Connect with us

Emisiuni

Al treilea semifinalist la Vedeta populară, sezon 3, este Cosmin Herăscu

Published

on

Foto Credit: TVR
 

A fost aplaudat de juriu şi de public. E ambiţios şi dornic să confirme. După interpretarea doinei „Bată-l crucea, om bogat!”, la duetul cu artistul preferat, a urcat pe scenă cu un nume consacrat al muzicii olteneşti – Ionuţ Dolănescu. Cosmin Herăscu, din Râmnicu Vâlcea, este al treilea semifinalist al concursului Vedeta populară de la TVR 1.

Pe 28 octombrie, a concurat cu patru fete pentru un loc în semifinala Vedeta populară şi a ieşit învingător: vâlceanul Cosmin Herăscu este al treilea semifinalist al concursului de talente din muzica populară românească, prezentat de Iuliana Tudor la TVR 1 în fiecare duminică seară. Are 22 de ani, e student la Ştiinţe Economice, Administrarea Afacerilor, dar şi-a dorit întotdeauna să cânte pe scenă. A prins curaj abia acum doi ani şi s-a apucat serios de treabă, încurajat mai mult de tatăl său.

Dragostea lui Cosmin pentru muzică a venit de nicăieri şi cumva împotriva tuturor. Mama a fost tot timpul de părere că muzica nu este o meserie. Un bărbat ar trebui să aibă o slujbă mai serioasă din care să-şi întrețină familia, consideră ea. Principalul susţinător al lui Cosmin a fost tot timpul tatăl lui. Cu el alături, Cosmin declară că nu se lasă până când nu ajunge interpret de muzică populară. Un prim pas l-a făcut duminică seară, când a devenit semifinalist la Vedeta populară de la TVR 1.

La prima probă, Cosmin a interpretat doina „Bată-l crucea, om bogat”, iar pentru proba a doua, duetul cu artistul preferat, Cosmin a ales să cânte cu un nume consacrat al muzicii oltenești și, mai presus de spectacol, este fericit pur și simplu că are ocazia să cânte împreună – Ionuţ Dolănescu.

TVR 1 este locul unde îşi dau întâlnire cei mai talentaţi tineri interpreţi de muzică populară decişi să fie Vedeta populară, în cel mai important show de folclor din România. Alţi cinci se vor întrece în ediţia a patra Vedeta populară duminica viitoare. Dintre ei, doar unul se  califica în semifinală. Iuliana Tudor ne dă întâlnire la a patra ediţie Vedeta populară duminică, 4 noiembrie, de la ora 21.00.

Şi în acest sezon juriul este format din interpretele de muzică populară Niculina Stoican şi Cornelia Rednic, realizatorul TV Elise Stan, Grigore Leşe – artist, doctor în muzică şi profesor la Facultatea de Muzică din Bucureşti şi poetul Mircea Dinescu, cu toţii gata să evalueze prestaţiile noilor concurenţi, interpreţi amatori din folclorul românesc.

Orchestra Naţională Valahia, a Primăriei Captalei, susţinută de Creart rămâne alături de concurenţi în intepretările live din show şi în sezonul trei, în timp ce actorii Lucian Ghimişi şi Dan Clucinschi, coprezentatorii Iulianei Tudor în show, încearcă să le tempereze emoţiile şi să afle mai multe despre ei.

Lasa un comentariu aici!

Click to comment

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Emisiuni

Sase concurenti fantastici completeaza lista finalistilor sezonului #9suprem Romanii au talent!

Published

on

Foto Credit: PRO TV
 

Aseară a fost un spectacol formidabil pe scena Românii au talent. Concurenții au adus reprezentații pline de energie, emoție și culoare și au reușit încă o dată să impresioneze publicul și jurații.

Toți au fost la înălțime și au făcut show, însă în urma voturilor publicului și deciziei juriului doar cinci dintre ei au obținut un loc în mare finală: Corul de copii al Operei Naționale, Aris Negoiță, Elena Gibson, Anton Joseph și Isabela Stănescu. Tot aseară, jurații și-au folosit și wild card-ul din acest sezon și au ales cel de-al 11-lea finalist: Stevie Starr. Vineri, Andi, Andra, Mihai și Florin au decis și ultimii doi candidați la premiul de originalitate în valoare de 10.000 de euro: Azeri brothers și Elena Gibson.

Cea de-a doua semifinală a sezonului 9 Românii au talent a fost lider de audiență pe toate segmentele de public! Pe segmentul publicului comercial, cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani, show-ul a înregistrat 10.6 puncte de rating și 37.6% share, față de postul de televiziune clasat pe locul doi, care a obţinut 2.9 puncte de rating și 10.4% share.

Pe întreaga durată de difuzare, la nivel național, peste 2.3 milioane de telespectatori au urmărit spectacolul Românii au talent, iar în minutul de maximă audiență de la 21:23, aproape 3.2 milioane de români au fost cu ochii pe cel mai iubit show de divertisment.

Ultimii 12 semifinaliști din sezonul 9 Românii au talent au făcut spectacol și au luptat cu toate armele talentului pentru un loc în marea finală. Aceștia și-au transpus emoțiile și determinarea în momente uluitoare și au reușit să încânte publicul și jurații cu aptitudinile lor și cu modul în care le-au pus în scenă. Tot aseară, INNA a cântat pentru prima dată în România, în cel mai tare show de divertisment, Românii au talent, melodia Iguana și s-a distrat alături de public, jurați și Smiley și Pavel Bartoș. Reprezentații de breakdance, canto, dans contemporan, acrobatic balance, forță, contorsionism și pole dance au fost prezentate de concurenți vineri și au umplut scena cu lumină, culoare, energie și vibrație.

Lista finaliștilor a fost completată vineri seară. Cei 11 concurenți sunt gata să uimească încă o dată publicul săptămâna viitoare, în marea finală, să facă spectacol și să obțină voturile telespectatorilor pentru titlul de cel mai talentat român și premiul în valoare de 120.000 de euro.

Ediția Românii au talent de ieri seară este disponibilă integral pe protvplus.ro.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Emisiuni

Concurenta care l-a sãrutat pe Bendeac revine la iUmor. Delia: „Zici cã suntem la Insula Iubirii!”

Published

on

Foto Credit: ANTENA 1
 

Cea de-a 13-a ediţie iUmor, difuzatã disearã, de la 20:00, la Antena 1, aşa cum sugereazã şi numãrul ei, 13, va aduce în faţa telespectatorilor concurenţii care au avut ghinion şi nu au reuşit sã primeascã minimum douã like-uri din partea juraţilor în acest sezon.

I s-a întâmplat şi Veronicãi Gheorghe, concurenta care a revenit pentru a treia oarã la iUmor. „Am venit pentru cã am primit invitaţie specialã de la Cheloo data trecutã. Bineînţeles cã nu puteam rata o invitaţie atât de onorantã, nu cred cã a mai fãcut-o multora. Vreau sã zic cã sunt nesãrutatã, m-am pãstrat pentru unul dintre ei, poate îndrãzneşte Cheloo!”, a mãrturisit aceasta în culise.

Pe Mihai Bendeac nu l-a impresionat deloc revederea: „Cred cã m-am prins care e motivul!”, fãcând referire la faptul cã Veronica vine pentru a treia oarã la iUmor. „Iubeşti celebritatea!”, i-a mai spus concurentei. De aici şi pânã la un schimb de replici foarte acid a mai fost doar un singur pas. A urmat şi pãrãsirea mesei juriului, gest fãcut de Mihai Bendeac, iar momentul a continuat în culise, sub privirile tuturor, inclusiv ale colegilor de juriu, care nu au putut rata scena. „Zici cã suntem la Insula Iubirii!”, a declarat Delia amuzatã. Cum s-a încheiat momentul, telespectatorii vor putea afla urmãrind cea mai nouã ediţie iUmor, difuzatã mâine searã, de la 20:00, la Antena 1.

Cea mai îndrăgită emisiune de umor din România se apropie de finalul celui de-al şaselea sezon. Dupã ediţia de disearã, pe 1 iunie, de la 20:00, în marea finalã iUmor, românii vor afla cine este câștigătorul din acest sezon! Florin Gheorghe, Trupa Mici, Serghei Dîm, Doi Degeaba, George Ţintã, Magdalena Chihaia, Irena Boclincă, Vasi Borcan, Varză, Florin Siriac și Adi Bobo sunt cei care se luptă de această dată pentru marele premiu în valore de 20.000 de euro. Finala ”iUmor” va fi înregistrată, însă votul telespectatorilor se va face live, după ce fiecare dintre câștigătorii celor 11 ediții își va prezenta numărul pregătit.

Dacă în audiții aceștia aveau nevoie de două dintre voturile juraților pentru a ajunge la vot în aplicația ”iUmor”, în marea finală, concurenții trebuie să îi convingă pe toți trei, altfel sunt eliminați. Pe 1 iunie, publicul telespectator va putea vota interpretarea concurenților într-un interval de 20 de minute pentru a decide prin  SMS la 1313 marele câștigător, care va pleca acasă cu marele premiu în valoare de 20.000 de euro.

Preselecţiile pentru cel de-al şaptelea sezon iUmor sunt în plinã desfãşurare, iar înscrierile se pot face în continuare pe adresa http://casting.a1.ro/iumor/.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Emisiuni

INNA va cânta în cea de-a doua semifinală LIVE Românii au talent! Următorii 12 semifinaliști sunt gata să facă spectacol!

Published

on

Foto Credit: PRO TV
 

Vinerea aceasta, de la 20:30, ultimii 12 semifinaliști vor urca pe scena Românii au talent și își vor prezenta momentele pe care le pregătesc în detaliu. Cei care vor lupta să cucerească publicul și jurații mâine și să primească voturile pentru marea finală sunt: Acro Duo, Alin Buruiană, Anton Joseph, Aris Negoiță, Azeri Brothers, Casiana Oancea și Alin Mătușa, Corul de copii al Operei Naționale, Elena Gibson, Nikol Varga, Isabela Stănescu, Kidd Strobe aka Frenchiebabyy și Sebastian Petrașcu.

Românii își pot vota favoriții prin SMS la numărul 1264 (tarif 0.48 euro, TVA inclus, valabil în rețelele Telekom, Orange, Vodafone și Digi Mobil), 10 sms-uri/ sesiunea de votare, după START VOT, folosind codurile care vor fi afișate pe ecran în timpul emisiunii. Sms-urile pot fi trimise doar pe teritoriul României, acest serviciu nu este disponibil în afara țării.

Tot mâine, INNA va veni la Românii au talent și va cânta piesa Iguana. Artista a atins un nou record pe YouTube, cu 3 miliarde de vizualizări pe propriul canal și peste 5 milioane de abonați, a performat în peste 800 de concerte și are milioane de fani în toată lumea. INNA este fericită că va avea ocazia să încânte din nou publicul și telespectatorii direct de pe scena celui mai tare show de divertisment și a spus: ”Sunt nerăbdătoare să mă întorc pe scena de la Românii au talent și abia aștept să înceapă petrecerea! Voi cânta în premieră în România melodia Iguana și sunt sigură că ne vom super distra!”.

Spectacolul din cea de-a doua semifinală LIVE este gata să înceapă!

 

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading
Advertisement
Advertisement Https://Www.Autodoc24.RO

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Advertisement
Advertisement
Advertisement

Trending