Amintiri din copilărie prin ochii sătenilor din Ferma

            „Stau câteodată și mi-aduc aminte ce vremi și ce oameni mai erau în părțile noastre pe când începusem și eu a mă ridica băiețaș la casa părinților mei”, spunea Ion Creangă la începutul povestirilor lui din perioada copilăriei. Cu aceeași bucurie și nostalgie, au povestit și cei 8 săteni, care au acceptat provocarea noului sezon Ferma, despre acei ani.

Ana Maria Ababei nu uită faptul că fiecare zi îi aducea câte o nouă distracție în zona în care și-a petrecut copilăria: „Îmi amintesc și acum momentele în care alergam desculță prin iarbă, cutreieram pădurile și fredonam melodiile pe care le auzeam la radio, mergeam la furat cireșe, mă trezeau cocoșii în zorii dimineții. Mă suiam în toți copacii din livada bunicilor, stăteam de dimineață până seara cu toții copiii din vecinătate și făceam numai obrăznicii. Bunica ne punea pe toți la masă și mâncam în cea mai mare grabă ca să ne întoarcem la joacă și lista poate continua la nesfârșit. Acolo, timpul parcă avea altă dimensiune și nicio zi nu era la fel.”

Chiar dacă fac parte din echipe diferite, amintirile lui Andrei Stoica sunt tot alături de fratele lui, Bogdan: „Am un milion de amintiri din copilărie, iar pe cele mai frumoase le-am împărtășit cu fratele meu. La vremea respectivă nu dispuneam de tehnologie, așa că ne distram cu toate jocurile care erau la modă în acele vremuri: oina, de-a v-ați ascunselea, castelul. Abia așteptam să vină vara să ne jucăm cu cornete, încă de mici ne puneam mănușile de iarnă și ne luptam prin casă.”

Dacă ne întrebăm cum și-a descoperit Anisia Gafton plăcerea de a vorbi în fața celorlalți, răspunsul vine chiar din cea mai frumoasă amintire a ei: „Atunci când am mers la grădiniță, iar educatoarea ne-a întrebat cine știe „Capra cu 3 iezi”, eu am ridicat mâna și am început să o povestesc lejer, cap coadă, cu tot cu voci. A fost un real succes, toată clasa m-a apaudat, a fost ceva inedit ca un copil de grădiniță să povestească așa frumos.”

Bucuria dimineților la țară și a mirosului specific este și acum proaspăt în mintea Annei Lesko: „Petreceam timp atât la bunicii din partea mamei, care era ucraineancă, dar și la cei din partea tatălui, care era moldovean. Diminețile încep aparte la țară, mirosul de verde pe care-l simțeam pentru că bunica deja hrănea animalele și adăuga iarbă, așa că toate curtea mirosea a mâncare pentru animăluțe. Pe lângă casă, mirosea a căpșuni, a prune, aveam foarte multă viță de vie și când adia vântul, era superb.”

Gabriel Toader nu a uitat nici de prietenii alături de care juca fotbal, dar nici de cum a început pasiunea lui pentru bucătărie: „Eu mi-aș retrăi copilăria, încă zece vieți de acum înainte, cu jocurile, cu școala, cu teama de profesori, dar cu dorința de a le arăta că poți face lucruri. Am jucat fotbal toată copilăria și asta m-a ajutat deoarece eram mai grăsun. Gătitul bunicii era fantastic, îmi plăcea mult să stau pe lângă ea. Sau atunci când mergeam la țară, la furat de cireșe sau de porumb.”

Ceea ce l-au învățat bunicii pe George Burcea par a fi exact activitățile de care va avea nevoie în provocările pregătite în Ferma: „Deși atunci eram copil și aș fi dorit să stau mai mult la joacă, nu la munca din jurul casei sau cea a câmpului, pe parcurs am realizat că tot ceea ce m-au pus bunicii să fac (săpat, cosit, muls / păscut vacile și oile, prășit, datul cu var și vopsea, călcat rufele, cusut sau ajutatul la gătit), a fost în favoarea adultului de astăzi, motiv pentru care le mulțumesc și îi iubesc.”

Pilotul de raliuri, Octavian Ciovică, a realizat că în perioada copilăriei și-a descoperit pasiunea pentru ceea ce astăzi reprezintă stilul lui de viață: „Amintirea care mi-a marcat copilăria cred că a fost momentul în care tatăl meu m-a dus, când eram mic, pe traseul de la Poiana Brașov, de coastă, la curse. Mergeam etapă de etapă și asta m-a determinat și m-a ambiționat să fac acest sport. Pur și simplu mi s-a întipărit acest lucru în minte.”

Viviana Sposub nu uită, nici acum, de vacanțele petrecute în familie: „Când eram mică, mașina familiei era o Dacia Papuc, gri, pe care o botezasem după numele mamei. Așa că de fiecare dată când venea vara, iar eu și sora mea luam vacanță, ne urcam în “Gaby” și plecam la drum. Acum, dând timpul înapoi, îmi dau seama că eram plecați în vacanță vreo 2 săptămâni cel mult. Dar cum în copilărie timpul avea cu totul alt ritm, mi se părea că suntem plecați, de acasă, de câteva luni.”

Nostalgia amintirilor le-a dat energia pentru a începe lupta pentru titlul de Fermierul anului, așa că sătenii sunt pregătiți pentru primele provocări din competiția Ferma: Orășeni versus săteni.

Comentarii

comments

Powered by Facebook Comments