miercuri, februarie 21, 2024
More
    AcasăAUDIENȚE TVAmerica Express, lider de audiență. Romică și Cătălin Țociu, salvați aseară de...

    America Express, lider de audiență. Romică și Cătălin Țociu, salvați aseară de soarele verde de la eliminare

    Cursă pentru ultima șansă încărcată de adrenalină, aseară, într-o ediție America Express care s-a impus ca lider de audiență pe segmentul de public comercial. Sosiți pe ultimul loc la Irina Fodor, Romică și Cătălin Țociu au fost salvați de Zeul Soare, care, de data aceasta, a avut culoarea verde.

    Difuzată de Antena 1 în intervalul 20:29 – 23:42, ediția de aseară America Express a fost lider de audiență pe segmentul de public comercial. Astfel, reality show-ul a obținut, pe tronsonul publicului urban cu vârste cuprinse între 21 și 54 de ani, o audiență medie de 5.7 puncte de rating și o cotă de piață de 20.9%, surclasând postul concurent Pro Tv pe intervalul orar al emisiunii Vocea României, care a înregistrat 5 puncte de rating și o cotă de piață de 18.4%. În minutul de aur 21:44, emisiunea America Express a fost urmărită de aproape 1,1 milion de telespectatori.

              Ieri seară, cele șase echipe rămase în competiția de pe Drumul Soarelui s-au adunat la careu pentru a afla perechile care urmau să se întreacă în cursa pentru ultima șansă. Laura Giurcanu și Sânziana Negru, dar și Ada și Tony Galeș au beneficiat de imunitatea câștigată – în schimb, Romică și Cătălin Țociu, dar și Iulia Albu și Mike s-au pregătit pentru cursă, situându-se pe ultimele două locuri la întrecerea precedentă. Lor li s-au alăturat Giulia și Vlad Huidu, echipa votată de ceilalți să plece pentru prima oară în mult temuta cursă care încheie etapa.

              Competiția a fost una plină de adrenalină, perechile având parte și de întâlniri speciale pe traseu – așa cum a fost cea din pădurile de mangrove ale Insulei Santay, cu crocodilii înfometați, pe care concurenții au trebuit să-i hrănească pentru una dintre misiuni. La final, echipa care a ajuns pe ultimul loc a fost cea alcătuită din Romică și Cătălin Țociu – dar aseară, Zeul Soare a fost îndurător și a răsărit din cufăr în culoarea verde. Este culoarea care i-a salvat de la eliminare pe Romică și Cătălin, aducând astfel un final fericit pentru cea de-a șasea etapă a reality show-ului. ”Eu am văzut roșu în fața ochilor”, a spus cu umor Romică. ”Nu mi-a venit să cred. Jumătate de suflet voia să rămână, jumătate voia să meargă acasă. Dar nu eram nici epuizat, nu terminasem nici toate bateriile. Iar dacă soarele a vrut să fie verde, am zis: «Păziți-vă, că venim din urmă!»”.

    Duminica aceasta, de la ora 21:00, aventura America Express continuă spectaculos, cu ultima etapă din Ecuador, înainte de trecerea în Argentina.

    Sursa: Kantar Media                  

    Copyright: ARMADATA S.R.L.               

    Date prelucrate de către departamentul Research Antena Group                   

    Analiza este făcută pe target-urile 21-54 Urban și Național

    Perioada 1 decembrie 2023

    Dorin Huntai- Redactor-Șef

    Editor-in-Chief, Founder, Owner | dorin.huntai@radardemedia.ro

    Dorin Huntai- Redactor-Șef
    Dorin Huntai- Redactor-Șefhttps://www.radardemedia.ro
    Editor-in-Chief, Founder, Owner | dorin.huntai@radardemedia.ro
    ARTICOLE SIMILARE

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

    - Advertisment -spot_img

    Articole recente