatorii din acest proces.”, adauga Smiley care, intors recent din America, a ales sa ramana acasa timp de doua saptamani pentru a se proteja pe el si pe cei din jurul lui si sa faca pe conturile sale de Instagram, YouTube, Tik-Tok si Facebook un jurnal de autoizolare cu toate activitatile care ii compun zilele petrecute acasa.

 

Oricine isi doreste, il poatre suna sau ii poate trimite mesaje foto, video sau text lui Smiley, pentru ca acesta si-a ascuns numarul de telefon, cifra cu cifra, in videoclipul de la „Ce mai faci, straine?” https://www.youtube.com/watch?v=ZOdYsBA8w9M cea mai recenta piesa a sa, aflata de la lansare pe primele locuri in topul celor mai urmarite clipuri de pe YouTube. Aproape 5000 de persoane i-au scris mesaje si au comunicat cu el prin intermediul numarului sau de telefon: „Acum ca tot stau in casa, ma bucur de toate semnele de viata de la voi si incerc sa raspund fiecaruia. Si dupa, ma spal pe maini. Corect. Sper ca si voi.”, spune Smiley care incearca sa-si foloseasca muzica si toate resursele creative de la HaHaHa Production pentru a aduce, pe cat posibil, un plus de bine in jurul sau.

Comentarii

Continue Reading
Advertisement

Facebook

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Trending

google.com, pub-4886972132153269, DIRECT, f08c47fec0942fa0