Connect with us

Emisiuni

Alina Mocanu, a trecut de proba duelurilor la ”X Factor”: ”Mi s-a spus că niciodată nu voi putea cânta, că nu sunt ce trebuie”

Published

on

 

Alina Mocanu, a cărei voce a fost comparată de jurați la primele audiții cu cea a Deliei, o are acum drept mentor chiar pe aceasta în gala de pe 15 decembrie, de la ora 20.00, pe Antena 1.

Alina Mocanu a moștenit talentul muzical din familie și cântă și la pian, chitară și vioară. Cu toate acestea, cei patru jurați au observat încă de la început sensibilitatea, dar și lipsa de încredere a adolescentei. ”Sunt șocat de faptul că are un standard și niște așteptări atât de joase. Cred că este una dintre concurentele la care putem vedea o schimbare enormă până la finalul emisiunii”, a mărturisit atunci Carla’s Dreams.

 

De altfel, Alina recunoaște că părinții săi au fost singurii care au crezut în ea, uneori chiar mai mult decât a făcut-o ea însăși. ”Cel mai greu moment din viața mea a fost atunci când mi s-a spus că niciodată nu voi putea cânta, că sunt antitalent, că nu sunt ce trebuie. De atunci, lupt ca să îmi dovedesc mie și celor care nu au crezut în mine că pot să reușesc”, a povestit Alina.

Tocmai de aceea, singurii la care finalista ”X Factor” se raportează acum sunt cei care i-au dat viață. ”M-au susținut în orice mi-am dorit să fac, atât cât s-a putut și mi-aș dori să îi fac mândri pentru că merită”, povestește cu emoție Alina.

 

Mai mult, pentru că părinții săi sunt nevăzători, fiecare gând al său se îndreaptă către ei. ”Dacă voi câștiga, aș investi în mine, ca să fac muzică de calitate, să fiu eu mulțumită, dar și oamenii care m-au votat și au crezut în mine. Și, mai ales, aș vrea să îmi duc părinții în străinătate pentru operațiile la ochi, ca să mă poată vedea. Mama mea nu m-a văzut niciodată și știu că aceasta este cea mai mare dorință a sa”, a mărturisit Alina.

După dueluri, Delia, Horia Brenciu, Ștefan Bănică jr și Carla’s Dreams au ales fiecare doar doi dintre cei patru concurenți care au trecut de Bootcamp, astfel că doar jumătate dintre aceștia vor trece în etapa următoare.

 

Astfel, Anton Banaghan, Salvatore Pierluca, Jeremy Ragsdale, Katerina Biehu, Teodora Sava, Alina Mocanu, Flashback și Ad Libitum vor continua pregătirile pentru gala de pe 15 decembrie, de la ora 20.00, pe Antena 1.

Lor li se adaugă și un concurent surpriză pe care telespectatorii l-au votat pe parcursul edițiilor. ”Finalistul publicului” va fi aflat abia în etapa galelor, iar dacă acesta este unul dintre cei opt finaliști, se califică în etapa galelor următorul clasat.

 

Spectacolul ”X Factor” continuă cu cea de-a doua gală live duminică, 17 decembrie, de la ora 20.00, pe Antena 1, când telespectatorii vor avea ocazia să își aleagă preferații și să îi voteze pentru a-i ajuta să se califice în MAREA FINALĂ de pe 22 decembrie, de la ora 20.00.

 

Foto Credit: ANTENA 1

 

Lasa un comentariu aici!

Click to comment

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Emisiuni

Vestea care i-a lăsat pe jurații iUmor fără cuvinte: ”Mihai Bendeac va fi tătic!”

Published

on

Foto Credit: ANTENA 1
 

Revederea juraților în noul sezon iUmor, care va avea premiera mâine, de la 20.00, la Antena 1, a venit cu o veste care i-a lăsat pe mulți fără cuvinte.

În timp ce se puneau la punct cu noutățile din viața fiecăruia, Mihai Bendeac și-a anunțat colegii că, de curând, a aflat că va avea un copil. Vestea i-a uimit pe unii, în timp ce alții au mărturisit că le vine greu să creadă. ”Mihai Bendeac va fi tătic! Și nici el nu realizează foarte tare asta. Din cum a prezentat situația, m-am speriat puțin, mi s-a părut că a spus-o printre altele. El e foarte speriat, a încercat să facă din acest eveniment mare-mare din viața lui ceva foarte mic…”, a remarcat Delia, în timp ce Cheloo, Dan Badea și Șerban Copoț au mărturisit că au ceva îndoieli.

”Ce vreți, să fac eforturi să vă conving? Felicitați-mă și gata! Nu are nicio relevanță pentru mine dacă voi mă credeți sau nu”, a spus Mihai Bendeac încercând să încheie situația. Din păcate, colegii săi nu au vrut și ei să închidă subiectul atât de repede, după cum se va putea vedea sâmbătă, de la ora 20.00, la Antena 1, în prima ediție a celui de-al șaselea sezon iUmor.

Delia, Cheloo și Mihai Bendeac continuă în cel de-al șaselea sezon iUmor, care va fi difuzat în fiecare sâmbătă, începând cu 23 februarie, de la ora 20.00, la Antena 1, căutarea celor mai amuzante numere de stand up, magie, mimă sau improvizație. Concurenții care primesc minimum două ”Thumbs up” vor putea fi apoi votaţi de către telespectatori cu ajutorul aplicaţiei gratuite iUmor, creată special de Antena 1, votul începând în timpul ediţiei respective şi terminându-se a doua zi la ora 16:00. Astfel, câştigătorul fiecărei ediții se va califica direct în finală!

Obișnuit cu scena iUmor din ipostaza de invitat special, Dan Badea se alătură în cel de-al șaselea sezon al emisiunii, care va fi difuzat în fiecare sâmbătă, începând de sâmbăta aceasta, 23 februarie, de la ora 20.00, la Antena 1, în calitate de co-prezentator, alături de Șerban Copoț.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Emisiuni

Andreea Marin, pe scena iUmor: ”E o ipostază în care nici eu nu m-am văzut”

Published

on

Foto Credit: ANTENA 1
 

Delia, Mihai Bendeac și Cheloo au parte de o surpriză de proporții în cel de-al șaselea sezon iUmor, care va avea premiera sâmbătă, 23 februarie, de la ora 20.00, la Antena 1, când mai multe vedete vor urca pe scenă și îi vor ironiza fără rețineri.

Andreea Marin, Gabriel Cotabiță, Carmen Tănase, chef Florin Dumitrescu, Roxana Vancea, mama Deliei și mama lui Mihai Bendeac sunt doar câțiva dintre invitații speciali care vor urca pe scena iUmor și nu vor avea nicio reținere în a face glume pe seama celor trei jurați.

Cu o experiență de peste 25 de ani de televiziune, Andreea Marin mărturisește însă că a avut, la rândul său, emoții. ”E o ipostază în care nici eu nu m-am văzut până acum, dar alții?! Avem nevoie uneori  să ieşim din pielea noastră şi să intrăm în altă piele… Îmi place să râd cu poftă, să mă simt bine alături de oameni dispuși să ia viaţa peste picior. Să ne distrăm, pentru că viaţa e scurtă şi vrem să ne și simţim bine​. Mereu am emoții când intru pe scenă și poate pare curios, pentru că pentru mine sunt mai bine de 25 de ani de experiență, dar eu cred că atunci când nu mai ai emoție în meseria asta, nu o mai faci bine, nu mai reușești să transmiți și să ajungi la inimile oamenilor”, a declarat Andreea Marin.

Cum au reacționat Delia, Mihai Bendeac și Cheloo la vederea acestora și, mai ales, cum au primit remarcile pe alocuri usturătoare, telespectatorii pot afla în cel de-al șaselea sezon iUmor, care va fi difuzat în fiecare sâmbătă, începând cu 23 februarie, de la ora 20.00, la Antena 1!

Delia, Cheloo și Mihai Bendeac continuă în cel de-al șaselea sezon iUmor, care va fi difuzat în fiecare sâmbătă, începând cu 23 februarie, de la ora 20.00, la Antena 1, căutarea celor mai amuzante numere de stand up, magie, mimă sau improvizație. Concurenții care primesc minimum două ”Thumbs up” vor putea fi apoi votaţi de către telespectatori cu ajutorul aplicaţiei gratuite iUmor, creată special de Antena 1, votul începând în timpul ediţiei respective şi terminându-se a doua zi la ora 16:00. Astfel, câştigătorul fiecărei ediții se va califica direct în finală!

Obișnuit cu scena iUmor din ipostaza de invitat special, Dan Badea se alătură în cel de-al șaselea sezon al emisiunii, care va fi difuzat în fiecare sâmbătă, începând de sâmbăta aceasta, 23 februarie, de la ora 20.00, la Antena 1, în calitate de co-prezentator, alături de Șerban Copoț.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Emisiuni

Emisiunea “Prietenii de la 11” iese din grila Antena 1. Ce spune Florin Ristei?

Published

on

Foto Credit: ANTENA 1
 

Florin Ristei (31 de ani) a confirmat, printr-un mesaj pe Facebook, scoaterea din grilă a emisiunii „Prietenii de la 11“, pe care o prezintă la Antena 1 alături de Diana Munteanu (40 de ani), informeaza Ziarul Adevarul

Într-un mesaj pe pagina personală de Facebook, prezentatorul a confirmat informaţia şi a explicat care sunt motivele.    „Răspund aici, pentru cine e interesat, ca să evităm tot felul de telefoane şi întrebări penibile. Din 1 martie, emisiunea «Prietenii de la 11» iese din grila de programe Antena 1. După doi ani de emisiune, am ales să schimb ceva, de aici şi plecarea mea.

A fost o experienţă foarte mişto, cu o echipă de producţie profi, cu o Diana Munteanu aşa cum nu o ştiam şi cu care, zic eu, că am facut echipă foarte bună, şi un context în care m-am simţit bine, am vorbit ce am vrut şi de care sunt mândru“, a scris Ristei.  În plus, cântăreţul mărturiseşte că a decis să ia o pauză de la televiziune pentru a dedica mai mult timp carierei sale muzicale.

„Pe Diana o puteţi urmări, curând, în alte formate ale Antena1, eu, în schimb, iau o pauză de TV şi mă concentrez pe ce am de făcut cu FreeStay în perioada asta. Hai că ne mai vedem două săptămâni la ora 11, apoi ne vedem cu drag la concerte, sau online, oricând“, a fost mesajul cântăreţului.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading
Advertisement
Advertisement Https://Www.Autodoc24.RO

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Advertisement
Advertisement
Advertisement

Trending