vineri, martie 29, 2024

PUBLICITATE@RADARDEMEDIA.RO

More
    AcasăTeleviziuneEmisiuniAndreea Răducan la „Rețeaua de idoli”: „Eu consider şi la ora actuală...

    Andreea Răducan la „Rețeaua de idoli”: „Eu consider şi la ora actuală că medalia de aur îmi aparţine”

    Ziua de 21 septembrie 2000 va rămâne una dintre cele mai stranii din istoria gimnasticii românești, când Andreei Răducan i-a fost retras aurul olimpic, în urma unui scandal de dopaj. Detalii inedite din culise le aflați la „Rețeaua de idoli”, luni, 14 decembrie, de la ora 21:00.

     

    Se întâmpla imediat după ce cucerise titlul olimpic, Andreea Răducan devenind cea mai bună gimnastă a lumii, într-un moment unic pentru România. Fetele luaseră aurul pe echipe și tot podiumul de la individual compus era ocupat de trei gimnaste din România: Andreea Răducan, Simona Amânar și Maria Olaru. Invitata Irinei Păcurariu de luni, 14 decembrie, de la ora 21:00, la „Rețeaua de idoli” este Andreea Răducan, gimnasta care a strălucit la Jocurile Olimpice de la Sydney, adjudecându-şi medalia de aur la individual-compus. Era momentul care avea să devină unul dintre cele mai dureroase din cariera ei impresionantă, pentru că oficialii Comitetului Internaţional Olimpic au decis să-i retragă titlul, pentru o banală pastilă de Nurofen, care-i fusese prescrisă de către medicul lotului.

    „Interviul cu Andreea Răducan a fost înregistrat la Muzeul Sportului din București, pentru că această tânără de 1,50 m și 37 de ani, face parte din galeria de idoli pe care gimnastica și sportul au creat-o cu mai multă muncă, spaime și renunțări decât în orice alt domeniu. Fetițele și adolescentele au nevoie de un model în carieră, în sport, în fața blocului, în viața personală. Oriunde, modele cu siluete frumoase, nu anorexice, cu ochi care să sclipească de vise și pasiuni, nu de la farduri sidef și sclipici vândut la duzină, a rămas consemnat într-o campanie care aducea marile campioane din nou în ochii publicului. Andreea Răducan este un exemplu de modestie, frumusețe, perfecțiune, bun simț, pasiune, capacitate de a munci până se face dimineață, ca apoi să o ia de la capăt, așa s-a scris despre ea în mod repetat. Și tot de multe ori cineva se întreba: „Ați văzut-o cum zâmbește ?”, spune realizatoarea Irina Păcurariu.

     

    La acea dată, presa internațională titra că gimnastica feminină a devenit teritoriu românesc. Concursul însă nu se încheiase, mai erau de disputat finale pe aparate, în momentul în care Comitetul Olimpic Internațional a anunțat că Andreea Răducan a fost testată pozitiv pentru pseudoefedrină, la vremea respectivă o substanță interzisă. O investigație a scos la iveală faptul că în seara de dinaintea concursului, Andreea Răducan a luat două pilule de Nurofen, un medicament comun împotriva febrei și tusei. Doctorul echipei a fost găsit vinovat de neglijență, iar decizia descalificării Andreei a fost atacată la Curtea de Arbitraj Sportiv, care a admis faptul că gimnasta română nu a fost avantajată datorită medicamentelor pe care le-a luat. Hotărârea Comitetului Olimpic Internațional nu a fost însă anulată.

     

    În ciuda apelurilor făcute, medalia de aur a fost acordată Simonei Amânar, Maria Olaru a primit medalia de argint și Liu Xuan (China) a primit medalia de bronz. Simona Amânar și Maria Olaru au vrut să refuze medaliile în semn de protest, dar au revenit asupra deciziei pentru a îmbunătăți clasificarea întregii delegații românești. „Nu am câștigat-o eu. A fost câștigată de Andreea și îi aparține Andreei”, declara la acea data Simona Amânar. Presa a scris, oficialii au comentat, o fetiță de 17 ani a încercat mai bine de un deceniu să-și recapete medalia de la unica olimpiadă la care a mers.


    „Deşi a trecut atâta timp, toată acea perioadă este foarte proaspătă în mintea mea. A fost într-adevăr un moment unic. Să ocupi tot podiumul olimpic… Şi asta, după ce câştigasem înainte finala pe echipe. Realmente, mă gândesc ce-a fost şi în sufletul antrenorilor. Să ai trei şanse în concurs şi să le fructifici pe toate. Dumnezeu a fost atât de bun cu noi atunci! Sigur, a urmat apoi nefericitul eveniment, dar eu consider şi la ora actuală că medalia de aur îmi aparţine. M-am pregătit ca să ajung în punctul acela şi, când am ajuns în punctul acela, să prind cea mai bună zi, să dau tot ce am mai bun din mine şi să fie şi stelele astfel aşezate încât să fiu cea mai bună din concurs… A fost şansa mea şi am muncit pentru ea. Oricum, momentul va rămâne unic în istorie, pentru că după performanţa românească de la Sydney s-a schimbat şi regulamentul. Acum se pot califica maximum două sportive dintr-o ţară în finală“, a rememorat evenimentele Andreea Răducan, la „Rețeaua de idoli”, în ediția de luni, 14 decembrie, de la ora 21:00.

     

     

     

    Bianca Bujor - Editor Coordonator

    Editor Coordonator | bianca.bujor@radardemedia.ro

    Bianca Bujor - Editor Coordonatorhttps://www.radardemedia.ro
    Editor Coordonator | bianca.bujor@radardemedia.ro
    ARTICOLE SIMILARE

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

    - Advertisment -spot_img

    Articole recente