Cei doi isi doreau de foarte mult timp inca un copil si o familie numeroasa, iar visul le va deveni realitate in vara acestui an. Sarcina decurge normal, iar Andra se simte excelent si este foarte fericita la gandul ca in numai cateva luni isi va strange fetita in brate.

“Sunt foarte fericita! In iulie, fiul meu, David, va primi cel mai frumos cadou: o surioara! Am plans de fericire cand am vazut ecografia si am aflat ca voi avea o fetita. Si, mai ales ca vestea am primit-o de ziua lui Catalin. Nu indrazneam sa sper, dar tot ce imi doresc e sa fie un copil sanatos.”, a declarat Andra. 

Micuta va purta cu siguranta unul dintre numele Maria sau Ioana, dar parintii mai au au cateva variante in gand pentru al doilea nume, cum ar fi Eva, Ana sau Alma, pe care le vor lua in calcul la momentul potrivit. Sentimentul de bucurie nu poate fi comparat cu un altul, iar cei doi asteapta cu nerabdare luna iulie, atunci cand fetita va veni pe lume.

“Ni s-a indeplinit o dorinta uriasa! In iulie anul acesta se va naste fiica mea! Am deja o inima in plus, o dragoste in plus. E un sentiment extraordinar pentru un parinte si asteptam cu sufletul la gura sa ne intregim familia.”, a spus Catalin Maruta.

Comentarii

comments

Pagini: 1 2