Emisiuni
Andreea Mantea emoționează telespectatorii cu „O nouă șansă”, la Kanal D!

În această toamnă, Andreea Mantea le aduce telespectatorilor Kanal D emoția regăsirii, a iertării și a poveștilor de viață pline de înțelesuri profunde, odată cu emisiunea „O nouă șansă”, ce va fi difuzată din 11 septembrie, de la 20:00, la Kanal D. Producția are la bază un format internațional de succes, „Second Chance”, realizat în Turcia.
Oamenii sunt supuși greșelilor, dar întotdeauna ei se pot ridica deasupra acestora, revenind în viața celor pe care i-au dezamăgit și încercând să repare, prin sinceritate, ceea ce au distrus cândva. Andreea Mantea dezvăluie prin intermediul emisiunii „O nouă șansă” cât de multe au să-și spună oamenii care, la un moment dat, decid să nu își mai vorbească.
„Așa cum v-am obișnuit de atâția ani, vin în fața dumneavoastră cu o emisiune de suflet. O emisiune în care sufletele rănite au parte de vindecarea mult dorită. Se spune că atunci când greșești foarte tare cuiva și nu ai parte de iertarea dorită, simți nevoia să îți spui povestea și să-ți ceri iertarea în fața cât mai multor oameni. Eu sunt aici să îi sprijin, să îi ascult și să îi ajut să își găsească iertarea mult dorită, pentru că fiecare dintre noi merită o nouă șansă”, spune Andreea Mantea.
Din 11 septembrie, în fiecare sâmbătă, de la ora 20:00, „O nouă șansă”, emisiunea prezentată de Andreea Mantea, le va aduce privitorilor povești emoționante de viață, regăsiri tulburătoare și multă speranță.
-
Grila de programe4 zile ago
Antena 1 modifică grila de programe în day time, din cauza emisiuni Bate Palma de la PRO TV
-
Program TV2 săptămâni ago
Programul ANTENA 1 pentru perioada 20-26 ianuarie 2023
-
Program TV2 săptămâni ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 16-22 ianuarie 2023
-
Program TV6 zile ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 23-29 ianuarie 2023
-
RECOMANDARI TV6 zile ago
Program TV azi 22 ianuarie 2023
-
ADVERTORIALE2 ore ago
LA MUȚI ANI 2023! De ANUL NOU primești Cadou Advertoriale Seo la dublu!
-
RECOMANDARI TV2 săptămâni ago
Program TV azi 14 ianuarie 2023
-
Seriale2 săptămâni ago
Premiera Lia – Soţia soţului meu, lider de piaţă la nivelul publicului comercial feminin
-
AUDIENȚE TV7 zile ago
Cele mai noi episoade Lia – Soţia soţului meu, lider de piaţă la nivelul întregii ţări
-
RECOMANDARI TV7 zile ago
Program TV azi 21 ianuarie 2023
-
RECOMANDARI TV2 săptămâni ago
Program TV azi 13 ianuarie 2023
-
Special TV3 săptămâni ago
PRO TV difuzează mâine interviul eveniment. Prințul Harry: Lumini și umbre ”
-
Reality Show2 săptămâni ago
Duelul reality-show-urilor: „Survivor România“ vs „America Express“ . Pro TV face o mutare-surpriză pentru Antena 1
-
RECOMANDARI TV2 săptămâni ago
Program TV azi 15 ianuarie 2023
-
Program TV2 săptămâni ago
Programul KANAL D pentru săptămâna 16-22 ianuarie 2023
-
Analize Audiente TV2 săptămâni ago
Premiera America Express, lider detașat de audiență. Cea mai bună lansare din cele 5 sezoane ale reality show-ului