Emisiuni
Andra către o concurentă de la Vocea României Junior: ”Vreau să-ți pup mâna pentru că ești atât de talentată!”

Spectacolul vocilor continuă și săptămâna aceasta la Vocea României Junior. Vineri seara, de la 20:30, alți copii cu voci impresionante vor intra în audițiile pe nevăzute și vor uimi prin naturalețea și lejeritatea cu care le vor prezenta antrenorilor și telespectatorilor variante proprii ale unor piese consacrate.
Andra, Marius Moga și INNA vor asculta multe voci uimitoare și se vor bate din nou în promisiuni pentru a-i convinge pe copiii cu glas perfect să-i urmeze. Impresionată de prestația unei concurente, Andra va face un gest pe care ceilalți antrenori nu-l vor trece neobservat. ”Ai cântat superb! Și nu vreau să-i supăr pe colegii mei, dar vreau să îți pup mâna pentru că ești atât de talentată!”, îi va spune Andra. INNA nu va rămâne nepăsătoare la strategia Andrei și va replica: ”Eu vreau să-ți sărut și cealaltă mână, și sufletul, dar în afara concursului. În concurs, aș vrea să fiu antrenoarea ta și să-ți dau piese la fel de cool ca și aceasta pe care ai cântat-o, și cred că am avea o conexiune foarte bună.”, va spune INNA.
Cum a reacționat Marius Moga la cele auzite, dar și care a fost până la urmă decizia fetei, vedem vineri seara, de la 20:30, la PRO TV.
Comentarii
Powered by Facebook Comments
- Program TVo săptămână ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 8-14 august 2022
- EVENTS2 săptămâni ago
Dj Lucian&Geo vor fi alaturi de celebrii Martin Garrix ,Timmy Trumpet si Afrojack, la un festival international
- Program TVo săptămână ago
Programul ACASĂ pentru săptămâna 8-14 august 2022
- RECOMANDARI TV2 săptămâni ago
Program TV azi 31 iulie 2022
- Grila de programe2 săptămâni ago
Ce producții vor începe în grila de toamnă PRO TV
- Program TVo săptămână ago
Program TV pentru Antena 1 în perioada 05 – 11 august 2022