AUDIENȚE TV
America Express își menține supremația în topul audiențelor
Joc de amuletă unic în istoria reality show-ului: întrecere epuizantă în Mijlocul Lumii.

Ieri seară, la America Express, Aris și Alexia Eram au câștigat imunitatea mare a celei de-a patra etape, iar alte trei echipe s-au bucurat, în cursa următoare, de calificarea la amuletă: Giulia și Vlad Huidu, Iuliana Pepene și Sonia Simionov, dar și Romică și Cătălin Țociu.
Ei sunt concurenții care se vor înfrunta în această seară într-un joc de amuletă unic în istoria reality show-ului. Urmează o întrecere epuizantă, desfășurată într-un loc simbolic pentru competiția de pe Drumul Soarelui: este vorba despre Templul Soarelui din Mijlocul Lumii.
Difuzată de Antena 1 în intervalul 20:30 – 00:07, ediția de aseară America Express a fost lider de audiență pe toate segmentele de public. Astfel, reality show-ul a obținut, pe tronsonul publicului urban cu vârste cuprinse între 21 și 54 de ani, o audiență medie de 7.1 puncte de rating și o cotă de piață de 25.7%, în timp ce următorul clasat, Pro Tv, înregistra 5.5 puncte de rating și o cotă de piață de 20.1%.

Pe același segment comercial, pe intersecția cu serialul Clanul, Antena 1 a înregistrat 7.9 puncte de rating și 25 cotă de piață, iar Pro TV a obținut 6.9 puncte de rating și 21.8% cotă de piață.Și la orașe, emisiunea a fost prima opțiune a telespectatorilor, cu 6.4 puncte de rating și 19.1% cotă de piață, Pro Tv situându-se pe locul secund, cu 5.4 puncte de rating și 15.9% cotă de piață. La nivel national, America Express a fost lider de audiență cu 6.1 puncte de rating și o cotă de piață de 18.3%, în timp ce postul de pe locul doi, Pro TV, obținea 5.9 puncte de ratingși 17.6% cotă de piață. În minutul de aur 20:50, emisiunea a fost urmărită de peste 1,4 milioane de telespectatori.
Ediția de ieri seară America Express a adus victoria echipei Aris și Alexia Eram în lupta pentru imunitatea mare a etapei. Tot ieri, s-au bucurat de calificarea la amuletă Giulia și Vlad Huidu, Iuliana Pepene și Sonia Simionov, dar și Romică și Cătălin Țociu, după o cursă încheiată chiar în fața monumentului care marchează Mijlocul Lumii din Ecuador. Acestea sunt echipele care se vor înfrunta diseară într-un joc de amuletă ce le va testa rezistența fizică.

Întrecerea se va desfășura tot pe latitudinea zero, într-un loc magnific, încărcat de energia zeităților solare la care s-au închinat de secole indigenii din Ecuador: Templul Soarelui din Mijlocul Lumii. Spațiul este creat de un apreciat artist ecuadorian, Ortega Maila, cunoscut pentru sculpturile sale, dar și pentru faptul că pictează direct cu mâinile.
În calmul și liniștea care domnesc printre operele de artă se va da o luptă crâncenă, care-i va împinge pe concurenți să-și depășească limitele, întrucât jocul va cere efort fizic intens la peste 3000 de metri altitudine. ”Eu nu prea fac sport și am o mare teamă că n-o să duc până la capăt proba. Îmi voi folosi și ultima picătură de forță ca să nu mă las, pentru că trebuie să alergăm foarte mult în acest joc”, a declarat Iuliana Pepene. ”Când am văzut ce înseamnă acest joc, am zis: «e grav»”, a comentat Romică Țociu.
Tot în ediția din această seară începe cursa pentru cea de-a doua imunitate a etapei, cu o serie de probe pentru care concurenții se vor transforma în cowboy la o hacienda ecuadoriană. Aruncatul cu lasoul se va dovedi una dintre cele mai dificile probe, dar și restul misiunilor le va îngreuna drumul spre linia de sosire, unde recompensa imunității este singura care le poate garanta trecerea în următoarea etapă.
Cine va obține amuleta, dar și ce echipă se va bucura de cazarea la hotel sub scutul suprem al imunității telespectatorii vor afla în ediția America Express difuzată de Antena 1 și pe AntenaPLAY în această seară, de la 20:30.
Sursa: Kantar Media
Copyright: ARMADATA S.R.L.
Date prelucrate de către departamentul Research Antena Group
Analiza este făcută pe target-urile 21-54 Urban, Urban și Național
Perioada 13 noiembrie 2023
- Luca Udateanu lanseaza piesa “Amicii Mei 2” cu un super eveniment
- Motive pentru care ar trebui să vizitezi Londra măcar o dată în viață
- Se încheie sezonul 4 Imperiul Leilor! Ultima șansă pentru antreprenori să obțină finanțarea visată
- Denis Matros, tanarul influencer care a descoperit succesul urias in online
- Finalul sezonului trei din CLANUL a fost în topul preferințelor telespectatorilor!
- Program TV2 săptămâni ago
Programul ANTENA 1 pentru perioada 24 – 30 noiembrie 2023
- Program TV3 săptămâni ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 20 – 26 noiembrie 2023
- Program TV2 săptămâni ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 27 Noiembrie – 03 Decembrie 2023
- AUDIENȚE TV3 zile ago
America Express, lider de audiență. Romică și Cătălin Țociu, salvați aseară de soarele verde de la eliminare
- Program TV3 săptămâni ago
Programul Kanal D pentru săptămâna 20 – 26 Noiembrie 2023
- Program TV6 zile ago
Programul ANTENA 1 pentru perioada 1 – 7 Decembrie 2023
- ENTERTAINMENT2 săptămâni ago
Fiul unui cunoscut om de afaceri la un pas de tragedie! Salvat de un medic roman, dupa ce fusese diagnosticat gresit in Turcia!
- Emisiuni2 săptămâni ago
Andrew Tate primul interviu televizat după ce a ieșit din închisoare la “40 de întrebări cu Denise Rifai”
- Program TV2 săptămâni ago
Programul HAPPY CHANNEL pentru săptămâna 24 – 30 noiembrie 2023
- Special TV3 săptămâni ago
România este oriunde inima se simte acasă! De 1 decembrie, trăiești România la PRO TV!
- ENTERTAINMENT2 săptămâni ago
Selim the Kid lanseaza videoclipul piesei „Vin cu tata”
- Seriale3 săptămâni ago
Comedia romantică Lasă-mă, îmi place! Camera 609 de la Antena 1 a fost reînnoită pentru sezonul doi
- Program TV2 săptămâni ago
Programul Kanal D pentru săptămâna 27 Noiembrie – 03 Decembrie 2023
- Analize Audiente TV3 zile ago
PRO TV a fost lider incontestabil de audiență!
- Program TV3 săptămâni ago
Programul PRIMA TV pentru săptămâna 20 – 26 noiembrie 2023
- Concerteo săptămână ago
Maria Clara va asteapta la Concert Magic Christmas