Emisiuni
Ana Baniciu și Raluka au repetat în sufragerie, pentru rolurile Britney Spears și Michael Jackson

Sâmbătă, 10 noiembrie, de la ora 20.00, la “Te cunosc de undeva!”, Ana Baniciu și Raluka îi vor imita pe Britney Spears și Michael Jackson, iar pentru transformarea aceasta cele două prietene au lucrat de zor, acasă.
“Pe parcursul săptămânii, am repetat la mine în sufragerie, în fiecare seară. Ne-am dorit să ne iasă foarte bine mai ales că, pentru acest moment, avem și coregrafie. Vecinii mei nu cred că au avut de suferit, pentru că nu am primit reclamații”, ne-a spus Ana, zâmbind.
Ana și Raluka mărturisesc că toate rolurile pe care le-au primit până acum la “Te cunosc de undeva!” au fost dificile, însă nu s-au plâns niciodată, pentru că le plac mult provocările venite din partea ruletei. Din punctul lor de vedere, cel mai bine le-a ieșit transformarea în Romică Țociu și Cornel Palade, pentru că “publicul a reacționat vizibil, pentru că a fost un moment viu și haios și pentru că am făcut această transformare cu Romică de față care, la rândul său, era ușor emoționat”.
De asemenea, cea mai emoționantă transformare a lor de până acum a fost cea în Barbara Streisand și Celine Dion, de săptămâna trecută. “N-am putut să ne uităm una în ochii celeilalte, pe tot parcursul momentului, pentru că ne venea să plângem. De altfel, la sfârșitul momentului, nu ne-am mai putut abține. Am plâns, așa cum am făcut-o și la repetiții.”, mai spune Ana.
Sâmbăta aceasta, Ana Baniciu și Raluka o vor emoționa vizibil pe jurata Andreea Bălan, cu transformarea lor în Britney Spears și Michael Jackson. Cum va reacționa aceasta, telespectatorii Antenei 1 vor vedea, de la ora 20.00, într-o nouă ediție a show-ului “Te cunosc de undeva!”.
Comentarii
Powered by Facebook Comments
- Program TV2 săptămâni ago
Programul ACASĂ pentru săptămâna 01 – 07 august 2022
- Program TV2 săptămâni ago
Programul KANAL D pentru săptămâna 01 – 07 august 2022
- EVENTSo săptămână ago
Dj Lucian&Geo vor fi alaturi de celebrii Martin Garrix ,Timmy Trumpet si Afrojack, la un festival international
- RECOMANDARI TV2 săptămâni ago
Program TV azi 30 iulie 2022
- Program TV2 săptămâni ago
Program TV pentru Antena 1 în perioada 29 iulie – 04 august 2022
- ENTERTAINMENT2 săptămâni ago
Feli lanseaza “Cand te țin în brațe”