Connect with us

Emisiuni

INCREDIBIL. Alex Velea s-a transformat: “Și pentru mine a fost un șoc să mă văd în pielea Monicăi Anghel”

Avatar

Published

on

Transformare incredibilă la “Te cunosc de undeva!”: Alex Velea devine Monica Anghel și cântă “Dau viața mea pentru o iubire!”, sâmbătă, 15 februarie, de la ora 20.30, la premiera noului sezon al celui mai spectaculos show al momentului.

Deși s-a declarat șocat să se vadă transformat în Monica Anghel, Alex Velea spune că s-a simțit bine în pielea… ei! Șoc maxim a fost și pentru membrii juriului, care s-au întrecut în remarci: “Ești așa de frumoasă, de parcă ai fi Quasimodo!” (Pepe), “Dacă te-aș vedea pe stradă, mi-aș ascunde poșeta” (Aradits). “Ești șoc psihologic!”, “Culmea e că el a urcat pe scenă după ce s-a văzut în oglindă!”, “Nu se poate așa ceva!”, s-a mai auzit de la masa juriului. “Cred că ți-a fost greu să-ți dai jos părul de pe față”, i-a strigat unul dintre jurați. “L-am dat și pe ăla de pe picioare, dar nu se vede!”, a răspuns Alex, arătând spre pantalonașii pe care-i purta pe sub rochie.

“Am avut emoții foarte mari, evident, pentru că toată lumea o cunoaște pe Monica. E o divă în adevăratul sens al cuvântului, cântă extraordinar, are o imagine foarte curată. Când spui Monica Anghel, spui muzică! Nu am vrut neapărat să o impresionez, ci mai degrabă să o distrez, să o fac să se simtă bine, să urmărească un spectacol privindu-se pe ea însăși”, a declarat Alex Velea, la coborârea de pe scenă.

Cum a reacționat Monica Anghel când s-a văzut în pielea lui Alex Velea, vedeți sâmbătă, 15 februarie, de la ora 20.30, la prima ediție a unui nou sezon de senzație “Te cunosc de undeva!”, numai la Antena 1!

Votaţi AICI în FINALA premiilor Radar de Media, ediţia Primăvară 2014

Fii la curent cu cele mai noi stiri din media pe pagina de Facebook RADAR DE MEDIA

Comentarii

Emisiuni

Vineri seara, tinerii continuă să impresioneze la Românii au Talent! Andra: ”Ați ridicat ștacheta!”

Avatar

Published

on

Foto Credit: PRO TV

Astăzi, de la ora 20:30, etapa preselecțiilor continuă la Românii au Talent, iar concurenții vor să demonstreze că munca și dăruirea lor merită să fie văzută și aplaudată. Și în cea de-a opta ediție, seara va fi de #un10perfect: de la voci neașteptate, la melodii cu un puternic impact emoțional, de la copii de 9 ani pasionați de haltere la mașini revoluționare, fiecare moment va fi de neuitat! 

Copiii vor fi, din nou, în centrul atenției! O puștoaică de 9 ani va transmite un mesaj către colegul ei de școală: ”Vezi că apar la TV! Toată lumea o să mă vadă și o să facă selfie cu mine” și apoi va îi va impresiona pe jurați cu pasiunea ei neașteptată, halterele: ”am 25 kilograme și fac genoflexiuni cu 45kg”.

La doar 12 ani, o tânără balerină va atrage atenția încă de la urcarea pe scenă: ”Ai o postură impecabilă”, va spune Mihai Petre. Ce va urma și ce o va face pe Andra să exclame: ”Ați ridicat ștacheta. Vă bucurați de copilărie prin atâta muncă”, aflăm în această seară!

Emoția va atinge cele mai înalte cote la momentul pregătit în amintirea celei care acum ”dansează printre îngeri”, Ema Neagu, concurentă în cel de-al nouălea sezon al emisiunii. Concurenta care va veni tocmai din Canada pentru a cânta o piesă special creată cu gândul la Ema îi va face pe jurați să-și amintească de performanța pe care au văzut-o în urmă cu un an: ”Ne-am amintit cu drag și durere de prezența ei. Ești o apariție care a răspândit multă emoție”, va spune Florin Călinescu.

”Un nou tip de entertainment”, așa cum îl va defini Andi Moisescu, își va face loc pe scenă: un moment de wrestling, la capătul căruia concurenții îi vor face o propunere inedită Andrei: ”Ai putea deveni prima femeie luptătoare de wrestling din România”. Cum va reacționa ea și cum va fi jurizat momentul, descoperim astăzi.

De la 20:30, nu ratați pe PRO TV, o nouă ediție Românii au talent, care va stârni reacții puternice și diverse, va aduce tehnici impecabile de magie și se va apropia de perfecțiune cu un nou golden buzz!

Românii au talent – #un10perfect

Comentarii

Continue Reading

Emisiuni

Mihai Petre a apăsat aseară butonul auriu! Show-ul a fost din nou, lider de audienta!

Avatar

Published

on

Foto Credit: PRO TV

O nouă seară de vineri s-a încheiat, la finalul căreia concurenții au demonstrat că talentul, emoția și bucuria de a fi scenă sunt elementele care pot menține pozitivismul în jurul nostru. Laudele juraților au fost și de această dată la cote înalte: ”Mulțumesc pentru bucuria pe care mi-ați creat-o”, ”Nu am nicio îndoială că ești talentat”, ”Pentru mine este un dar rar și neprețuit ce ai făcut tu”, fiind doar câteva dintre reacțiile acestora.

 

Sara Ardeleanu, fetița de 10 ani, născută pe 10 martie care și-a început momentul cu o poveste emoționantă: ”Mă uitam la Românii au talent și am văzut o balerină, am zis că vreau și eu”, a reușit să-l facă pe Mihai Petre să apese butonul auriu. Cu lacrimi în ochi și cu mândria că a putut să o vadă dansând, acesta a afirmat: ”Sezonul acestea tu ești minunea mea. Mi s-a părut unul dintre cele mai frumoase momente de dans pe care le-am văzut vreodată”

 

Românii au talent a condus detașat topul audiențelor pe toate segmentele de public! La nivelul publicului comercial, cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani, show-ul a înregistrat 16.3 puncte de rating și 43.9% share, cifre de peste 5 ori mai mari decât televiziunea de pe locul secund care a obţinut numai 3.2 puncte de rating și 8.8% share. 

Peste 3.3 milioane de telespectatori din întreaga țară au urmărit spectacolul Românii au talent, iar în minutul de maximă audiență de la 22:10, aproximativ 4 milioane de români au fost cu ochii pe noua ediție a show-ului.

 

Ansamblul folcloric ”Codrulețul”, Krzystof Maciej Kaczka, C.S. Shinobi, Nicolai Elistratov, Sabin Afilipoaei, Claudiu Macarie, Cveti & Jasi, Laura Muruzuc, Revolution Family, Radu Mateucă, Duo No Gravity, Natalia Tatarintseva, Tomer Dudai și Valentin Alexiu sunt cei care au obținut 3 sau 4 de DA și merg în următoarea etapă!

Vinerea viitoare, de la ora 20:30, noi concurenți vor demonstra că talentul lor merită o șansă pe scena Românii au talent!

 

Românii au talent – #un10perfect

 

Comentarii

Continue Reading

Emisiuni

PRO TV: Românii au Talent: ”Seara aceasta este un nou început. Trebuie să mergi acolo unde ți-e frică!”

Avatar

Published

on

Foto Credit: PRO TV

Astazi, de la 20:30, scena talentului este locul de întâlnire al concurenților cu vise mari și cu dorința de a demonstra că merită apreciere și un loc în fața publicului.

De la bateriști cu gânduri mărețe: ”Am venit să arăt că la 13 ani se poate face performanță” la sportivi care vor îmbina karatele cu muzica și o vor face pe Andra să spună: ”Spuneai că nu ai nicio centură în cântat, dar ți-aș da direct centura neagră”, seara va fi una încărcată de bucurie și reușite. 

Un concurent îi va surprinde pe jurați încă de la momentul urcării pe scenă când va anunța că are 50 ani și că intră în ”transă muzicală datorită talentului și vocii.” Cu toate acestea, el nu și-a găsit niciodată curajul de a urca pe scenă deoarece considera că este loc pentru cei tineri. Ce va cânta și ce reacții va obține de la jurați, aflăm mâine seară.

”Seara aceasta este un nou început. Am realizat că trebuie să mergi acolo unde ți-e frică”, va spune un actor independent la finalul momentului lui. Mesajul transmis de acesta îl va face pe Florin Călinescu să ofere un comentariu plin de emoție: ”Un număr încărcat de o realitate care mă urmărește”.

O puștoaică de 10 ani, născută pe 10 martie, care se uita la Românii au talent de la o vârstă  fragedă își va încerca norocul în fața juraților, convinsă că aceasta este șansa ei. Dacă va reuși să ofere un moment perfect, de 10, vom afla în această ediție!

Concurenți cu mesaje puternice: ”Sunt a treia nota muzicală pe portativ. Sunt creată de Univers”, momente de neuitat și un nou golden buzz. Toate acestea pot fi urmărite vineri seara, de la 20:30, la PRO TV.

Românii au talent – #un10perfect

Comentarii

Continue Reading
Advertisement

Facebook

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Trending

google.com, pub-4886972132153269, DIRECT, f08c47fec0942fa0