Analize Audiente TV
America Express, din nou lider de piață. Andreea Bălan și Andreea Antonescu îndură ploaia torențială într-o camionetă
Vedetele fac totul pentru a doua imunitate
Prima imunitate din Guatemala a fost câștigată de Bie și Mikey în ediția de ieri seară America Express, care a fost lider de piață pe segmentele de public comercial și urban. În această seară, urmează întrecerea pentru a doua imunitate, care reia ritmul nebun al cursei ajunse la un alt nivel: pe lângă misiunile complicate, concurenții au de înfruntat ploile torențiale din Guatemala.
Competiția care i-a purtat pe concurenți prin cele mai surprinzătoare probe, într-una dintre cele mai grele zile ale aventurii America Express, a fost urmărită ieri seară la Antena 1, în minutul de aur 20:46, de peste 1,3 milioane de telespectatori.
Cel mai dur reality show din România a fost pe locul întâi în preferințele publicului comercial cu vârsta cuprinsă între 21 și 54 de ani, obținând, în intervalul difuzării emisiunii (20:26-23:58), o audiență medie de 7.2 puncte de rating și o cotă de piață de 24.1%, în timp ce următorul clasat, Pro Tv, înregistra 5.8 puncte de rating și o cotă de piață de 19.6%. Și la orașe, emisiunea a fost prima opțiune a telespectatorilor, cu 6.3 puncte de rating și 16.8% cotă de piață, Pro Tv situându-se pe locul secund, cu 6.2 puncte de rating și 16.5% cotă de piață.
După o cursă cu numeroase misiuni, care i-a provocat pe concurenți să facă autostopul cu… găini sau curcani în brațe ori să-și înfrunte teama de cai, prima imunitate din Guatemala a ajuns la Bie și Mikey. Victoria fetelor a fost urmată de un joc pentru amuletă cu totul aparte: frații Gavril, Puya și Melinda, Ovidiu Buta și Joaquin Bonilla au concurat într-un talent show cu numere de improvizație care a adus în competiție momente de relaxare și veselie. Întregul concurs a fost inspirat de cultura afro-latină Garifuna. Câștigătorii amuletei au fost Ovidiu Buta și Joaquin Bonilla.
În seara aceasta, la Antena 1, de la ora 20:30, America Express continuă cu întrecerea pentru a doua imunitate. Iar ritmul trepidant al cursei va fi reluat, echipele fiind gata să dea totul pentru victorie.
Autostopul le va aduce în această ediție cele mai neașteptate experiențe, dar concurenții sunt pregătiți de sacrificii cu gândul la primul loc obținut la întâlnirea cu Irina Fodor. Cătălin Bordea și Nelu Cortea călătoresc în portbagajul unei mașini. ”Cum să nu vrem noi în portbagaj?! Omul avea și mâncare acolo și nu puteai să-i strivești mâncarea. Stăteam ghemuiți și abia am putut închide ușa”, a povestit Nelu Cortea.
Andreea Bălan și Andreea Antonescu au avut, de asemenea, parte de experiențe memorabile la autostop.
Vedetele au călătorit într-un microbuz plin ochi, fără culoar despărțitor între scaune, dar și într-o camionetă în care au suportat frigul și ploaia torențială. ”Ploaia era tot ce ne lipsea… Pe lângă ploaie, în acea viteză a <decapotabilei> noastre, era un frig de leșinai”, a povestit Andreea Antonescu. Nimic nu-i sperie, însă, pe concurenți în cursa spre Guatemala City, pentru mult râvnitul premiu: a doua imunitate, care va aduce echipei câștigătoare confortul cazării la hotel, dar și garanția trecerii în următoarea etapă. Totodată, riscul poziționării pe ultimele două locuri este uriaș: amenințarea cursei pentru ultima șansă și perspectiva eliminării din competiție fac ca presiunea resimțită de vedete să fie din ce în ce mai mare.
Ce misiuni le-a pregătit de data aceasta Irina Fodor și cine va obține victoria în această nouă întrecere telespectatorii vor afla în ediția America Express difuzată de Antena 1 în această seară, de la 20:30.
Sursa: Kantar Media
Copyright: ARMADATA S.R.L.
Date prelucrate de către departamentul Research Antena Group
Analiza este făcută pe target-urile 21-54 Urban, Urban și Național
Perioada 13 februarie 2023
-
ENTERTAINMENT3 săptămâni ago
Bianca Petcu lansează videoclipul “Zero Șapte”
-
ENTERTAINMENT2 săptămâni ago
Videoclip Nou: Ralflo X Aura B X Tecsan – Pas cu Pas
-
AUDIENȚE TVo săptămână ago
Faimoșii continuă seria victoriilor, iar problemele încep să apară pentru Războinici, la Survivor All Starss. Show-ul, lider de audiență
-
Emisiuni3 zile ago
Carmen Târnoveanu: interviu în exclusivitate pentru Radar de Media
-
Program TV2 săptămâni ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 08 – 14 aprilie 2024
-
Animaţie2 săptămâni ago
Echipează-te și pregătește-te pentru a te alătura echipei Looney Tunes pentru râsete pe cinste în ACME!
-
Emisiuni2 săptămâni ago
PRO TV anunță începerea filmărilor pentru sezonul 11 Visuri la cheie, într-o nouă formulă: ”una dintre cele mai bune echipe pe care le-am avut până acum”
-
Platforma Online TV2 săptămâni ago
„Dorința”, cel mai nou film animat de comedie de la Disney este disponibil de astăzi pe Disney+
-
Emisiuni2 săptămâni ago
Chef Sautner i-a dat cuțitul de aur lui Mario Mădălin Dumitru. Diseară, Giulia și Vlad Huidu vin să gătească pentru jurații Chefi la cuțite
-
Emisiuni3 zile ago
Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu revin la PRO TV!
-
Digital2 săptămâni ago
PUBLICĂM ADVERTORIALE SEO – adaptate bugetului tău
-
Cultura2 săptămâni ago
Cele opt vieți ale unui trickster de-o vârstă cu veacul, o poveste despre dragoste, pierdere și supraviețuire într-un secol de istorie coreeană
-
Program TV2 săptămâni ago
Programul Kanal D pentru săptămâna 08 – 14 aprilie 2024
-
Analize Audiente TV2 săptămâni ago
AUDIENȚE în Prime-Time în luna martie. Antena 1 este depăşită de Kanal D la nivel național. KANAL D performanțe remarcabile cu un plus de 100.000 de telespectatori !
-
Reality Show4 zile ago
Filmările Survivor All Stars s-au încheiat, iar concurenții sunt în țară! Finala va fi LIVE!
-
Grila de programe2 săptămâni ago
Ce să urmărești la televiziunile Warner Bros. Discovery în aprilie