Connect with us

Premieră TV

Serialul “Zei americani” (American Gods), dublu nominalizat la premiile Emmy 2017, din 20 aprilie, în premieră la AXN

Published

on

Foto credit: Sony Pictures Television
 

Serialul  „Zei americani” (American Gods), bazat pe bestseller-ul internațional tradus în peste 30 de limbi, cu același nume, scris de Neil Gaiman în 2001, va debuta pe 20 aprilie, în fiecare vineri, de la ora 22.50, la AXN.

Producția „Zei americani”, în care realitatea se îmbină magistral cu fantezia, spune povestea unui  nou tip de război – cel între Vechii și Noii Zei. Zeii Vechi, tradiționali, cu rădăcini mitologice din diferite culturi ale lumii, se tem, întrucât adepții lor fie pier, fie îi consideră irelevanți, fiind ușor seduși de banii, de tehnologia și celebritatea oferită de Zeii Noi.

Când Shadow Moon (Ricky Whittle) este eliberat din închisoare, îl întâlnește pe misteriosul Mr. Wednesday  (Ian McShane) și mai multe evenimente neprevăzute încep să se întâmple. Dar ceea ce nu știa Moon este că tocmai această întâlnire îi va schimba complet traiectoria vieții. Aflat în derivă după moartea recentă și tragică a soției sale, Shadow acceptă propunerea lui Mr. Wednesday de a-i deveni bodyguard și astfel se trezește în mijlocul unei lumi pe care se chinuie să o înțeleagă. Este o lume ascunsă, unde magia este reală, unde Vechii Zei se tem și își pierd din ce în ce mai mulți adepți în fața Noilor Zei, precum Tehnologia sau Media.

Mr. Wednesday, o zeitate puternică din vechea gardă, încearcă să clădească o coaliție a Vechilor Zei, pentru a le asigura existența în noua America și de a le redobândi o parte din influența pe care au pierdut-o. Pe măsură ce Shadow traversează țara, acompaniindu-l pe Mr. Wednesday, luptă din răsputeri să accepte noua realitate și mai ales rolul lui în ea.

Cum se va obișnui Moon cu noul său rol în lumea zeilor, cum încearcă aceștia să-și păstreze, dar și să-și atragă noi adepți, telespectatorii vor afla începând din 20 aprilie, în fiecare vineri, de la ora 22.50, la AXN.

Ricky Whittle (“The 100”), Ian McShane (“John Wick: Capitolul 2”, “Urzeala tronurilor”), Emily Browning (“Lemony Snicket – O serie de evenimente nefericite”), Pablo Schreiber (“Orange is the new black”), Peter Stormare (“Fargo”) și Gillian Anderson (“Dosarele X”, “Hannibal”) dau viață personajelor în seria creată de Bryan Fuller (“Hannibal”) și Michael Green (“Heroes”), cu Neil Gaiman în rol de consultant. Producția a fost dublu nominalizată la Premiile Emmy 2017, la categoriile – Outstanding Main Title Design și Outstanding Special Visual Effects.

 

DESPRE SONY PICTURES TELEVISION

Sony Pictures Television (http://www.sonypicturestelevision.com), companie a Sony Pictures Entertainment, este unul dintre furnizorii principali ai industriei micului ecran, producând şi distribuind programe pentru fiecare gen, peste tot în lume şi pentru o multitudine de platforme. Pe lângă faptul că are una dintre cele mai mari librării de filme apreciate cu premii, emisiuni si formate de televiziune, SPT se mândreşte şi cu o listă de programe actuale, printre care se numără drame populare şi emisiuni tip joc, seriale de referinţă, seriale animate originale şi comedii, filme artistice şi drame ce au primit votul criticilor. SPT are 19 companii de producţie, deţinute în totalitate sau în parteneriat, în 13 ţări în afara Statelor Unite, menţinând birouri în 31 de ţări. Portofoliul global SPT conţine 150 de posturi în 178 de ţări, ajungând astfel, cumulat, la mai mult de 1,3 miliarde de abonaţi din întreaga lume. Pe lângă acestea, SPT creează conţinut original şi gestionează activitatea site-ului de video premium Crackle.

În plus, SPT este proprietar al companiei de producţie Embassy Row şi detine parţial canalul de televiziune prin cablu Game show Network (GSN). Agenţia de vânzări media SPT este una dintre principalele companii naţionale de vânzări media, făcând inventarul comercial al serialelor SPT, precum şi al platformelor digitale SPE din Statele Unite, printre care the Rural Media Group şi DrOz.com.

Lasa un comentariu aici!

Click to comment

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Premieră TV

Victor Slav si Cristina Mihaela Dorobantu sunt prezentatorii show-ului „Imi place dansul”, ce va fi difuzat in aceasta toamna la Kanal D

Published

on

 

„Abia asteptam sa oferim premiul de 100.000 de lei! Cel mai bun sa castige!”

 Pregatirile pentru show-ul toamnei, „Imi place dansul” au inceput, echipa Juriului emisiunii este completa, iar prezentatorii show-ului abia asteapta sa ii cunoasca pe concurenti si sa revina in luminile reflectoarelor.  Victor Slav si Cristina Mihaela Dorobantu vor fi gazdele acestui show revolutionar, care isi va cuceri telespectatorii prin frumusetea evolutiilor, adrenalina, si cele mai tari hituri ale momentului.

 

Cu o experienta indelungata in televiziune, apreciat de categorii largi de telespectatori, carismatic, Victor Slav e nerabdator sa faca parte din acest show, iar bucuria este cu atat mai mare cu cat specificul emisiunii pe care o va prezenta este una cu si despre dans si oameni care isi doresc sa uimeasca prin performanta lor.

 

Ma face fericit ca oferim bucurie, atat telespectactorilor, cat si concurentilor. Va fi un show total, cu multa emotie, cu o varietate de coregrafii si concurenti pregatiti sa faca fata unor provocari uriase, in fata unui juriu exigent. Abia asteptam sa oferim premiul de 100.000 de lei! Cel mai bun sa castige!”, a spus Victor Slav.

 

Remarcabila in show-ul fenomen „Bravo, ai stil”,  precum si aparitie constanta in „Teo Show”, alaturi de Teo Trandafir si Bursucu, in calitate de prezentator al rubricii „Secrete intre fete”, Cristina Mihaela Dorobantu este o tanara vedeta care a dovedit ca frumusetea merge mana in mana cu inteligenta, spontaneitatea si dorinta de a face performanta.

 

Sunt nerabdatoare sa inceapa competitia <Imi place dansul>. E un vis implinit sa fac parte din acest show grandios.  Voi fi in permanenta alaturi de concurenti, stiu ce inseamna emotiile uriase, sa fii concurent si sa ai atata presiune pe umeri. Nu va fi o lupta usoara pentru ei, dar va fi probabil cea mai frumoasa experienta a vietii lor. Ii invit pe telespctatori sa sa fie alaturi de concurenti in calatoria lor spre a-si implini visul”, a declarat Cristina Mihaela Dorobantu.

 

Telespectatorii vor avea parte in toamna aceasta de o incredibila competitie de dans. Concurenti ambitiosi si talentati vor face deliciul publicului prin evolutiile lor, juratii, Beatrice Rancea, Emil Rengle, Cocuta si CRBL, vor fi cu ochii pe fiecare miscare a lor. Coregrafiile complexe, creativitatea, momentele neprevazute , emotiile uriase nu vor lipsi din acest show extraordinar.

Toti cei care vor sa participe la competitia televizata si sa intre in posesia marelui premiu de 100.000 de lei sunt invitati sa se inscrie accesand pagina casting@kanald.ro. Ii asteapta lumina reflectoarelor si emotia unei competitii care va uimi o tara intreaga.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Premieră TV

Prezentatoarea Observator 12, Andreea Ţopan, despre cum îşi întâmpinã musafirii: „La noi, în Ardeal, e o tradiţie!”

Published

on

 

Vara aceasta, românii dau testul ospitalitãţii, în cadrul celui mai proaspãt show de la Antena 1. Începând din 5 august, în fiecare zi, de luni pânã vineri, de la ora 17:00, Antena 1 cautã Gazda Perfectã. Prezentatoarea Observator 12, Andreea Ţopan vorbeşte despre ce înseamnã pentru ea sã fii ospitalier: „Pentru mine, o gazdă perfectă are casa impecabilă, masa aranjată la sosirea invitaţilor şi mâncarea caldă, dar are şi muzica pregătită pentru gusturile tuturor invitaţilor. Totuşi, cred că dacă nu existã toate acestea, dar totuşi eşti primit cu sufletul deschis, vizita tot foarte bună este!”, marturiseşte ea.
Andreea a povestit cu aceastã ocazie şi despre regretul de a nu mai avea suficient timp pentru a-şi invita prietenii la masã. „Din pãcate, toatã lumea e ocupată, au un program încărcat, asa că, pentru a salva cât mai mult din timpul petrecut împreună, preferăm sã ieşim în oraş. Aşa nu mai avem de eliberat holul, cuierul, de făcut cumpărături, de gătit, de fãcut curăţenie şi de spălat vase!”. Ba mai mult, vedeta Antena 1 a dezvãluit şi modul în care îşi întâmpinã musafirii, atunci când merge în Ardeal, în locul în care şi-a petrecut copilãria: „La noi, în Ardeal, e o tradiţie, la sate. O ştiu de când eram copil şi îmi făceam vacanţele la bunici. Orice musafir era întâmpinat cu un deț de palincă!”, a mai completat Andreea Ţopan.
Gazda Perfectã, show-ul care va avea premiera pe 5 august, de la ora 17:00, la Antena 1, are la bază formatul internaţional Come dine with me, format ce a cucerit publicul din peste 40 de ţări, printre care SUA, Italia, Spania, Anglia sau Franţa. 5 concurenţi, 5 zile, 5 case diferite. Acestea sunt ingredientele unui show ce promite să găsească Gazda Perfectă.
Un grup de 5 oameni care nu ştiu nimic unul despre celălalt vor încerca să demonstreze că ospitalitatea şi abilităţile culinare îi recomandă pentru a fi o gazdă desăvârşită. În fiecare zi, de luni pânã vineri, de la ora 17:00, timp de o săptămână, cei 5 vor concepe meniuri sofisticate şi vor încerca să creeze o atmosferă cât mai primitoare în casele lor pentru a-i convinge pe ceilalţi de calităţile personale. La finalul fiecărei cine, concurenţii vor oferi puncte celui care le-a fost gazdă, însoţite bineînţeles de laude sau critici, iar la sfârşitul ediţiei, câştigătorul, cel care acumulează cel mai mare punctaj, va primi titlul de Gazda Perfectă şi un premiu de 10.000 Ron.
Gazda Perfectă conturează portretul românului bucuros de musafiri, omul de rând care se pregăteşte în fel şi chip atunci când ştie că trebuie să îşi impresioneze invitaţii. Acţiunea show-ului se va construi în jurul cinelor care aduc la un loc personalităţi diferite, oameni cu preferinţe şi obiceiuri diferite, lucru care va face de altfel şi deliciul telespectatorilor. Înscrierile continuã pe casting.a1.ro

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Premieră TV

Emil Rengle va juriza performantele concurentilor de la „Imi place dansul”, in toamna, la Kanal D

Published

on

 

„Caut oameni talentati, dansatori cu vise, personalitate si curaj”.

 Voce puternica a generatiei sale, extrem de talentat, extravagant si performer carismatic in toate aparitiile sale, acestea sunt doar cateva dintre atributele lui Emil Rengle, dansatorul si coregraful care va face parte din Juriul show-ului „Imi place dansul”, ce va fi difuzat in aceasta toamna la Kanal D.

Emil Rengle se alatura astfel lui Beatrice Rancea si Cocutei (Andra Eugenia Gheorghe), recent anuntate ca facand parte din Juriul acestui show dedicat tuturor celor indragostiti de dans, de adrenalina competitiei si de frumusetea unui show total.

Sa incep colaborarea cu Kanal D este ca si cum as incepe o noua relatie romantica. Eu sunt genul de om care atunci cand se arunca in ceva, o face fara rezerve, asa ca, tot ce pot sa va spun este sa va tineti bine ca aterizez! Colegi noi, producatori, regizori, echipa noua de filmare… abia astept sa ii cunosc pe toti si abia astept sa pornim in aventura <Imi place dansul>. Este exact emisiunea la care am visat dintotdeauna”, spune Emil Rengle despre experienta care il asteapta.

Cu o poveste de viata extraordinara, Emil Rengle a intalnit in cautarile sale artistice oameni care l-au inspirat sa isi cultive permanent talentul si libertatea de exprimare si, astfel, sa influenteze pozitiv o intreaga generatie. Visul american i-a dat energia de care avea nevoie pentru a transforma oportunitatile in realitati extraordinare. In America, a avut ocazia sa o intalneasca pe coregrafa lui Beyonce, Sheryl Murakami, si a avut parte de experiente care ii vor consolida traseul profesional. Indragostit iremediabil de dans, dupa ani in care a facut inconjurul lumii si a realizat coregrafii pentru celebri artisti internationali, precum INNA, Lil Wayne, Ne-Yo, Fifth Harmony si Alexandra Stan, Emil Rengle a devenit cel mai ravnit si influent tanar dansator roman.

Spun asta de fiecare data cand se iveste ocazia: fara dans, nu as fi cine sunt, nu as sti cine sunt si, cu siguranta, nu as fi cine sunt azi”, declara Emil Rengle. Tanarul artist ii indeamna pe toti cei care isi doresc sa isi urmeze visul si sa isi demonstreze talentul sa se inscrie la castingul pentru competitia care se va desfasura in toamna, in cadrul show-ului „Imi place dansul”.

Sunt nerabdator sa descopar dansatori exceptionali, sa ma las inspirat si purtat de povestile lor. Caut oameni talentati, dansatori cu vise, personalitate si curaj. Auditiile sunt inca in desfasurare, asa ca, daca iti doresti sa ai o sansa in care sa  arati lumii cine esti si cat iubesti dansul, acum este momentul tau!”, le transmite Emil Rengle celor care vor sa intre in cea mai frumoasa aventura a vietii lor.

Toti cei care isi doresc sa isi exprime talentul in fata tarii intregi se pot inscrie in castingul pentru competitia televizata accesand pagina casting.kanald.ro . Ii asteapta una dintre cele mai frumoase experiente ale vietii lor, adrenalina competitiei, un show total in care vor avea ocazia sa isi demonstreze pasiunea pentru dans.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading
Advertisement

Facebook

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Advertisement

Trending

%d blogeri au apreciat: