Emisiuni
Alegeri anticipate, în dezbatere la „Referendum”

Mihai Rădulescu propune un alt subiect controversat în cea de-a patra ediţie a emisiunii pe care o realizează. „Referendum” se vede în direct la TVR 1, luni, 1 noiembrie, de la ora 21.00.
„Se împlinesc astăzi fix două luni de la declanşarea crizei politice. Pe 1 septembrie, premierul Florin Cîţu îl demitea intempestiv pe ministrul Stelian Ion, ceea ce a condus la retragerea USR-PLUS de la guvernare şi la intrarea într-un blocaj prelungit. Nici până acum nu s-a reuşit formarea unei majorităţi parlamentare care să dea un nou guvern, unul stabil, de care are atâta nevoie o ţară măcinată de criza pandemică. În aceste condiţii, pare tot mai probabilă variantă alegerilor anticipate. Aceasta e tema dezbaterii din studio, asupra căreia şi publicul este invitat să se pronunţe, prin comentarii şi vot”, anunţă Mihai Rădulescu tema celei de-a patra ediţii a emisiunii „Referendum”, de la TVR 1.
Consideraţi că alegerile anticipate reprezintă soluţia ieşirii din criza politică prelungită care afectează România? Este întrebarea pe care Mihai Rădulescu, realizator şi moderator al emisiunii o adresează luni, pe 1 noiembrie, de la ora 21.00, celor care participă la „Referendum”.
Vin în platoul TVR să-şi susţină ferm opiniile pe acest subiect analistul politic Sorin Ioniţă, preşedinte Expert Forum, politologul Remus Ştefureac, director INSCOP Research, jurnalista Ramona Ursu, senior editor Newsweek România, respectiv jurnalistul Ion M. Ioniţă, senior editor Adevărul şi redactor-şef Historia.
Telespectatorii sunt invitaţi să posteze comentarii şi să adreseze întrebări pe stiriletvr.ro şi hotnews.ro, unde, începând de luni, de la ora 21.00, vor putea şi vota DA sau NU, ca răspuns la întrebarea ediţiei. Evoluţia votului va fi prezentată în timpul emisiunii, iar rezultatul final îl aflăm, ca de obicei, în următoarea întâlnire cu „Referendum”.
Sondajul demarat în ediţia precedentă, referitor la sancţiunile pentru dezinformări medicale, continuă încă atât pe stiriletvr.ro, cât şi pe platforma partenerului media hotnews.ro, iar rezultatul va fi anunţat luni seară, la „Referendum”.
„Referendum” este una dintre noile producţii din grila de toamnă a TVR 1, în care o temă de actualitate este susţinută cu argumente de două tabere cu opinii contrare şi la care telespectatorii participă activ, acordându-şi votul pentru una sau cealaltă dintre echipe. Realizator şi gazdă, Mihai Rădulescu, moderator cu experienţă, intervine pentru a asigura echilibrul confruntării. „Referendum” se vede în fiecare seară de luni, de la ora 21.00, la TVR 1, în direct. Românii din afara graniţelor sunt şi ei invitaţi la vot: emisiunea se difuzează simultan şi la TVR Moldova, iar de la ora 22.50, tot luni, la TVR Internaţional.
- Program TV2 săptămâni ago
Programul ANTENA 1 pentru perioada 24 – 30 noiembrie 2023
- AUDIENȚE TV5 zile ago
America Express, lider de audiență. Romică și Cătălin Țociu, salvați aseară de soarele verde de la eliminare
- Reality Show3 zile ago
PRO TV în război cu KANAL D! Cele două posturi de top luptă pentru supremație! Survivor în duel cu noul show fenomen de la KANAL D. După ce le-a „furat” turcilor Survivor PRO TV le fură şi startul! Ce va alege publicul
- Program TV2 săptămâni ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 27 Noiembrie – 03 Decembrie 2023
- Program TVo săptămână ago
Programul ANTENA 1 pentru perioada 1 – 7 Decembrie 2023
- ENTERTAINMENT2 săptămâni ago
Fiul unui cunoscut om de afaceri la un pas de tragedie! Salvat de un medic roman, dupa ce fusese diagnosticat gresit in Turcia!
- Analize Audiente TV5 zile ago
PRO TV a fost lider incontestabil de audiență!
- Emisiuni2 săptămâni ago
Andrew Tate primul interviu televizat după ce a ieșit din închisoare la “40 de întrebări cu Denise Rifai”
- Program TV2 săptămâni ago
Programul HAPPY CHANNEL pentru săptămâna 24 – 30 noiembrie 2023
- Program TV2 săptămâni ago
Programul Kanal D pentru săptămâna 27 Noiembrie – 03 Decembrie 2023
- ENTERTAINMENT3 săptămâni ago
Selim the Kid lanseaza videoclipul piesei „Vin cu tata”
- Concerte2 săptămâni ago
Maria Clara va asteapta la Concert Magic Christmas
- A-Z NEWS3 săptămâni ago
Ceremonia Premiilor Radar de Media 2023 se va difuza în premieră pe 24 noiembrie la Cinemaraton
- Timp Liber3 zile ago
Micuța ploieșteancă Theoris Darya luptă, de 11 luni, să învingă cancerul. Fetița are nevoie de transplant.
- Reality Showo săptămână ago
KANAL D pregăteşte cel mai inedit reality de aventură! Miza este uriaşă 1.000.000 de lei! Lovitură fatală pentru PRO TV! Celebrul post va „spulbera” concurența cu cel mai mare experiment social televizat din istoria televiziunii!
- Program TVo săptămână ago
Programul HAPPY CHANNEL pentru săptămâna 1 – 7 decembrie 2023