Connect with us

Seriale

Andreea Ibacka şi Mihai Călin sunt un cuplu în noul serial „Adela” difuzat la Antena 1

Avatar

Published

on

            Andreea Ibacka şi Mihai Călin fac parte din distribuţia celui mai nou serial de ficţiune produs de Ruxandra Ion şi Dream Film Production, „Adela”. Cei doi au roluri de soţ şi soţie, însă căsnicia lor este bazată mai degrabă pe respect, decât pe dragoste.

 

Paul (Mihai Călin) deţine un imperiu media pe care l-a moştenit de la tatăl său şi şi-a dedicat întreaga viaţă afacerii pe care o preţuieşte mai mult decât orice. Cu Mona (Andreea Ibacka), fostă prezentatoare de ştiri, s-a căsătorit atunci când a aflat că aceasta este însărcinată, însă nu a iubit-o cu adevărat niciodată. Atunci când Mona a pierdut copilul într-un accident de care îl consideră vinovat pe Paul, relaţia lor s-a răcit şi mai mult. Faptul că nu mai poate avea alţi copii îi dă un sentiment de nesiguranţă în căsnicie, chiar dacă mariajul lor este bazat pe respect reciproc. Atunci când Andreea, presupusa fiica a lui Paul, despre existenţa căreia acesta află foarte târziu, se mută în casa lor, frustrarea Monei devine şi mai evidentă.

„Vă anunţ cu bucurie că fac parte din distribuţia celui mai nou serial semnat de doamna Ruxandra Ion şi dacă ar fi să vă devoalez câte ceva din culise, aş spune că sunt Mona, fostă prezentatoare de ştiri, soţia unui milionar care trăieşte totuşi cu o dramă pe care nu o exteriorizează foarte mult, şi anume cea a pierderii unei sarcini. Până să cunoaşteţi întreaga poveste, vă invit să vă lăsaţi surprinşi de toate intrigile serialului Adela!”, a declarat Andreea Ibacka.

 

În noul proiect „Adela” am rolul lui Paul Andronic, un patron media de televiziune şi alte mijloace mass-media. Paul este un tip familist, căruia îi place să locuiască într-o casă mare, înconjurat de întreaga familie. La un moment dat, vestea că are un copil de care nu ştia îi dă peste cap întreaga existenţă, dar şi pe cea a familiei lui!”, mărturiseşte Mihai Călin despre personajul său.

Actorul s-a bucurat foarte tare de revenirea pe platoul de filmare: „Am nişte colegi foarte tineri şi foarte entuziaşti, foarte frumoşi, deştepţi şi talentaţi, alături de care am lucrat mult la pregătirea acestui proiect, aşa cum îi place producătoarei noastre, Ruxandra Ion, dar şi mie. Un pic cam ca la teatru, adică am avut 3-4 săptămâni de pregătire, de repetiţii, ceea ce e foarte important, pentru că ne uşurează mult munca în creionarea personajelor. Mai mult de atât, sunt foarte fericit că încep acest proiect acum, zilele astea. Vin după 6 luni în care nu am jucat deloc, abia în ultima lună am avut 5 spectacole de teatru. Ne-a lipsit mult, a fost o perioadă foarte grea, pentru toată lumea!”

 

De curând, Antena 1 a dat startul filmărilor pentru „Adela”, un nou serial de ficțiune produs de Ruxandra Ion și Dream Film Production. Producția este o adaptare liberă după serialul O hayat Benim / This is my life, produs de Fox Turcia, adaptarea fiind semnată de Simona Macovei, Radu Grigore, Conrad Mericoffer, Bianca Mina și Ruxandra Ion.

 

 

 

 

Comentarii

Seriale

Află deznodământul poveştii „Preţul Fericirii”, astăzi, de la ora 20:00, la Kanal D

Avatar

Published

on

             In aceasta seara, de la ora 20:00, Kanal D va ofera ultimul episod al celui de-al treilea sezon al serialului „Pretul fericirii”.  Telespectatorii vor fi martorii unor dezvaluiri neasteptate, vom afla secretele care si-au pus amprenta puternic asupra destinelor membrilor familiei Argun.

 

In lupta ei constanta pentru a invinge si a-si „revendica” afacerile familiei Argun, indiferent de consecinte, Sahika da curs tacticilor specifice de intimidare, la adresa adversarilor sai. Ambitioasa femeie este uimita cand afla ca Ender, rivala ei pe toate planurile, ii aduce dovada care o acuza ca a atentat la viata ei. Desi se teme sa nu fie demascata de catre cumnata ei, Sahika apeleaza la Ender pentru „a scapa basma curata” din spinoasa problema care ar putea-o costa scump. Nici Ender nu se lasa mai prejos si vine cu o propunere pentru Sahika. Cine va iesi „invingatoare”, aflam chiar in aceasta seara!

 

Halit remarca faptul ca noul director executiv al firmei Argun, chipesul Kerim, o curteaza pe Yildiz. Halit, care inca isi iubeste fosta sotie, nu lasa lucrurile la voia intamplarii. Sahika isi continua lupta impotriva familiei Argun si incearca prin orice mijloace sa-l umileasca pe fostul ei partener de afaceri, dar si fost logodnic, Halit. Ea face demersuri pentru a achizitiona conacul detinut odinioara de familia Argun. Mare ii este mirarea ambitioasei femei  cand afla ca superba casa a fost vanduta unei persoane la care ea nu s-ar fi gandit vreodata. Sahika este in stare de soc.

 

Nu ratati ultimul episod al acestui sezon din „Pretul fericirii”, in aceasta seara, de la ora 20:00, la Kanal D. Incepand de maine, 20 octombrie, serialul „Nemilosul Istanbul” va putea fi urmarit cinci zile pe saptamana, de luni pana vineri, de la ora 20:00, la Kanal D.

 

 

 

Comentarii

Continue Reading

Seriale

VLAD: mai multe personaje sunt în pericol! Matei, copilul Elizei, dispare!

Avatar

Published

on

            Toamna aceasta, serialul VLAD ține telespectatorii cu ochii aţintiţi spre ecrane. Fanii serialului au parte de răsturnări de situație spectaculoase, pierderi tragice, alianțe neașteptate și situații la limită.

 

În episodul trecut am văzut o luptă pe viață și pe moarte între Vlad, aliații săi și Iordache și oamenii lui, care s-a lăsat cu victime. Unul dintre cele mai îndrăgite personaje ale serialului, Tibor, a murit în încercarea de a-l salva pe Răzvan, fratele lui Adrian. De cealaltă parte a taberei, Iordache a ieșit din luptă grav rănit.

La fel ca în episodul trecut, și în seara aceasta serialul VLAD ne va ține cu sufletul la gură, pentru că acțiunea se precipită și mai multe personaje sunt în pericol. Matei, copilul Elizei și al lui Adrian, dispare, spre șocul familiei, care îl caută disperați. Urmează să aflăm unde este Matei și să urmărim dacă se întoarce cu bine la mama sa. Pe de altă parte și Ivana, soția lui Marcel Drăgoi, este răpită. Cine este în spatele acestei răpiri și din ce motiv ?

Tot în episodul din seara aceasta vom vedea și o întâlnire importantă între Cezar și Marcel Drăgoi, puternicul aliat al lui Iordache. Oare vom vedea o răsturnare de situație și politicianul va schimba tabăra ?

 

În seara aceasta vedem și o discuție importantă între Vlad și Răzvan, și aflăm dacă Vlad își va dezvălui adevărata identitate față de fratele său. Urmăriți VLAD, în fiecare luni, de la ora 20:30, la PRO TV!

 

 

 

Comentarii

Continue Reading

Seriale

„Preţul fericirii”, o fascinantă poveste de familie ajunge la final de sezon

Avatar

Published

on

            Finalul celui de-al treilea sezon al serialului „Pretul Fericirii” incheie o etapa importanta din fascinanta poveste a familiei Argun. Luni, 19 octombrie, de la ora 20:00, in ultimul episod, telespectatorii vor fi martorii unor dezvaluiri total neasteptate, ale unor rasturnari de situatie sau chiar rezolvari ale intrigilor tesute de-a lungul timpului, in jurul impresionantei familii Argun.

 

Lupta acerba pentru reusita, alegerile complicate pe care membrii acestei familii, dar si apropiatii acestora, au fost nevoiti sa le faca, rasturnarile de situatie, dar si povestile de iubire care s-au construit de-a lungul vremii, isi gasesc un raspuns in finalul sezonului „Pretul Fericirii”.

 

Fanii serialului vor putea afla in ultimul episod din „Pretul fericirii”, daca personajele pe care le-au urmarit cu sufletul la gura saptamani intregi, au reusit sa-si atinga idealurile propuse. Ce se va intampla cu tanara si inversunata Yildiz (Eda Ece), daca va reusi ea sa-si croiasca drumul ideal in viata, asa cum isi doreste, daca puternica Ender (Şevval Sam) va reusi sa scape de rivala ei in afaceri, Sahika (Nesrin Cavadzade), sau daca cea din urma va reusi sa isi revendice suprematia in lupta ei continua pentru a detine imperiul de afaceri Argun. Toate le putem afla in acest ultim episod al indragitului serial.

 

Tot atunci vom afla daca afaceristul Halit (Talat Bulut), cel a carui viata s-a schimbat radical din cauza alegerilor facute, atat in plan personal cat si profesional, va reusi sa isi recladeasca viata de odinioara si sa-si recapete ceea ce ii apartine de drept.

 

Nu ratati luni, 19 octombrie, de la ora 20:00, ultimul episod din „Pretul fericirii”.  Odata cu deznodamatul, incepand de marti, 20 octombrie, serialul „Nemilosul Istanbul” va putea fi urmarit de luni pana vineri, de la ora 20:00, pe Kanal D.

 

 

 

Comentarii

Continue Reading

Facebook

Trending