Connect with us

UTILE

Alcool la volan în 2022. Pedeapsa în funcție de alcoolemie

Published

on

Reclame

Datorită numeroaselor întrebări provenite din partea cititorilor avoalcool.ro, ne propunem să abordăm astăzi cel mai de interes subiect pentru cititori, și anume alcool la volan în 2022 și pedeapsa alcool la volan în 2022.

Din punctul multora de vedere, alcoolul la volan în 2022 ar trebui să nu mai fie o chestiune asupra căreia să ne informăm. Noi credem însă că este un subiect care trebuie mereu analizat și cu care să fii la curent. Este deja cunoscut că a bea și a conduce pe drumurile publice este o acțiune aspru sancționată de către organele abilitate.

Afli astăzi pedeapsa care se aplică în funcție de alcoolemie și la ce ar trebui să te aștepți dacă ai fost prins cu alcool în aerul expirat în timp ce erai la volan.

Pentru început, menționăm că România este un stat care și-a asumat toleranță zero pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Acest lucru înseamnă că orice valoare de alcool în aerul expirat de peste 0,00 g/l este sancționată.

Cu toate acestea, sunt prevăzute sancțiuni și măsuri diferite care pot fi luate în funcție de gradul de îmbibație alcoolică depistat și, pentru faptul că fiecare caz în parte are particularitățile sale, un conducător auto prins cu alcoolemie la volan poate beneficia de aplicarea unor măsuri favorabile dacă strategia de apărare este conturată de către un avocat specializat în infracțiuni rutiere cu specific alcoolemie la volan.

Codul rutier 2022 stabilește următoarele pedepse pentru cei care sunt prinși cu alcoolemie pozitivă la volan: amendă contravențională ori amendă penală sau închisoare.

Primul pas făcut după ce ai fost oprit de către lucrătorii de poliție este testarea cu aparatul etilotest și, în funcție de rezultat, există mai multe variante. Precizăm faptul că diferența dintre contravenție și infracțiune o face nivelul de îmbibație alcoolică în sânge, acesta stabilindu-se în cadrul instituțiilor medico-legale autorizate – ca regulă, în București, INML face recoltarea de sânge, iar în alte orașe, spitalele –, în urma recoltării de mostre biologice (sânge). Astfel, potrivit legislației în vigoare în 2022, dacă îmbibația alcoolică este de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge fapta constituie infracțiune, fiind prevăzută de art. 336 din Codul penal. Acest prag nu conduce la concluzia potrivit căreia un nivel mai mic al prezenței alcoolului în sânge rămâne fără efecte juridice! Astfel, identificăm următoarele variante:

1. Dacă rezultatul aparatului etilotest arată că ai o concentrație de până la 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapta constituie contravenție. Există posibilitatea să soliciți recoltarea de mostre biologice (sânge) pentru a-ți dovedi nevinovăția, însă este un aspect în legătură cu care trebuie să te consulți cu avocatul tău pentru că poate avea consecințe negative.

2. Dacă rezultatul arată o concentrație de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, ești obligat să te supui recoltării de mostre biologice pentru a se stabili nivelul de alcool în sânge. Am spus anterior că sângele este prevalat în București, ca regulă, la INML. În alte orașe, ca regulă, în spitale. Într-un articol distinct vom arăta și ce se întâmplă în cazul în care refuzi să te supui recoltării de probe biologice (sânge).

Revenind, amenda se aplică în cazurile unde se constată o alcoolemie la volan de sub 0,8 g/litru. Această contravenție va consta în 9-20 de puncte amendă. În plus, permisul de conducere va fi suspendat pentru 90 de zile.

Amenda penală ori închisoarea de la 1 până la 5 ani plus reținerea permisului de conducere se dispun atunci când valoarea de 0,8 g/litru este depășită. Colegii noștri au scris un articol în care au arătat, pas cu pas, ce trebuie să faci pentru a păstra permisul de conducere dacă ai fost prins cu alcoolemie la volan. Regăsești link-ul la finalul acestui articol.

Este de reținut că, în orice situație, indiferent de nivelul de îmbibație alcoolică depistat în sânge – deci la INML sau la spital –, se deschide dosar penal în cadrul căruia vei fi cercetat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 336 Cod penal, respectiv conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Dacă atunci când vine rezultatul de la INML ori spital, după caz, se stabilește că îmbibația alcoolică este de sub 0,80 g/l alcool pur în sânge, cauza se clasează.

Dacă rezultatul aflat pe buletinul de analize este peste pragul menționat anterior, dosarul își continuă cursul – se administrează probe, vei fi citat în vederea participării la audieri, vor fi citate persoanele pe care le-ai avut alături în autoturism – și de aici începe să se resimtă o mai mare nevoie de a beneficia de ajutor de specialitate din partea unui avocat specializat în materia dreptului penal, respectiv alcoolemie la volan.

Prin urmare, între perioada în care ai fost condus la INML ori spital pentru recoltare și momentul în care ajunge rezultatul probelor la dosarul penal , dreptul de a conduce este suspendat.

Amendă sau închisoare pentru alcool la volan 2022. Exemple

Spre exemplu, de obicei, o sticlă de bere, un pahar de vin sau 200 de ml de țuică vor duce la amendă contravențională și pierderea permisului timp de trei luni, iar un pahar de coniac sau 400 ml de țuică conduce la o pedeapsă cu închisoare.

În Belgia, Austria, Spania, Olanda, Bulgaria sau Italia limita pentru infracțiune este situată mai jos decât România, și anume la pragul de 0,5 g/litri alcool pur în aerul expirat.

În încheiere, te invităm să citești explicațiile noastre privind legislația, regăsite în rubrica articole de pe site, un proiect inedit la care lucrează o întreagă echipă de avocați.

De exemplu, într-un articol publicat recent, intitulat Ai fost prins cu alcoolemie la volan? Află la ce trebuie să te aștepți!”, am arătat, pas cu pas, care sunt consecințele la care trebuie să se aștepte persoana care a fost depistată cu alcoolemie la volan și cum se derulează procesul penal. Mai mult decât atât, în articolul Află cum poți păstra permisul de conducere dacă ai fost prins cu alcoolemie la volan!” am arătat care sunt soluțiile prin care se poate păstra permisul de conducere și ce trebuie făcut pentru a obține acele soluții favorabile.

Advertisement

Articol preluat de pe avoalcool.ro

Advertisement
1 Comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Rochii




MOTOR CAUTARE GOOGLE

ADVERTORIALE


www.creditrapid.ro

SEO

pentru sufletul tau

Advertisement
Documentar2 zile ago

James Cameron revine cu un serial premiat cu Emmy: „Secretele Caracatiței” va fi difuzat pe National Geographic Wild pe 22 Aprilie

Special TV3 zile ago

Când visăm împreună, ne adunăm împreună! PRO TV și FRF lansează Imnul echipei naționale pentru EURO 2024

Reality Show3 zile ago

Diseară, la Chefi la cuțite începe bootcampul sezonul 13: concurenții se confruntă cu presiunea celei dintâi probe eliminatorii

Emisiuni3 zile ago

Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu revin la PRO TV!

Monden3 zile ago

Întâlnire amoroasă între doi concurenți Survivor, înainte de show-ul de la Pro TV: „A venit la mine acasă și era băută”

Reality Show4 zile ago

Filmările Survivor All Stars s-au încheiat, iar concurenții sunt în țară! Finala va fi LIVE!

Documentaro săptămână ago

National Geographic anunță premierea serialului „NASA: Culisele Inovațiilor” la 43 de ani de la trimiterea primei nave în spațiu

AUDIENȚE TVo săptămână ago

Faimoșii continuă seria victoriilor, iar problemele încep să apară pentru Războinici, la Survivor All Starss. Show-ul, lider de audiență

ȘTIAI CĂ...?o săptămână ago

RIHANNA, cântăreață care explodează pe scenă. Care a fost ascensiunea sa în industria muzicală mondială

Reality Showo săptămână ago

Faimoșii caută o victorie mult așteptată în jocul vital, la Survivor All Stars: ”mergem spre imunitatea asta, cu gândul să câștigăm”

FOTBALo săptămână ago

PRO TV și FRF pregătesc o surpriză suporterilor, înainte de EURO 2024! Doar 67 de zile rămase până la meciul de debut!

Facebook

Advertisement

IN Trending