Connect with us

DIGITAL

Andreea Nemens preia leadership-ul GMP Advertising

Published

on

 

Începând cu 1 mai, Andreea Nemens devine director general al GMP Advertising. Felix Tătaru, fondatorul agenției care a deținut această funcție până acum, se retrage complet din management pentru a se dedica grupului GMP din poziția de Președinte.

„Când am acceptat să fiu director executiv al GMP, acum trei ani, viziunea pe care am stabilit-o împreună cu echipa mea și cu Felix, în calitate de director general, era ca GMP să fie cea mai creativă și eficientă agenție independentă. Din România. Apoi din Noua Europă. Studiul AdMarket 2015 spune că ne-a ieșit. Avem însă mult de muncă în continuare, fiindcă e mai ușor să ajungi în vârf decât să te menții. Pentru asta mi se pare esențial să consolidăm cultura agenției în jurul valorilor comune. Cred că e vital să facem lucruri care aduc valoare clienților GMP, dar şi nouă. E un deziderat ca fiecare om din GMP să găsească tot mai mult sens în ceea ce face, pentru că în felul acesta el investește suflet, iar rezultatul va fi unul profund atât pentru el, cât și pentru publicul căruia îi adresează o campanie sau pentru clientul căruia i-a propus o soluție”,  a spus Andreea Nemens, director general GMP Advertising.

Andreea, care în ultimii trei ani a coordonat activitatea operațională a agenției, adică departamentele de creație, strategie, client service, producție AV și graphic design, va avea în plus responsabilități legate de managementul strategic și cel financiar și va asigura reprezentativitatea agenției.

În calitate de Președinte al GMP Group, Felix Tătaru va continua să asigure integrarea serviciilor oferite clienților din agențiile partenere.

„După șapte ani de prezență în GMP și la 18 ani de la fondarea agenției, Andreea devine GM-ul companiei. Este un moment important, pregătit împreună în ultimii trei ani și cred că Andreea va aduce noi perspective dezvoltării agenției în folosul colegilor, clienților și consumatorilor noștri. De altfel, contextul pieței de comunicare presupune integrare între discipline. Experiența ne arată că atunci când abordăm integrat comunicarea, reușim să facem campanii excepționale. Din poziția de președinte al grupului voi continua să fiu implicat în campaniile care vor presupune integrarea soluțiilor de comunicare pe care grupul nostru le oferă. Alături de ceilalți lideri din grup, Ioana Mănoiu, Laura Florea și Bogdan Nițu, Andreea Nemens va reprezenta disciplina advertising la masa comunicării integrate,” a spus Felix Tătaru, Președintele GMP Group.

GMP Advertising a fost fondată în 1998. În 2007, agenția a câștigat primul leu românesc la Festivalul de la Cannes. Este singura agenție care deține două Grand Effie-uri pentru același brand – Timișoreana. La începutul anului 2014, GMP Advertising a încheiat un parteneriat cu Jung von Matt, cea mai premiată rețea independentă din Europa și în top 3 rețele independente la nivel global. GMP Advertising este singura agenție din istoria Golden Drum care a primit de două ori titlul de Agenția Independentă a anului și este pe locul 2 în topul Effie local din 2015. Conform studiului AdMarket 2015, comandat de UAPR (Uniunea Agențiilor de Publicitate din România) și realizat de D&D Research, pe un eșantion de 235 oameni de marketing din 183 de companii, GMP Advertising este cea bună agenţie independentă din România și în top 3 agenții din România în ceea ce privește creativitatea, strategia, abilitățile digitale, B2B marketing și satisfacția clienților în legătură cu performanța agenției.

Andreea Nemens are 37 de ani și s-a alăturat GMP Advertising la începutul lui 2009 în poziția de Group Account Director pentru contul Timișoreana, iar de la sfârșitul aceluiași an a devenit Client Service Director. În noiembrie 2012, a devenit directorul executiv al agenției.

 

Lasa un comentariu aici!

Tehnologie

Viitorul industriei de gaming – 5 trenduri pentru 2019

Published

on

 

Industria gaming-ului a crescut exponențial și datorită adopției pe scară largă a celor mai noi tehnologii, experiența utilizatorului a fost redefinită. În cadrul articolului de azi vorbim despre cele mai importante 5 trenduri pentru anul 2019 și ce înseamnă acestea pentru întreagă comunitate.

Aceste trenduri se aplică la absolut fiecare aspect al divertismentului online, inclusiv al jocurilor de cazinou, care vor suporta îmbunătățiri majore odată cu implementarea realității virtuale. Aveți șansa de a primi informații despre acel bonus cazino mult visat, chiar din confortul casei dumneavoastră, în timp ce o lume virtuală este proiectată în jurul dumneavoastră, pentru a vă crea o experiență unică.

 

Aveți șansa de a primi informații despre acel bonus de cazinou visat, chiar din confortul casei dvs., în timp ce o lume virtuală este proiectată în jurul dvs. pentru a crea o experiență unică.

Oculus Rift și Microsoft IllumniRoom sunt două concepte extraordinare, mai ales pentru că ochelarii de realitate virtuală revin la modă, dar și pentru că Microsoft a implementat proiecția digitală chiar în sufrageria dumneavoastră. Propria cameră vă va deveni un câmp de luptă sau pistă de curse. Jocul dumneavoastră nu va mai fi niciodată întrerupt, dar veți putea interacționa cu acesta prin intermediul altor ecrane și terminale și aici nu ne referim la joystick-uri, ci chiar și la telefonul mobil sau tabletă. Veți putea “muta” televizorul pe alte ecrane, lăsând jocul să se desfășoare fără interferențe. Dacă aveți nevoie să vă deplasați și trebuie să terminați nivelul, îl puteți lua direct pe telefon – fără a pierde absolut nimic. Din categoria acestora enumerăm Sony Cross-Play, SmartGlass sau Wii U.

Computerele modulare se vor bucura de o popularitate fără precendent, întrucât utilizatorii nu vor mai avea nevoie de cunostiinte avansate pentru a-și construi PC-ul mult visat. Razer și Origin PC au promovat carcase extrem de versatile, ce suportă module customizabile într-o varietate destul de generoasă: memorie Ram, plăci video, procesoare, plăci de bază. Produsul final este o cutie metalică de dimensiuni reduse, perfect portabila, ce poate avea o întreagă suita de roluri. Jocurile open-source vor avea de beneficiat atât din partea gamerilor, întrucât aceștia știu ce își doresc, cât și din partea celor care au abilitățile de a construit nivele și de a structură jocul așa cum și-l doresc. Yoyo Games și Flying Monkey sunt companii care pun la dispoziție kit-uri pentru realizarea jocurilor open source, având consumatorul în centrul atenției.

“Realitatea augmentată este noua realitate virtuala” – cel puțin așa spun experții în domeniu, care pot pune personaje desprinse din Jurassic Park sau The Walking Dead în lumea înconjurătoare, pentru a împinge limitele divertismentului. Gândiți-vă cum ar fi că în drum spre supermarketul pe care îl știți de 10 ani să vă întâlniți cu un Triceratops sau mai rau…un monstru desprins din filmele de groază. Ar fi extrem de .. fun! Dar gamerii de azi au și o latură nostalgică, așa că apar din nou în trend consolele antice și acele arcade-uri vechi care ne-au fermecat copilăria. Gândiți-vă că peste 40% dintre actuala generație de gameri are vârste cuprinse între 35 și 60 de ani – da, ați citit bine! Mulți dintre noi, sau ar trebui să zic cei mai norocoși, au crescut cu Duck Hunter și Super Mario, iar astăzi, în 2019, trebuie să recunoaștem că au fost cele mai frumoase clipe petrecute în față unui ecran. Nimeni nu i-a dat o șansa lui Luigi!

Jocurile de multiplayer au căpătat noi valențe, grație faptului că acum jucătorii pot colabora..dar în realitatea virtuală. Este cu siguranță cel mai amuzant lucru pe care l-ați văzut, dar pavează drumul către un nou trend. Telefoanele au devenit extrem de performante, perfect adevărat, dar apariția unor telefoane de gaming a revoluționat piața jocurilor pe mobil. Să luăm exemplul telefonului Honor Play, care personal mi se pare o bijuterie și un Moba de genul Mobile Legends și vă doresc succes în a vă mai găsi timp liber. Se observă încă un trend ce prinde amploare și anume faptul că jocurile pe mobil va ofera posibilitatea de a urmări streamerii preferați, de a participa la campionate Esports și de a promova canalul propriu în fața unei comunități de gameri! Viitorul industriei de gaming este plin de surprize!

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

DIGITAL

Initiative este noua agenţie de media a brandului Fortuna Rendez-Vous

Published

on

 

Agenţia Initiative a fost desemnată să coordoneze campaniile media pentru Fortuna Rendez-Vous, brand produs de peste 25 de ani de producătorul local Cafea Fortuna, în urma câștigării unui pitch. Astfel, Initiative va dezvolta strategia de media și va gestiona implementarea tuturor campaniilor media pentru promovarea brandului Fortuna Rendez-Vous. Campaniile media se vor derula pe toate canalele (TV, print, OOH, radio, online).

„Din dorința continuă de a le oferi consumatorilor de toate vârstele și profesiile un binemeritat moment de relaxare, întotdeauna acordăm o atenție deosebită calității cafelei și venim constant cu noutăți. Astfel, aveam nevoie de un partener media alături de care să ne continuăm povestea cafelei începută în urmă cu peste 25 de ani. Datorită experienței și a soluțiilor propuse, avem încredere că prin colaborarea cu agenția Initiative ne vom atinge obiectivele propuse pentru 2019”, afirmă Cristi Scarlat, General Manager – Cafea Fortuna.

„Ne-am dorit foarte mult să câștigăm acest pitch și încă de la primirea briefului ne-am implicat 100% în dezvoltarea unei strategii care să rezoneze cu toate categoriile de consumatori. Suntem permanent pe fugă, avem nenumărate lucruri de rezolvat, iar 24 de ore nu par suficiente. De aceea, constant avem nevoie de surse de energie. Și, ce poate concura cu o călătorie a simțurilor prin lumea cafelei Fortuna, care ne ajută să ne revitalizăm și să ne continuăm proiectele? Ne bucură faptul că alături de Fortuna Rendez-Vous, vom duce mai departe povestea cafelei, printr-un mix de campanii adaptate fiecărui target”, adaugă Alexandra Olteanu, Managing Director, Initiative.

Echipa de comunicare & marketing a Fortuna Rendez-Vous este formată din: Cristi Scarlat – General Manager, Ana Moroianu – Marketing Specialist.

Echipa Initiative implicată în câștigarea pitch-ului și în campaniile pentru Cafea Fortuna: Alexandra Olteanu (Managing Director), Dana Marinescu (Client Service Director), Ruxandra Ștefan (Strategy & Planning Director), Anca Ionescu (Account Director), Ruxandra Stan (Market Intelligence Manager), Mirela Vasiloiu (Buying Director), Cosmin Oțel (Digital Strategy Director), Lavinia Mitran (Senior Digital Planner), Valentin Deleanu (Senior PPC Specialist), Alexandru Miu (Senior OOH Manager), Cătălina Ghiță (Media Buyer), Cristina Chinde (Research Manager).

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

DIGITAL

Ai un business online si vrei sa apelezi la servicii SEO? Iata cum poti obtine cele mai bune rezultate!  

Published

on

 

Daca ai o afacere si vrei sa o promovezi eficient in mediul online, este important sa stii ca fara servicii SEO este foarte dificil sa obtii succesul pe care ti-l doresti. Este adevarat ca serviciile SEO de calitate nu sunt deloc ieftine, mai ales daca tintesti primele pozitii din motoarele de cautare, insa rata de recuperare a investitiei este una mult mai mare decat a altor instrumente de marketing online.

ROI (return on investment), sau rata de recuperare a investitiei este un indicator pe care orice antreprenor online doreste sa il maximizeze. Daca vrei sa investesti in servicii SEO, obtinerea unui ROI cat mai bun va fi o provocare la fel de mare ca succesul in social media sau construirea de brand awareness. Mai exact, indiferent cat de atent este targetata audienta si cat de sus se pozitioneaza site-ul nostru in topul pozitiilor din Google, vom atrage, in mod inevitabil, si trafic netargetat.

Cu toate ca traficul pe care un site il atrage reprezinta un factor pe care Google il ia considerare in listarea acestuia, acest lucru nu implica neaparat si o crestere a ratei de conversie, din simplul motiv ca nu toti vizitatorii vor lua decizia de a cumpara produsele si/sau serviciile pe care site-ul respectiv le promoveaza. Asadar, daca vrei sa investesti in servicii SEO, este important sa tii cont de anumite recomandari care te vor ajuta sa obtii cele mai bune rezultate. Iata care sunt acestea:

 

Tine cont de obiectivele tale de business atunci cand alegi o agentie care ofera servicii SEO

Inainte de a incepe colaborarea cu o agentie specializata in servicii SEO, stabileste scopul si obiectivele tale de business in ceea ce priveste conversiile, vanzarile si strategia generala de marketing. O strategie de optimizare SEO trebuie sa fie intotdeauna corelata cu obiectivele de business, in asa fel incat sa maximizeze rezultatele obtinute.

Totul depinde de nivelul la care se afla afacerea ta la momentul respectiv. De exemplu, daca beneficiezi deja de un trafic stabil pe site, apeland la servicii SEO vei reusi sa obtii si mai mult trafic care sa iti aduca si o crestere a numarului de conversii.

Pe de alta parte, daca obiectivul tau este sa obtii mai mult brand awareness, apeland la servicii SEO vei reusi sa targetezi publicul tinta cu mai mare acuratete, cu ajutorul cuvintelor cheie de tip long-tail.

 

Apeleaza la o agentie care ofera servicii SEO ce includ si optimizarea ratei de conversie

Este important ca serviciile SEO de care beneficiezi sa te ajute sa fructifici potentialul site-ului de a oferi vizitatorilor cea mai placuta experienta de navigare posibila, acest lucru realizandu-se cu ajutorul tehnicilor de optimizare a ratei de conversie, cunoscute generic sub numele de CRO (Conversion Rate Optimization). Acest ansamblu de tehnici si strategii asigura utilizatorilor cel mai scurt si mai placut drum spre finalizarea unei comenzi, crescand semnificativ sansele ca acestia sa ia decizia de a achizitiona produsele sau serviciile tale.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading
Advertisement
Advertisement Https://Www.Autodoc24.RO

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Advertisement
Advertisement
Advertisement

Trending