Cinema
Alexandru Călin debutează pe marile ecrane în comedia #SELFIE

Un tânăr extrem de talentat şi familiarizat deja cu scena teatrului, Alexandru Călin ajunge în primul său rol pe marile ecrane, din 9 mai, în comedia #SELFIE, în interpretarea unui adolescent foarte inteligent care visează să ajungă în cosmos.
„M-am relaxat şi m-am gândit că filmul este despre mine, despre cum eram eu la 18 ani. Aşa s-au născut lucruri care au rămas şi în film. Am repetat alături de celilalţi colegi cam o lună de zile, fără să ştim că vom filma cu marea în faţă sau că ne vom confrunta cu momente grele. Asta ne-a apropiat foarte mult şi când am ajuns pe litoral eram deja foarte uniţi, vorbeam foarte mult, ne sfătuiam, eram ca o mică familie. Cred că se simte apropierea noastră şi în film.”, declară Alexandru despre prima experienţă de pe platourile de filmare de la #SELFIE.
Fire artistică încă de mic, Alexandru Călin a practicat dansuri sportive mai bine de saşe ani, urmând ca după absolvirea liceului să se axeze pe actorie, cu precădere pe teatru. În stagiunea 2013-2014 de la Teatrul Naţional Bucureşti, actorul poate fi văzut în „Furtuna”, un spectacol regizat de Alexander Morfov, în care joacă alături de Ion Caramitru, Crina Semciuc, Mihai Călin, Istvan Teglaş şi mulţi alţii.
În filmul #SELFIE, tânărul este tocilarul grupului, cel care inventează tot felul de dispozitive ingenioase pentru a sparte bancomate, alături de prietenii lui jucaţi de actorii Vlad Logigan şi Levent Sali. Planurile celor trei sunt încurcate de întâlnirea cu Yasmine, Roxi şi Ana, interpretate de actriţele Crina Semciuc, Olimpia Melinte şi Flavia Hojda.
Cu gândul că în curând vor scăpa de BAC, profesori şi liceu, fetele au pornit spre mare în aventura vieţii lor cu doar două zile înainte de examenul maturităţii.
Primul lungmetraj al regizoarei Cristina Iacob, #SELFIE reuneşte o distribuţie complexă care, pe lângă cei şase tineri, mai cuprinde nume sonore ale cinematografiei româneşti ca: Răzvan Vasilescu, Alina Chivulescu, Răzvan Fodor, Carmen Tănase şi Florin Călinescu. În acelasi timp, Mihaela Rădulescu, Dan Chişu, Smiley, Alex Velea sau George Vintilă sunt vedetele care vor interveni cu umor în desfăşurarea acţiunii.
O producţie MediaPro Pictures şi Zazu Film, distribuită de Zazu Film, #SELFIE continuă să ruleze în cinematografele din toată ţara.
Mai multe detalii despre primul său proiect cinematografic, puteţi afla de la actorul Alexandru Călin şi alţi membrii ai echipei accesând materialul video.
-
ENTERTAINMENT3 săptămâni ago
E anunțul momentului: Cei de la PRO TV, dați de gol. Cine ar putea fi următoarea persoană eliminată de la Survivor: „Gașca falșilor”
-
Grila de programe2 săptămâni ago
Modificări urgente în grila de programe PRO TV. Este vizată FINALA reality show-ul SURVIVIOR ROMÂNIA
-
ENTERTAINMENT2 săptămâni ago
Fraudă la Survivor România? Mama Ștefaniei Stănilă, acuzații bombă la Măruță: „Nu am primit confirmare la niciun vot”
-
ENTERTAINMENTo săptămână ago
Asta e suma reală: Câți bani a câștigat Alexandra Porkolab la Survivor. Zeci de mii de euro în câteva săptămâni: Românii de rând nu fac atât în câțiva ani
-
ENTERTAINMENT2 săptămâni ago
Concurentul de la Survivor România acuzat că a încălcat regulile show-ului. S-ar fi lăsat cu amenințări: ”Te dăm în judecată!”
-
Reality Show2 săptămâni ago
Survivor 2023, 16 mai. Ce a declarat Andrei Krișan după ce a pierdut jocul cu Dan Ursa
-
Reality Showo săptămână ago
ACUM LIVE – DAN URSA câștigă MAREA FINALĂ SURVIVIOR ROMÂNIA
-
Vedete2 săptămâni ago
Dan Pavel prezentatorul SURVIVOR ROMÂNIA a fost părăsit de soție
-
Vedete2 săptămâni ago
Cine va câștiga Survivor, în viziunea lui Jorge. ”Știe deja” cine va ajunge în finala de la PRO TV: ”E un caracter foarte frumos și am rezonat cel mai bine!”
-
ENTERTAINMENT3 săptămâni ago
Un fost concurent de la Survivor România așteaptă un copil
-
ENTERTAINMENT3 săptămâni ago
”O să fie în finala Survivor 2023 și are chiar toate șansele să câștige”. Ce a dezvăluit Majda Aboulumosha
-
Reality Show2 săptămâni ago
VIDEO Cea mai dureroasă eliminare de la Survivor. Toată lumea a izbucnit în lacrimi: „Mă doare și simt că ceva încă rămâne aici”
-
Mondeno săptămână ago
VIDEO O concurentă de la SURVIVIOR a rămas fără sutien pe traseu
-
Monden3 zile ago
Ce mesaj ia trimisi Ștefania Stănilă „Domnului Dan” după ce s-a terminat SURVIVIOR
-
Monden4 zile ago
O cunoscuta vedeta de la noi a întrat în direct, în stare avansată de ebrietate. Ce a urmat apoi de pune pe gânduri
-
ENTERTAINMENT3 săptămâni ago
”Și-a arătat adevărata față”. Concurentul care i-a scos din sărite pe unii dintre fanii Survivor 2023