Connect with us
Bianca Bujor - Editor Coordonator

Published

on

Numele Elenei este egal cu victoria în duelurile de eliminare! Aseară, mezina competiției a reușit să câștige cu 2-0 lupta contra Andreei Antonescu, obținând astfel întoarcerea în casă și titlul de fermier șef pentru săptămâna următoare. Andreea, aflată la cel de-al doilea duel de eliminare, s-a văzut nevoită să părăsească competiția! 

 

Emisiunea a condus topul audiențelor la nivelul publicului comercial, cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani, unde show-ul a înregistrat 8.0 puncte de rating și 24.3% share față de televiziunea de pe locul secund, care a obţinut 5.9 puncte de rating și 17.8% share.

Deși a fost o luptă pentru eliminare, cele două concurente și-au exprimat admirația una față de cealaltă și au admis că nu își doreau să ajungă în acest punct al competiției, în care să fie adversare. Deși extrem de puternică, Elena a admis: ”Îmi pare rău că fix când mă înțeleg foarte bine cu niște oameni trebuie să îi trimit acasă din cauza strategiilor celorlalți”. Cu capul sus și bucuroasă că cea care a trimis-o acasă a fost chiar aliata ei din casă, Andreea și-a încheiat aventura cu o declarație admirativă: ”O iubesc pe Elena, mi-a câștigat respectul. M-aș bucura ca Elena să fie un exemplu”.

 

A intrat în Ferma cu un singur gând: să-și depășească limitele… și asta a făcut! A muncit în curte, a învățat să se descurce cu animalele din ogradă și a demonstrat și-n lupte că este puternică, deși pare firavă. Așa că, aseară, Andreea a tras o concluzie a acestei perioade: ”De mâine voi fi un alt om datorită experienței pe care am trăit-o aici”.

Înaintea luptei de ieri, Mihaela Rădulescu a revenit în casă pentru o discuție extrem de tăioasă despre gestul lui Gabriel Toader de a o jigni pe Elena. Fiecare concurent și-a spus părerea și a tras câte o concluzie despre ceea ce a făcut colegul lor. Dacă această discuție va reprezenta un nou start pentru Gabi sau va fi doar un nou pas al decăderii lui în ochii colegilor, descoperim în următoarele ediții.

 

”Experiența vieții asumată din prima secundă”, așa a definit Andreea Antonescu perioada petrecută în Ferma! Și așa va fi și pe mai departe pentru cei rămași în competiție! Doar 6 concurenți continuă lupta spre titlu și marele premiu. Cine va merge până la capăt, cine va ceda în fața presiunii concursului ? Nu ratați noi ediții de săptămâna viitoare în Ferma. Orășeni vs Săteni.

 

 

 

Comentarii

comments

Facebook

IN Trending